Carmen Fulger Roșca. Adolescenţă portretizată pe portativ
Adolescenţii sunt în stare să zburde herghelii de note muzicale pe câmpiile reavăne, incendiate de florile primăverii! Ei preschimbă plumbul timpului în topaze şi rubin şi chiuie cu lucirile lor în oglinzile privirii cerului. Cântă în văzduhul sufletesc şi râd în canatul ferestrei inimilor ce nu-ntâmpină cumpene la intersectările voioşiei cu iubirile!
Pe acest iureş de fiori izbucnesc ardoarea, umorul şi cântecele tinereşti în sitcomul „Cheia Sol”, cu regie şi scenariu semnate Carmen Fulger Roşca. Întocmai numelui predestinat, sitcomul „fulgeră” o ambianţă adolescentină, printre nori veseli, ferestruiţi de soarele muzicii, jocului, umorului, din 9 aprilie (2015), când TvH, a oficiat lansarea ceremonioasă.
„Adolescenţa, un subiect major aflat şi în atenţia serialului «Cheia Sol». Cine sunt persoanele din anturajul adolescenţilor? Cum le influenţează parcursul ca adulţi? La vârsta căutării de modele, a revoltelor legitime sau nu, adolescenţii se simt adesea exploataţi. Interacţiunea lor cu cei din jur capătă deseori nuanţe tragi-comice. În serialul «Cheia Sol» este exploatată latura comică rezultată din spiritul rebel, adolescentin, în contrast cu rigoarea specifică adulţilor. Un comic de situaţii pe portativul «Cheia Sol!»”, astfel anunţa să fie serialul regizoarea şi scenarista lui, Carmen Fulger Roşca.
Sitcomul contemplează, aşadar, în raza reflectorului, adolescenţa portretizată afectiv. Persoanele adulte din anturaj sunt acuarelate prin influenţele lor în raport de conjuncturile, aspiraţiile, conflictele, căderile, zvâcnirile adolescenţilor, la vârsta căutării exemplelor, a examinării şi încercării problematicilor vieţii, a revoltelor în limita sau exterioritatea legitimităţii. Adolescenţii se simt uneori în stare de oprimare, punând greutate conflictului, situaţiilor considerate fapte de exploatare. Interacţiunea adulţilor cu ei imprimă deseori tragi-comicul, comedia clădindu-se pe seama păşirii adolescenţilor spre vârstele aşezărilor principiale, maturizării, rezolvării întrebărilor, în contul spiritului rebel în act, al furnicarului tineresc, mişunând ca argintul viu sub încercuirea rigorilor, experienţelor de viaţă, seriosului celor maturi, perceput ca rigid în contextul rebeliunii adolescentine.
Serialul „solfegiază” un comic de situaţii pe portativul „Cheia Sol”!, structurat pe realitatea veche de când umanitatea, dar perpetuu proaspătă, inerentă şi imprevizibilă, a adolescenţilor pasionaţi de muzică şi artele spectacolului, o pasiune într-o înveşmântare tragi-comică, uniformă cu ardoarea ajungerii imediate la gloria artei considerate de către „instanţa” tinerimii înfocate pe cât de fenomenală, pe atât de incompatibilă cu „regulile” unei societăţi bazate pe compromis!
Rampe de zbor al sitcomului „Cheia Sol” pe elitrele de opal pur ale adolescenţilor sunt culisele festivalurilor de muzică pentru copii şi tineret. „Profesori, directori, inspectori şi chiar miniştri, părinţi şi vedete autohtone implicate în parcursul artistic al aspiranţilor la podium sunt radiografiaţi cu penelul ascuţit al scenaristei care la rândul ei îşi exercită talentul în arta dramatică pe portativul cu quiproquo-uri şi comic de situaţii imaginat şi inspirat de realitate. Actori, vedete de show-biz, elevi, studenţi, cu toţii protagonişti ai unui tablou de societate menit să reflecte cât mai fidel mediul în care se formează, se dezvoltă, se consolidează generaţiile de artişti. Nu lipseşte din serial nici laitmotivul ce face obiectul ştirilor de senzaţie cu toată încărcătura de sentimente” este creionat în textul promoţional al noului serial, spre lauda televiziunii ce l-a lansat, TvH. Din distribuţie fac parte: Octavian Ursulescu, Adriana Trandafir, George Grigore, Monalisa Basarab, Doina Ghiţescu, Adrian Păduraru, Papil Panduru, Marian Simion, Eniko Georgescu, Anca Pandrea şi vedete din showbizz (Dinu Maxer, Ianna Novac, Mihai Constantinescu).
