Traian Băsescu: 60 – 65% din producţia agricolă este producţie primară
Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 21 august, la Fundulea, județul Călărași, la „Ziua Cercetării Procera”, prilej cu care a susținut următorul discurs:
„Bună ziua! Bine v-am găsit sau bine v-am regăsit, pentru că ne-am văzut și la târgul de utilaje agricole în această primăvară. În primul rând, prezența mea aici vreau să o justific printr-un semnal de încurajare a cercetării românești în agricultură şi a agriculturii în general. Ceea ce nu înseamnă că astăzi o să spun numai lucruri plăcute. O să încerc să spun cum se văd parte din realităţile agriculturii de la nivelul Preşedinţiei, mai ales că între timp acel raport al Comisiei pentru Agricultură se apropie de finalizare şi, cu certitudine, Instituţia Prezidenţială încearcă să fie implicată în găsirea soluţiilor strategice pentru agricultura românească. Acesta şi este rostul Raportului Comisie pentru Agricultură – strategia până în anul 2030. Încep prin a-i felicita pe oamenii de la Procera că încearcă – şi şi reuşesc – să continue tradiţia în cercetarea agricolă românească, o tradiţie care de multe ori ne-a aşezat în linia întâi a capacităţii de a dezvolta soiuri noi, adaptate la realităţile climatice ale României. Am văzut că Procera este prima companie care încearcă realizarea unui hibrid de floarea-soarelui şi, în acelaşi timp, îşi consolidează cercetarea nu numai pentru floarea-soarelui, dar şi pentru porumb, două culturi extrem de importante pentru economia românească, pentru agricultura românească şi pentru România ca ţară cu potenţial agricol ridicat. Iată şi anul acesta deţinem locul doi la producţia de porumb în Uniunea Europeană. Ce m-a impresionat şi m-a determinat până la urmă să vin aici a fost faptul că Procera şi-a susţinut cercetarea din propriile resurse. Un lucru extraordinar, care arată nu numai responsabilitate pentru evoluţia agriculturii româneşti, dar arată şi dragoste pentru agricultură. Sunt destul de mulţi care din agricultură fac doar o afacere. Procera demonstrează că poţi să şi iubeşti agricultura, aşa cum, de altfel, o iubesc toţi oamenii care au crescut în agricultură, s-au maturizat în agricultură şi, probabil, vor pleca pe ultimul drum din agricultură. Am văzut atâta pasiune la unii vechi fermieri, încât îmi dau seama că nu au cum să îşi gândească viaţa în afara muncii pământului. Ce trebuie spus însă, este că agricultura de succes nicăieri în lume, şi cu atât mai puţin în Europa, nu este o agricultură lăsată strict pe umerii agricultorilor. Având în vedere importanţa strategică, aceea de a da hrană cetăţenilor, având, deci, în vedere importanţa strategică a acestui sector, toate statele s-au implicat pozitiv şi în limita resurselor, pentru a-i sprijini pe agricultori. Este un lucru care din păcate se întâmplă mai puţin în România sau nu suficient de consistent, iar anul acesta se întâmplă aproape mai puţin ca oricând în ultimii 10 ani.
