Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

BCR: 5 sfaturi practice pentru clienții care vor accesa credite ipotecare și imobiliare în lei

Publicat: miercuri, 21 august 2013

Tendința susținută de scădere a dobânzii de politică monetară se va vedea în dobânzile interbancare iar cotația indicelui ROBOR la 3 luni se va consolida sub nivelul de 4%, estimează analiștii BCR.

“Relaxarea politicii monetare va continua în 2014, iar dacă adăugăm posibila restrângere a stimulilor monetari generoși furnizați pieței de către băncile centrale, vedem că viitorul creditării este în moneda națională. Ieftinirea creditului în lei va continua și am putea vedea dobânzi sub nivelul de 6% pentru creditele cu risc scăzut, foarte apropiate de cele în euro. Estimăm ca într-un orizont de 1-2 ani ponderea creditelor în lei va depăși 50% din totalul creditului neguvernamental”, a comentat Eugen Sinca, Analist Șef BCR.

Banca Comercială Română (BCR) a luat decizia creditării preponderent în moneda națională, atât pentru creditele pentru investiții imobiliare standard cât și pentru creditele Prima Casă de aproape 1 an, urmând recomandările BNR prin alinierea la cadrul de reglementare pentru protejarea clienților de riscul valutar.

Ulterior, și alte instituții bancare au urmat această tendință spre o creditare mai puțin riscantă în moneda națională, iar programul Prima Casă va garanta numai credite acordate exclusiv în lei începând cu cea de-a șasea etapă.

“Decizia de a credita numai în LEI s-a dovedit a fi una vizionară și benefică, pe termen lung, pentru clienți. Numărul solicitărilor de credite pentru investiții imobiliare în lei este în creștere pentru că tot mai mulți clienți optează pentru protecție maximă împotriva fluctuațiilor cursului de schimb”, a declarat Andrew Gerber, Director de Management al Produselor Retail în cadrul BCR.

Specialiștii BCR în creditare ipotecară și imobiliară au identificat 5 sfaturi practice pe care le recomandă clienților.

Negociază cu vânzătorul prețul imobilului în LEI.
Dacă ai înaintat deja cererea pentru un credit Prima Casă în EUR, BCR are soluţii viabile pentru finalizarea dosarului prin trecerea la un credit Prima Casă în lei sau contractarea unui credit ipotecar standard.
Solicită aprobarea financiară a creditului pentru o mai mare siguranță – BCR îți aprobă creditul Prima Casă înainte de găsirea locuinţei (ai 120 zile în care poți căuta locuința dorită).
Te pot ajuta să te încadrezi la suma creditului pe care dorești să îl contractezi până la 3 coplătitori pentru creditul Prima Casă, cu condiția ca la finalizarea creditului, atât solicitantul, cât și coplătitorii să aibă vârsta maximă de 75 ani.
Virează-ți salariul la BCR și beneficiezi de o dobândă de 6,82%/an formată din ROBOR la 3 luni plus o marjă redusă de 2,3% pe an. Clienţii care nu îşi încasează salariul într-un cont BCR, beneficiază de o marjă a dobânzii de 2,5%.

Conform specialiștilor BCR, Creditul Prima Casă îşi păstrează în continuare atractivitatea pentru tineri și familiile tinere pentru că poate fi accesat pe o perioadă maximă de 30 ani, beneficiază de un avans mimim de 5%, iar comisionul de analiză a creditului este 0.

BCR a fost un puternic susținător al programului Prima Casă, lucru evidențiat și de cota de piață de 45% pe care a deținut-o banca și pe care estimează că o va atinge din nou odată cu derularea proiectului exclusiv în moneda națională, etapă în care beneficiază de cel mai mare plafon alocat.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=12566

Publicat de la data aug. 21 2013. Categorii FINANȚE - BĂNCI.

Zona comentariilor

Meteo în țară

25 iunie 2019, 21:58
 

N
Predominant înnourat
21°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 19°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 88%
Vânt: 14 km/h N
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 26 iunie 2019
Zi
 

NE
Parţial însorit
31°C
Vânt: 14 km/h NE
Rafale de vânt: 22 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

N
Senin
18°C
Vânt: 4 km/h N
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Avertizare meteorologica
    COD : PORTOCALIU Ziua/luna/anul : 25-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : conform textelor; Zonele afectate : conform textelor și hărții; Fenomene : conform textelor Mesaj :   INFORMARE METEOROLOGICĂInterval de valabilitate: 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20Fenomene vizate: disconfort termic accentuat          Vremea va fi călduroasă, […]

Loto

Horoscop

  • 216.755 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team