Bucureşti, în caz de dezastru: aproape 10.000 de sinistraţi vor putea fi adăpostiţi în 12 şcoli

Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat miercuri că aproximativ 10.000 de sinistraţi vor putea fi adăpostiţi în 12 şcoli din Capitală, în apropierea cărora vor fi forate puţuri de apă potabilă de mare adâncime.

„Puţurile sunt necesare pentru că trebuie să ai sursă independentă de apă, care merge cu generator şi cu pompă, pentru că alături de Centrul de Management al Dezastrelor trebuie să am locurile pentru sinistraţi dacă se întâmplă ceva rău. Lucrăm acum pe reacţia rapidă, în sensul de a avea utilaje grele pentru a da pietrele la o parte, răspunsul medical – locurile unde se montează spitalele de campanie mobile în trei sferturi de oră, alături de Armată şi de celelalte structuri cu atribuţii în caz de dezastru. După socoteala noastră, sunt aproape 8.000 -10.000 de oameni în cele 12 şcoli. Este vorba în primul rând de şcolile ale căror săli de sport au fost refăcute şi care au capacitatea asta. Acolo ducem paturi de campanie, pături şi trusele de supravieţuire. Mai mult decât atât, băieţii de la IT lucrează acum la modul de a informa populaţia, fără curent electric, prin unde radio, de a informa prin câteva ecrane speciale, aşezate pe sectoare”, a declarat primarul General al Capitalei Sorin Oprescu, la şedinţa CGMB.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.