„Mărturisesc că am jucat pentru prima oară într-un sitcom, răspunzând invitaţiei unei vechi colaboratoare şi preţuite realizatoare, Carmen Fulger, după ce tot ea, cu ani în urmă, îmi «testase» abilităţile actoriceşti. Atunci era vorba de o amuzantă montare, «Pînza Penelopei» se chema, parcă, iar eu cred că eram Ulysses, iar Doina Ghiţescu şireata Circe… Am prins gust pentru această joacă serioasă, asa că am acceptat acum să devin inspector şcolar, convins şi de faptul că titlul, «Cheia sol», ca şi subiectul, sunt legate de muzică. Mai ales că în câteva episoade am evoluat pe coordonate familiare mie, în postura de preşedinte de juriu la marea înfruntare muzicală dintre şcoli! M-am bucurat în egală măsură să mă reîntâlnesc cu artişti de valoare, cum ar fi Ianna Novac, Distinto sau cu fetiţele-minune, cu zeci de premii la activ, Bibi şi Ştefania Chesar. Nutresc speranţa ca această joacă frumoasă să-i amuze deopotrivă pe telespectatori, aşa cum noi ne-am distrat pe cinste la filmări! Dacă nu…, de mâine sunteţi toţi exmatriculaţi!”, avertizează prezentatorul Octavian Ursulescu, alias inspectorul şcolar şef Rădulescu.
Aşadar, cu toţii, la „Cheia Sol”, cu dragoste, nostalgie şi, atenţie: severul inspector Rădulescu pune în vedere exmatricularea în vremi în care cartea nu mai are nicio importanţă, iar corigenţii sunt olimpici. Slavă şi premiul unu artei spectacolului, însă! (textul s-a scris și publicat în presă în anul 2015)
Itinerarii intersectate
Pe itinerarii intersectate să purtăm însă o conversaţie afectivă cu însufleţitoarea acestei comedii pe portativ, Carmen Fulger Roşca, spre a o cunoaşte şi ca să ne îmbogăţim în fereastra conştiinţei cu o zare de lumină umană.
Vizionăm şi audiem un sitcom ce desfăşoară arta în starea ei naturală: forfotele comice şi conflictuale, reveriile copilăriei pe portativ, în cheia sol. Răzbat din propria copilărie undiri când tulburătoare, când vărsătoare de pace şi nostalgie, în el? Ce note a avut portativul copilăriei acesteia?
Ale unei copilării ca-n poveşti, când toate visele devin realitate şi mama ia rolul zânei bune, iar tatăl pe cel al îngerului păzitor. De mică „învestită” cu etichete…. Nică în variantă feminină făcea din mine un personaj plăcut, a cărei companie era mereu căutată de colege şi prietene…
Cum se oglinesc profesorii pe ecranul gândului mistuit în aceste amintiri cu surâs în fiecare crâmpei?
Ei îmi amendau la fel de des umorul pe cât puteam eu să-i imit.
Aveai această ghiduşă înclinaţie?
Da! Imitam, continuu imitam, spre deliciul colegilor şi disperarea tatălui meu – profesor de istorie – mai târziu directorul şcolii – pe care îl aud şi astăzi cum spunea: „mă faci de râs!”.
În pragul cărei vârste s-a temperat jocul de-a copilăria fără frâie?
În jurul vârstei de treisprezece ani, o rudă îndepărtată a venit dis-de-dimineaţă să ne povestească un vis în care cine alta era protagonista? Eu, în mod evident! Relatarea ei mi-a risipit ghiduşia, m-a făcut să conştientizez într-un fel propriul eu. Potrivit visului, eu trebuia să primesc Scriptura, iar câteva săptămâni sau luni mai târziu s-a întâmplat la propriu. Un prieten bun al tatălui meu, nenea Didi, cum îi spuneam noi Presfinţitului Părinte Episcop al Ialomiţei şi Călăraşului, care avea să devină mai târziu, venit de la studii teologice din Grecia, ne-a adus în casă Sfânta Scriptură, alături de iconiţe şi alte daruri. Cert este că de atunci şi până în jurul vârstei de treizeci şi cinci de ani nu m-am mai despărţit de obiceiul de a citi (cu rugăciune) Cartea Sfântă. Vorbeam oamenilor despre Mântuitorul şi asta îmi plăcea să fac cel mai mult. Cum tot mai mulţi îl abordau pe tata să îl felicite pentru mine, eu auzeam invariabil acelaşi „mă faci de râs!”. La nouăsprezece ani după două încercări eşuate la Facultatea de Drept, am simţit dorinţa de a mă călugări, dorinţă reprimată de lacrimile părinţilor mei, şi abandonată în final, uitând-o într-un colţ al inimii.
