Captură record de ecstasy: 10.000 de comprimate
Una dintre cele mai mari capturi de ecstasy a fost făcută la Braşov. Procurorii DIICOT au descoperit peste 10 mii de comprimate, care ar fi urmat să fie vândute în Braşov de doi cetăţeni olandezi şi trei români. Potrivit anchetatorilor, pastilele erau luate din Olanda şi introduse în ţara noastră.
Toţi cei cinci au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Ei sunt cercetaţi pentru trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc. Valoarea totală a pastilelor de ecstasy este de 100 de mii de Euro.