Ce mă fac cu tine,Sesi?!
SESIUNEA-acea parte a studenției care nu este deloc ușoară…fie vorba între noi, nici prea simpatică. Indiferent dacă ești student la o facultate de stat sau la una privată, poți fi sigur că acest articol îți este destinat.
Cu toții ne facem planuri mari atunci când intrăm la o facultate, simțim că vrem să ne maturizăm, așadar unii dintre noi aleg să plece cât mai departe de casă pentru a-și urma visul sau pur și simplu să scape de stresul creat de părinți, căci doar ați trecut împreună prin perioada LICEU-BAC.
Prima sesiune? Mai grea decât bacalaureatul dar mai ușoară decât următoarele sesiuni. În prima sesiune studentul model merge la fiecare curs, la fiecare seminar, învață din greu pentru examene și își face toate proiectele la timp.
Toate celelalte sesiuni? Mult mai grele și mai complexe decât prima, studentul abia dacă mai trece pe la facultate pe perioada cursurilor iar în sesiune există o mulțime de alte lucruri care îi fac cu ochiul, ca de exemplu : pierderea timpului, ieșirile în oraș, serialele, petrecerile și rareori un loc de muncă care chiar nu permite niciun chiul.
Iată câteva sfaturi pentru studenții care învață cu o noapte înainte de examen pentru că nu au avut timp sau pur și simplu nu au avut chef :
1) Lăsați așa-zisa curățenie din camera voastră și apucați-vă de citit și de scris.
2)Dacă vă sună un prieten care să vă ispitească cu o cafea în oraș sau ceva bun de mâncare, chemați-l să învățați împreună.
3) Telefonul poate fi cel mai mare dușman în sesiune, închideți-l pe perioada învățatului, astfel nimeni nu vă va distrage atenția.
4) Mergeți mai des la facultate pentru a vă pune bine cu profesorii, cu cât sunteți mai cunoscuți, cu atât profesorii vor fi mai îngăduitori când vă vor vedea că trișați.
5) ÎNVĂȚAȚI,ÎNVĂȚAȚI,ÎNVĂȚAȚI!
Acest articol este destinat persoanelor cu simțul umorului!
Sursa foto : Daniela Eremia
Alexandra CHIRA