Vreau să ştiţi că îmi este cunoscută marea problemă a producătorilor agricoli şi anume aceea că, deşi avem o producţie foarte mare, anul acesta agricultorii nu pot beneficia de cerficatele de depozit, ceea ce i-a obligat şi îi obligă să vândă acum producţia de grâu, în condiţiile în care doar 4 – 5 firme străine fac achiziţiile, şi mă tem că le fac şi oarecum concertat, adică pare a fi un lucru de care să se ocupe puţin Consiliul Concureţei. Diferenţele de achiziţii sunt de un euro de ici-colo, chiar din acelaşi siloz se achiziţionează la un euro diferenţă, indiferent care este firma din cei cinci mari jucători străini de pe piaţa românească. Mă uitam la un lucru care aproape m-a revoltat, am văzut achiziţie de grâu cu 650 – 675 de lei pe tonă, ceea ce înseamnă cam 147 de euro pe tonă, vândută în Egipt cu 197 de euro pe tonă. Acum oare această cartelizare nu ar trebui observată şi de Guvern şi de Consiliul Concurenţei? 50 de euro diferenţă la tonă între achiziţie şi vânzare pe piaţa egipteană, dar problema este legată, până la urmă, nu atât de cei care achiziţionează, chiar cartelizaţi fiind, dacă Guvernul ar fi făcut ce trebuie în favoarea agricultorilor. Ar fi fost cu totul alta capacitatea de negociere a producătorilor agricoli români dacă Guvernul nu ar fi desfiinţat certificatele de depozit, ceea ce le-ar fi permis agricultorilor să meargă să îşi lase producţia în depozit, pentru a forţa un preţ mai bun către toamnă, către iarnă şi, în acelaşi timp, în baza certificatelor de depozit, să îşi ia credite de la bănci pentru a relua ciclul agricol. Guvernul, neasigurând l afondul de garantare resursele necesare pentru emiterea certificatelor de depozit, practic, i-a lăsat pe producătorii agricoli români dezarmaţi în faţa achizitorilor de producţie agricolă. Şi eu, ca om care priveşte cu atenţie la acest sector, nu pot să spun decât ori este proastă guvernare, ori ministrul Agriculturii, care trebuia să îl informeze pe premier despre consecinţele desfiinţării certificatelor de depozit, a vrut să-i favorizeze pe achizitorii străini de pe piaţa românească. Nu există altă variantă. Este ori proastă guvernare, ori aranjament sau lucru în favoarea achizitorilor de producţie agricolă de anul acesta. Mă uitam, era previzibil că va fi o producţie mult mai bună decât anul trecut şi în România, şi în Ucraina, şi în Rusia, şi în Bulgaria, şi în Ungaria. Era previzibil că preţul de achiziţie va fi pus sub presiune datorită cantităţii bune la hectar obţinută, şi atunci cum să scoţi posibilitatea ca producătorii agricoli să depună pentru moment în silozuri producţia agricolă, să o poată valorifica la preţuri mai bune în toamnă? Cred că este o greşeală. Şi îmi pare rău că trebuie să o spun public, Guvernul are o mare responsabilitate în sabotarea agricultorului român anul acesta, nu mai vorbim şi de subvenţia la motorină.
Aş merge, însă, puţin mai departe şi aş privi la structura agriculturii, dragii mei. Şi aici este şi o problemă de politici agricole şi o problemă de abordare a fermierilor. Este adevărat că producţiile agricole la hectar cresc an de an şi datorită sprijinului de la Uniunea Europeană, prin acordarea de subvenţii, dar noi continuăm să ne bazăm agricultura pe exportul de materie primă agricolă: pe exportul de grâu, pe exportul de porumb, pe exportul de floarea-soarelui, de orice. Păi, hai să facem o mică socoteală, chiar cu exemplul pe care vi l-am dat, cu exportul din Egipt. Se achiziţionează pe piaţa românească grâu cu 147 de euro tona. Păi, 150 de euro a fost subvenţia la hectar. De pe un hectar s-au scos 3,5 tone, deci, practic, dacă vom continua aşa, să fim un mare exportator de produse agricole, de grâu, de porumb, de floarea-soarelui, vom exporta subvenţii. Haideţi să gândim, şi eu sper către acest lucru să ne împingă strategia agricolă pentru 2000 – 2030, la o inversare a structurii agriculturii noastre, adică să exportăm produse finite, produse din carne, produse fie ele şi din grâu, dar să fie produs finit, pentru că se plimbă în Europa pâinea în celofan de pe o piaţa pe alta. 60 – 65% din producţia agricolă este producţie primară, din care noi încercăm să exportăm. Doar 35% este producţie din zootehnie şi, şi la aceea, de multe ori exportăm carne brută, neprocesată. Deci, aici cred că trebuie să intervenim în primul rând, să nu mai exportăm subvenţie, să generăm dezvoltarea unui sector zootehnic care să ne permită să exportăm producţie finită scumpă, şi nu grâu cu un leu kilogramul sau cu 60 de bani kilogramul. Cred că şi aici trebuie să ne redefinim în modul cel mai sincer strategia. Pentru că exportul de subvenţii este un export care sărăceşte agricultura românească. Va trebui să ne orientăm către schimbarea proporţiei, să lăsăm zootehniei, viticulturii 60 – 65% pentru că, sigur, una este să exporţi struguri şi alta să exporţi vin, dacă discutăm de viticultură; una este să exporţi grâu şi porumb şi alta să exporţi produse din carne, folosind grâul şi porumbul să creşti animale. Deci, nu am venit numai de dragul de a fi cu dumneavoastră, ci am venit să vă şi spun câteva lucruri care cred eu că trebuie să fie obiective majore pentru agricultura românească. Altfel, putem să obţinem şi 6.000 de kilograme de grâu la hectar, vom rămâne exportatori de subvenţie, iar agricultorul român va rămâne sărac în continuare şi dependent de natură, de orice.
