Calimente, singur împotriva propriului partid

PNL s-a delimitat miercuri, prin intermediul unui comunicat de presă semnat de purtătoarea de cuvânt Ancuța Pocora, de declarațiile făcute de deputatul Mihăiță Calimente, președintele Comisiei parlamentare pentru controlul activității SIE, care afirmase că organizațiile finanțate de afaceristul George Soros sunt „catalizatorul” protestelor din Piața Universității. „Declarațiile deputatului PNL Mihăiță Calimente privind protestatarii din Piața Universității împotriva proiectului de la Roșia Montană sunt făcute în nume strict personal. Partidul Național Liberal se delimitează ferm de acest gen de declarații și acuzații”, se arată în comunicatul semnat de Pocora. Potrivit documentului, PNL înțelege normalitatea existenței protestelor și apreciază rolul reacțiilor populare, ca modalitate de manifestare a culturii democratice. „Liberalii au tot respectul atât față de protestatarii de la Roșia Montană și față de situația dificilă a familiilor celor de acolo, cât și față de protestatarii din Piața Universității. Este de altfel de remarcat o deschidere fără precedent a societății civile din România, cea reală, din stradă, care simte că vocea ei contează. După anii de comunism și după guvernările anterioare, care adoptau orice măsură fără să asculte și în dispreț total față de cetățeni, considerăm faptul că oamenii se simt încurajați să-și exprime părerea drept o creștere semnificativă a gradului de democratizare a României”, se mai spune în comunicat.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.