BBC, apel către ONU pentru protecţia jurnaliştilor săi din Iran şi a familiilor acestora

BBC a lansat un apel către ONU pentru ca organizaţia mondială să protejeze drepturile jurnaliştilor săi din Iran şi familiile acestora, grupul audiovizual public britanic denunţând „hărţuirea” autorităţilor locale, transmite AFP.

„BBC a luat iniţiativa fără precedent de a face apel la Naţiunile Unite pentru că tentativele noastre de a convinge autorităţile iraniene să înceteze hărţuirea au fost total ignorate”, a explicat directorul general al BBC, Tony Hall, într-un comunicat.

Potrivit BBC, serviciul său în limba persană este ţinta Teheranului de la lansarea sa în 2009, an de alegeri prezidenţiale, când Teheranul a acuzat puterile străine de amestec în procesul său electoral.

Rude ale membrilor echipei au fost „arestate arbitrar şi reţinute”, le-au fost confiscate paşapoartele şi impuse interdicţii de călătorie, în timp ce jurnaliştii erau supravegheaţi sau vizaţi de false acuzaţii, a adăugat sursa citată.

În 2017, autorităţile iraniene au deschis o anchetă pentru „conspiraţie contra securităţii naţionale”. Cu aceeaşi ocazie, ele au îngheţat bunurile membrilor personalului.

„În cursul ultimilor nouă ani, pedepsirea colectivă a jurnaliştilor BBC Persian Service şi a familillor lor s-a înrăutăţit”, a subliniat Tony Hall. „Cerem acum comunităţii naţiunilor ONU să susţină BBC şi respectarea dreptului la libertatea de exprimare”, a adăugat el.

În octombrie 2017, reprezentantul ONU pentru promovarea şi protecţia dreptului la libertatea de opinie şi de exprimare, David Kaye, a cerut Iranului să oprească „hărţuirea” angajaţilor serviciului în limba persană.

El a intervenit urmare unei plângeri urgente transmise de BBC, lui şi Asmei Jahangir, raportoarea specială a Naţiunilor Unite pentru drepturile omului în Iran.

„În această săptămână, pentru prima dată, jurnaliştii BBC se vor exprima în cadrul sesiunii Consiliului pentru Drepturile Omului pentru a cere statelor membre să acţioneze (…) şi să le garanteze posibilitatea de a-şi face în mod liber munca de jurnalist”, a explicat grupul audiovizual.

Reprezentanţii BBC vor lua cuvântul miercuri în numele Federaţiei Internaţionale a Jurnaliştilor (FIJ).

Grupul a programat şi alte evenimente în marja celei de-a 37-a sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului, de la Geneva, printre care o conferinţă de presă luni.

 

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.