Bătălia pe Elena din Troia?
Bătălia pe Carmen Dan nu e ce pare a fi. E un război pe viață și pe moarte între doi politicieni din același partid, ”prieteni” de nedezlegat – Dragnea și Tudose. Avem și alte ”prietenii” clamate, intonate duios, cântate la televizor și de la tribună, întărite lângă jurământul pe Biblie, una din formalitățile politicii românești, și nu doar, de a cimenta un legământ. Îmi amintesc doar cât de nezdruncinată părea, în declarația frăției, de parcă erau scoși la lumină din pântecul aceleiași mame, prietenia dintre Ponta și Dragnea. La război de ar fi mers, mureau în tranșee unul pentru celălalt. Dacă era necesar un transplant, Ponta și-ar fi donat un rinichi lui Dragnea, pentru ca prietenul să poată urina corect, iar celălalt dona fără ezitare o bucată de ficat spre a-și salva amicul. Ca frăție monolitică a debutat intrarea în Palatul Victoria a lui Grindeanu, iar venirea la cârma Executivului a brăileanului Tudose s-a petrecut sub aura magică a unei prietenii până la moarte. Cu șeful. Numai că șeful a uitat să le spună, numindu-i premieri, că ei vor fi niște căpițe de paie. El pune miniștrii, el le dă voie să demisioneze, el îi demite dacă nu se scoală la timp în picioare când intră în sală, asociind gestului militar o plecăciune onctuoasă, dată cu ruj și miere. A uitat să le spună că până și portarul de la intrarea Guvernului e pus de el sau cu vaia lui. A uitat să le spună că-s de paie și dacă se întărește paiul orgoliului în ei, sunt cosiți. La nevoie, prin moțiune de cenzură.
Blonda Carmen Dan, șefa generalilor de poliție, e adusă din Teleorman de Dragnea, ca mai toată lumea teleormăneană aptă de un minister, de conducerea unei agenții bănoase, de o sinecură. Cu totul, 77 de secretari și subsecretari de stat. Nu știu dacă în spatele relației politice dintre Dragnea și Carmen Dan ar mai fi și alte detalii inavuabile. Ce știu și bănuiesc e că ea s-a cam săturat, iar demisia pe care i-o cere Tudose ar fi ca o izbăvire. Numai că nu i se dă voie! O zice premierul și o zice și această femeie care pare închisă în țarcul de sclavi al lui Dragnea. Îi e frică să demisioneze împotriva voinței celui care a adus-o, așa cum – scuze pentru comparație – fetele cărate la produs pe afară nu au curajul să fugă fiindcă le omoară peștele. E Dragnea un fel de pește mare politic, ținând în plasă bărbați și femei, puși să lucreze pentru el și sub comanda lui? De ce nu poate pleca această femeie care mie nu-mi pare nici proastă și nici lipsită de o anume ținută de muiere conștientă de calitățile ei? Iar dacă pleacă rezolvă problema? Nu! Fiindcă Tudose, cerându-i ei plecarea, i-o cere de fapt lui Dragnea. Du-te, nene și lasă-ne! Întoarce-te la PD-ul tău de unde ai venit!
Ce vede Dragnea în comportamentul din ultima vreme al lui Tudose? Că a ieșit din zbilț și e dispus să-și joace, ca în bătăliile brăilene de pe malul Dunării, cu cuțitul la cizmă și pistolul pe masă, viața. Tu ori eu! La nevoie plec, dar așa nu mai pot și nu mai vreau. Răspunsul lui Dragnea? A plecat prin țară să recolteze adeziuni de la șefii de filiale. Nu cred că doar hârșitul în războaiele din partid Marian Oprișan nu va fi găsit la birou. Se vor mai da și alții loviți în aripă.
Bătălia pe Carmen Dan e un pretext. Nu ea e Elena din Troia. Troia în schimb e PSD acum, iar bătălia nu se dă sub ziduri, ci în interiorul zidurilor. Două mari armate, bine antrenate, cu destui mercenari, pe lângă câțiva oameni onești, încearcă să-și ia reciproc gâtul. Sau se vor împăca, așa cum au făcut-o și alte dăți, mulțumindu-se cu un singur gât retezat. Încerc un prognostic. O să cadă un cap care până acum a retezat capete.
Lucian AVRAMESCU