Băsescu se delimitează de afirmaţiile lui Corlăţean cu privire la aderarea la Schengen

Preşedintele Traian Băsescu îl invită pe ministrul de externe, Titus Corlăţean, să renunţe la afirmaţiile ultimative potrivit cărora România nu va mai fi interesată de Schengen dacă aderarea ţării noastre va fi amânată din nou.

UPDATE 14:00: Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, nu a vorbit în nume personal, ci în numele Guvernului pe tema Schengen, a declarat premierul Victor Ponta, care a precizat că Guvernul a făcut tot posibilul pentru o decizie pozitivă şi că încă speră la o astfel de decizie.

Administraţia prezidenţială a făcut, sâmbătă, precizări referitoare la declaraţiile ministrului de externe, Titus Corlăţean cu privire la aderarea României la Schengen.

Referitor la declaraţiile ministrului Afacerilor Externe, Titus Corlăţean, din data de 1 martie a.c., cu privire la faptul că România nu va mai fi interesată să facă parte din spaţiul Schengen dacă aderarea ar fi amânată din nou, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, domnul Bogdan Oprea, face următoarele precizări:

„- Afirmaţiile domnului ministru Titus Corlăţean potrivit cărora, în cazul în care aderarea României la spaţiul Schengen va fi amânată din nou cu prilejul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne din 7 – 8 martie a.c., România nu mai este interesată de acest proces, reprezintă strict opinia personală a ministrului Afacerilor Externe şi pot fi considerate cel mult o propunere de poziţionare.

– Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, se delimitează de aceste afirmaţii şi reiterează faptul că România îşi menţine întregul interes pentru aderarea la spaţiul Schengen cât mai curând.

– Domnul preşedinte Traian Băsescu îl invită pe domnul ministru Titus Corlăţean să renunţe la afirmaţii de acest gen pentru a nu crea o percepţie falsă în rândul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la agenda europeană a României şi îi cere, în schimb, să acţioneze pentru îndeplinirea cu prioritate a tututor condiţiilor directe si indirecte legate de acest proces. Aderarea la spaţiul Schengen constituie un drept al României şi al cetăţenilor români stabilit prin tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi consemnat ca atare în Tratatul de Aderare al României. Domnul preşedinte Traian Băsescu susţine, în continuare, că România trebuie să reuşească să se integreze în spaţiul Schengen.”

Ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a declarat că o eventuală nouă decizie de amânare a aderării României la Schengen la Consiliul JAI de săptămâna viitoare va afecta „credibilitatea procesului”, iar ţara noastră ar putea să nu mai fie interesată şi doar să aştepte o invitaţie de la UE.

„Care este concluzia? Dacă noi nu vom obţine o decizie corectă, legitimă, (înseamnă – n.r.) faptul că acest proces bazat pe nişte criterii de vechime, pe un Tratat European, nu mai este credibil. Nu mai este credibil, nu mai sunt interesat să fac parte din acest proces. Şi e bine de reţinut. (…) Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare. Prezentăm, scoatem paşaportul, companiile, inclusiv cele occidentale, vor pierde bani şi dacă UE va dori la un moment dat, sau cei care se opun, să invite România, să o facă”, a afirmat Corlăţean, vineri seară, într-o emisiune la Realitatea TV.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.