Bulgaria, obligată să închidă zeci de ospicii cu nereguli grave

Bulgaria va închide în următorii şapte ani 28 de instituţii publice destinate persoanelor cu handicap mintal şi bolnavilor psihici, în urma unui raport extrem de critic al Consiliului Europei, a anunţat parchetul de la Sofia, transmite AFP.

Parchetul bulgar a confirmat, într-un comunicat, tratamentele abuzive denunţate în raportul publicat de Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT), inclusiv „violenţa exercitată de personal, plasarea în izolare, igiena precară şi mirosul de urină, folosirea de medicamente neautorizate”.

CPT al Consiliului Europei a deplâns lipsa progreselor în aspectele sesizate la ultima sa misiune din 2005, în afara unei uşoare îmbunătăţiri la nivelul condiţiilor de trai materiale.

Documentul a evocat, între altele, cazuri în care pacienţii au fost legaţi de paturi şi loviţi cu bastoane sau când îngrijitorii i-au insultat pe rezidenţi ori chiar i-au lovit cu pumnii şi picioarele.

Bulgaria a fost criticată şi în 2018 de Asociaţia europeană de psihiatrie (EPA), care şi-a exprimat preocuparea faţă de izolarea şi lipsa activităţilor pentru rezidenţii acestor structuri, iar Guvernul bulgar a iniţiat ulterior o strategie de reformă, care este în curs de adoptare în parlament.

În 2016, Bulgaria a închis, la presiunile unor ONG-uri şi ale Uniunii Europene, ultimul dintre marile centre pentru copii handicapaţi abandonaţi, structuri moştenite din perioada comunistă.

O serie de ONG-uri au subliniat însă că problemele persistă, denunţând în mod regulat existenţa de abuzuri grave şi în noile structuri, mai mici, dar lipsite de personal calificat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.