Bilă neagră…
Ziarul partidului de guvernământ a iniţiat o anchetă printre membrii cabinetului, rugându-i să dea guvernării lor o bilă albă pentru ce consideră ei că au realizat bun şi câte o bilă neagră pentru nereuşite. Domnul prim-ministru, de pildă, îşi dă o bilă neagră pentru modul nediferenţiat în care au înţeles să facă protecţia socială. Într-adevăr, este o eroare. Duşmanii de l-ar fi sfătuit şi nu ar fi ieşit mai rău. Însă noi ştim că domnii guvernanţi au fost sfătuiţi şi altfel. Au existat şi voci care au încercat să convingă guvernul că nu este bine să dea otova aceeaşi compensaţie şi celui care este în pragul inaniţiei, din cauza „salariului”, cum spunea ministrul aşa-zisei protecţii sociale de pe atunci, şi celui care, de bine de rău, se mai descurcă. Un ministru sau un parlamentar, bunăoară.
Dar toţi aceştia, „casandrele”, au fost îndepărtaţi cu ideile lor cu tot şi etichetaţi drept adepţi ai egalitarismului comunist (pe vremea comunismului se zicea egalitarism mic-burghez), duşmani ai reformei, contrarevoluţionari. Un ministru adjunct, care a binevoit să acorde un interviu ziarului nostru, a susţinut cu înflăcărare concepţia guvernului privind protecţia socială, ca apoi, după ce am oprit microfonul, să spnă că este o aberaţie, dar că nu ai cu cine te înţelege. Şi a arătat în sus, spre locul unde încă mai rămăsese urma „tabloului”. Aceeaşi scenă kafkiană am trăit-o mai recent, împreună cu un coleg, într-un important cabinet al Ministerului Finanţelor, unde cei mai mari specialişti în domeniu – cel puţin în mod oficial – ne-au demonstrat că ei au avut şi au o cu totul altă concepţie decât guvernul în privinţa liberalizării preţurilor. Liberalizarea totală, cu care ameninţă să ne dijmărească definitiv guvernul, are consecinţe negative incalculabile. „Dar nu ai cu cine te înţelege”, ne-au spus în acelaşi fel resemnat şi marii finanţişti. Şi, într-adevăr, cu cine să se înţeleagă dacă în acest guvern de tehnocraţi nu există decât un singur economist, pe care însă un fost coleg de cabinet îl apreciază ca fiind ameninţat cu corigenţa dacă s-ar prezenta la examen în anul I de la A.S.E.?
Aşa stăm, prin urmare. Bilele negre, de aici se trag. De la incapacitatea – s-au lipsa de dorinţă – a domnilor guvernanţi de a-şi asculta consilierii, specialiştii din ministere şi din institutele de cercetare economică, numindu-i cu dispreţ „învechiţi, anchilozaţi, ruginiţi”. Renegându-şi trecutul de dansatori la periniţele cu care se încheiau vizitele de lucru, unii dintre ei, cel puţin, au devenit „aşi”; şi, vorba ideologului lor cenuşiu, după ce că nu se pricep, nici nu vor să înveţe.
Pare să fie şi un blestem pe această ţară; diriguitorii noştri, de cum sunt aleşi, devin şi geniali. Politica lor –unică în felul ei, profund originală – nu poate fi, sub nici o formă, pusă în discuţie. Vor să experimenteze programul lor infailibil, conform metodei reiterărilor succeisve, folosită şi de Dănilă Prepeleac.
A trecut un an şi guvernul sărbătoreşte. De cealaltă parte, o ţară vegetează. Industria distrusă, agricultura în voia domnului, sănătatea publică fără un ban, turismul dat de pomană cui ar vrea să-l ia, cultura la pământ, tinerii fără nici o şansă, o lege a privatizării, ca un joc de poker. Bilă neagră? Mult prea puţin. (29-30 iunie 1991)