„Dacă e, e, dacă nu e, nu e”, exclamă un filozof bulgar. Coordonatele vieţii virează dintr-o răscruce la care teatrul este unul dintre indicative, spre I.A.T.C. A fost să fie teatrul, sau l-ai ales? După momentele de meditaţii şi punerea în cumpănă a aspiraţiilor cu realitatea posibilă, ţi-ai oferit un răgaz îndelungat sau nu? Cum palpită viaţa în lumea teatrului, din unghiul de observaţie şi trăire pur personală?
Am intrat curând la I.A.T.C Bucureşti, dar chiar din anul I am descoperit în „Istoria Teatrului Naţional” că toţi cei care doreau să devină actori nu puteau rămâne creştini. Visul meu se împlinise, dar… de atunci am ştiut că nu voi face teatru. Selecţia repertorială a Teatrului Andrei Mureşanu, unde mă aflam la doi ani după absolvirea petrecută la Iaşi prin transfer şi decizia directorului de a întrerupe contractul cu una dintre actriţe ce absolvise la privat m-a dus repede la punerea în practică a gândului de a mă lăsa de teatru.
Îţi aparţine decizia sau a fost consecinţa dirijată şi independentă de voinţa personală?
Nu a fost nevoie ca ea, Oltiţa, să-mi plângă mult pe umăr. Am fost eu cea care mi-am cerut demisia, iar directorul, scriitorul Radu Macrinici, a fost convins că merg la mănăstire pentru pocăinţă „că aşa vorbeşte teatrul”.
Identificasei o altă perspectivă favorabilă?
Atunci nu ştiam ce voi face în continuare, dar o altă colegă de teatru, Lenuş, impresionată de gestul meu, m-a dus la postul local de televiziune, RTT Braşov, unde avusese deja loc concursul, dar nu aleseseră pe nimeni. A fost dragoste la prima vedere! Eu şi sticla! Iar directorii m-au angajat pe loc.
Ce ţi-a oferit împlinitor în orizontul ordinei tale de concepţii şi pasiuni, Braşovul?
Începutul meu la Braşov a fost de crainic de programe. Mă bucuram de simpatia şi încurajarea braşovenilor oriunde mă aflam: pe stradă, în biserică, la rând la alimentară…
Şi-atunci, cum de s-au abătut paşii?
Greşeala a venit când am dorit mai mult! Am dat concurs la Bucureşti. Erau atâţia concurenţi încât umpleau curtea şi totuşi eu am fost chemată şi în etapa următoare. Reuşisem! Apoi, un alt concurs, pentru a putea lucra la redacţia de spiritualitate. Abia îmi luasem zborul spre ceea ce doream cu adevărat să fac, pe când o veste mi-a schimbat parcursul: „domnişoară, o să plecaţi la Roma, în Italia”, m-a anunţat şeful la telefon. „Materialul scris de dumneavoastră a convins cel mai mult. Ne veţi reprezenta la Congresul „Religia şi Mass-Media”. Roma exercită miraj, dar eu nu-mi luam nasul din foi, ca să nu mă fac de râs. Se întâmpla în anul 1999. „Am încheiat cu glas de înger”, a fost remarca în dreptul meu a celui ce conducea lucrările. Un succes, au spus cei prezenţi, majoritatea teologi.
La revenirea acasă ai regăsit linişte, respect şi admiraţie, ori norii invidiei?
Întoarsă la servici, fericită să împărtăşesc din experienţa minunată, m-am izbit ca de iceberg în întâlnirea cu Titanic. Era subiectul ales de mine, cel trimis la Roma, m-am apărat eu, în zadar; acelaşi şef mi-a cerut să îmi fac o cerere de concediu din care a uitat să mai mă cheme.
Valurile ce-au urmat s-au învolburat în apele destinului tău sau au fost line?
Cu un an mai târziu, ca o ironie a sorţii, mă aflam ca jurnalistă în Italia, iar foştii mei colegi însoţeau delegaţia preşedintelui României la Roma, veniţi cu bradul de Crăciun. Stupefacţia a fost maximă. Deşi uitasem să cer acreditarea pentru eveniment şi nu aveam asupra mea niciun act de identitate, o altă minune s-a întâmplat. Am fost eu desemnată pentru oficiile de gazdă din partea Italiei, pe scena din celebra piaţă San Pietro. A fost un moment revelator pentru colegii din România şi Italia şi o mărturie a puterii rugăciunii.
Întrevăd că pui pe seama credinţei şi rugăciunii tot rodul bun al vieţii tale. Ce fapte îţi sporesc mulţumirea sufletească din perioada petrecută în Italia?