Şi pentru că domnul profesor a ridicat problema cadrelor: oameni buni, nu pot să nu spun că, după ce am văzut maşinile agricole la expoziţia de maşini agricole din această primăvară, care a fost tot aici, la Fundulea, concluzia la care am ajuns a fost că, dacă nu schimbăm structura sistemului de învăţământ agricol, vom ajunge să importăm şi mecanici pentru utilajele acelea foarte sofisticate. Nu este posibil ca, atunci când vrei progresul agriculturii, să nu adaptezi imediat sistemul de educaţie la maşinile pe care le-am văzut aici. Am văzut maşini care nu aveau om pe ele şi una din maşini urma maşina care era în faţa ei. Păi, trebuie să înţelegi maşinăriile astea supercomputerizate şi învăţământul nostru mediu trebuie să se orienteze serios către această zonă.
Eu nu aş vrea să lungesc intervenţia mea. Aş mai face o singură observaţie – şi ea ţine, din păcate, tot de guvernare – şi nu am venit aici să atac pe nimeni, dar nici nu pot să nu spun nişte realităţi -, este legea Camerelor agricole. Înfiinţarea Camerelor agricole private este singura soluţie de consolidare a activităţii producătorilor agricoli, a fermierilor, la nivelul judeţelor. Din păcate, legea fost amânată la intrare în vigoare cu şase luni, anul trecut, iar anul acesta cu o nouă Ordonanţă de Urgenţă, practic, legea a fost desfigurată şi a recreat condiţiile de politizare a Camerelor agricole. Cred că acest lucru trebuie rezolvat. În orice caz, când vor ajunge la mine Ordonanţele de Urgenţă, le voi retrimite înapoi în Parlament, pentru că s-a distorsionat scopul înfiinţării Camerelor agricole, s-a vrut prin legea emisă să se dea agricultorilor posibilitatea de a-şi asigura consultanţa şi de a se consolida în cooperarea lor la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel naţional, iar acum s-a ajuns la prefectul care organizează adunările de constituire. S-au tăiat resursele financiare şi aşa mai departe. Am vrut să ştiţi că îmi sunt cunoscute aceste lucruri, că încerc, în dialog cu cei responsabili, să le găsim o soluţie, dar şi dumneavoastră trebuie să fiţi mai mult implicaţi în adoptarea soluţiilor corecte, mai ales că, spre exemplu, problema certificatelor de depozit nu costă bani. Era doar o chestiune de capitalizare a Agenţiei de garanţii pentru agricultură. Doar atât era şi reluarea ciclului agricol s-ar fi putut face cu bani de la bănci. Vreau să închei, asigurându-vă de tot sprijinul meu pentru agricultură, atât cât poate să îl dea un preşedinte, iar atunci când nu poate, în colaborare, nu am decât să fac ceea ce am făcut astăzi, să vorbesc public. Vă mulţumesc mult. Şi vă doresc mult succes!”