Bunul Dumnezeu îmi scotea în cale doar români cu probleme, majoritatea exploataţi de patronii rău platnici. Atunci mă înarmam cu „domnul Ciceone” (operator imagine) şi legitimaţia mea de U.E. şi porneam la atac. Devenisem sperietoarea italienilor exploatatori. Şi a fost una dintre perioadele cele mai frumoase din viaţa mea. Eram utilă, vorbeam oamenilor despre Dumnezeu şi nu-l mai făceam de râs pe tata, deşi, după treizeci şi cinci de ani, încă auzeam „mă faci de râs!”, de data asta pentru că nu mă căsătoream. Însă, Domnul mi-a scos în cale bărbatul adevărat, la care sigur visează orice femeie. Mă aşteptase cuminte să mă întorc în ţară şi să mă conducă la altar.
Fireşte, ecoul obsedant al apostrofării „mă faci de râs” încetează din acest moment…
În sfârşit, părinţii mei s-au declarat mulţumiţi că am făcut alegerea bună în dauna altor pretendenţi. Şi acum, după zece ani, suntem de acord într-o privinţă. Pe Marian, soţul meu, Domnul l-a pus deoparte, pentru mine.
Activitatea ta la tv a fost, de asemenea, pusă deoparte pentru tine?
O bună perioadă de timp, la un post tv am dus cu succes (măsurată în audienţă) o emisiune de religie. Făceam din nou ceea ce îmi dorisem mereu, vorbeam despre Dumnezeu. Subiecte ca: „666 Taina Fărădelegii”, „Monitorizarea” etc., stârnind interesul nu doar telespectatorilor… Până într-o zi când un distins domn director mă cheamă şi-mi spune: „Măi Carmen (de obicei îmi spunea domnişoară), cu toată simpatia, trebuie să scoatem emisiunea din grilă”!
Cum ai primit acest verdict ca act de deliberare pentru culpă?
Nu cedez imediat, dar sunt recompensată cu o mulţime de copii pentru o nouă emisiune. Noua ipostază „mă prinde”, dar ceva scapă grav înţelegerii mele, nu şi a unui şofer coleg vigilent, care într-o zi, conducându-mă cu maşina la o casă de modă, îmi spune: „Măi Carmen, avem coadă… eu sunt vulpoi bătrân, ăştia care se ţin după noi nu sunt admiratorii tăi..”. În sfârşit cineva mă crede! Doar părinţii şi soţul dau semne că s-ar îngrijora pentru ce povestesc: „Ţi se pare, stai liniştită. Cine şi de ce ?”. „Cine şi de ce?”, mă întreb naiv şi eu, încă, după patru ani. Dar tac, doar nu o să-mi fac părinţii de râs şi acum la patruzeci şi şapte de ani.
Credinţa şi rugăciunea sunt din nou spetezele spiritului tău…!
Am lăsat uleiul sfinţit, jumătate la Braşov, cealaltă jumătate am adus-o în Bucureşti. L-am lăsat în propriul frigider din propria casă. După sărbătorile de iarnă iau o linguriţă şi mi se face rău. O hemoragie puternică, petrecută în Gara de Nord, îmi salvează viaţa de la un accident cerebral… Dumnezeu să ne lumineze pe toţi!
Aurel V. ZGHERAN
Sub carliontii aurii, zambetul candid, ochisori ca doua margele, conturate intr.un profil cu trasaturi angelice, nu ai zice ca se ascunde un caracter puternic, un „Fulger” creator, tenacitate, spirit inventiv, spontaneitate adolescentina, ce se impletesc intr.o cascada de talent ce acopera o larga paleta artistica, manifestata prin inteligenta, o infinita sete de cunoastere, o adevarata devoratoare de arta si cultura- toate invaluite in mantia unui inefabil farmec personal care te copleseste prin gratie, duiosie, rafinament intelectual , certificat prin toate realizarile radio-tv ca: scenarist, actrita, producator, jurnalist, moderator, analist, regizor.
Mai presus de acestea, pentru cei care o cunosc, este OMUL- Carmen Fulger: este sprijin , e alinare, e speranta, e candoare, e iubire.
Gratia Divina a binecuvantat.o cu fericirea de A DARUI!
Un caracter, o actrita de ecsceptie! Am vazut-o jucand in Shakespeare la Brasov, toti am admis ca era cea mai buna actrita din spectacol!
Carmen Fulger, o actrita desavarsita!
ARE ÎNCĂ MULTE SĂ NE ÎNVEȚE! CE O OPREȘTE?