Casa primitoare a Corinei Elena Badea
Îmi face o deosebită plăcere să ”prefațez” acest nou album, al șaselea din carieră, al valoroasei cantautoare, așa cum am făcut-o și cu precedentele editate de casa de discuri Eurostar. Dar, în egală măsură, sînt și onorat, pentru că îi admir talentul, inclusiv cel de pictoriță, precum și capacitatea de a se împărți cu eleganță între profesiunea de medic primar apreciat și artă, nemaivorbind de recursul permanent la originile sale armânești (după mamă). Este o formă concretă și absolut meritorie de a nu renunța la tradițiile strămoșești, la limba deprinsă de la bunici (este și o poetă remarcabilă, cu premii internaționale), fiind un adevărat port-drapel artistic al acestei etnii puternice, demne, care a trecut prin vicisitudinile timpului și istoriei fără a renunța la limbă și la port.
Pentru cei care n-o cunosc și care n-au în colecția personală albumele anterioare, de care am amintit, reiau aici cîteva date biografice. Deși locuiește la Tulcea, s-a născut la Iași, unde părinții săi erau studenți. Părinții mamei sale, Hristu și Urania Petra, fârșiroți, erau născuți în nordul Greciei de azi, în ținutul Macedoniei, pe care l-au părăsit, ajungînd în România după un popas în Bulgaria. De la regretata și iubita sa mamă, care a fost tot doctoriță, a moștenit pasiunea pentru medicină, iar tatăl său, chitarist și acordeonist, i-a transmis talentul muzical, înscriind-o la clasa de pian de la școala de muzică. Frumoasa poveste muzicală debutează în 1992, cînd Corina Elena Badea lansează prima sa compoziție cîntată în armânește, ”Prota vreari” (Prima dragoste), preluată de atunci de numeroși interpreți, dar abia după două decenii cutează a-și pune în valoare harul indiscutabil prin editarea unui prim album, sub pseudonimul atît de frumos ”Elena di vreari” (Elena de dragoste). Reușitele sale muzicale și poetice au fost răsplătite cu numeroase premii, la Skopje sau Știp, în Macedonia, dar și la Timișoara, Cîmpulung-Muscel sau București. De pildă, la Skopje a fost recompensată cu Trofeul ”Constantin Belimace” pentru sensibila sa poezie ”Di vreari armânească” (Dragoste armânească), transformată și într-un minunat cîntec. A fost desemnată ”Omul anului la armâni”, are apariții la toate posturile importante de radio și televiziune (la Radio Enigma emisiunea de profil are ca leit-motiv compoziția sa ”Hai-hui prin inima folkului”). Este de altfel o mare iubitoare a folkului, anul trecut ovaționînd pînă dimineață, la Sala Palatului, corifeii fostului ”Cenaclu Flacăra”, între care colegul și prietenul, nelipsit din spectacolele și lansările sale, Vanghele Gogu. Iar la Radio România Internațional a fost premiată pentru întreaga activitate de valorosul regizor Toma Enache, autorul primul lung-metraj inspirat de viața etniei, ”Nu hiu faimos, ama hiu armân” (Nu sunt faimos, dar sunt armân). Pe 31 august, 1 și 2 septembrie 2018 Corina Elena Badea a fost invitată de onoare în cadrul proiectului internațional ”Sursul de aur”, organizat de Institutul Național pentru Protecția Monumentelor de Cultură și de Muzeul din Știp, Macedonia. Este de fapt un amplu festival al tradițiilor armânești din întreaga lume, în cadrul căruia Corina Elena Badea, alături de alte notorii personalități artistice și academice, a cîntat, și-a recitat cîteva poeme și și-a vernisat expoziția de picturi proprii, cîteva din acestea putînd fi regăsite și în cuprinsul acestui album. Recitalul său, voce și pian, alături de baritonul Kirju Ljakovski, a inclus melodii armânești cu tentă clasică: ”Ti vidzui asearnoaptea Lena”, ”Cara va-s mi tornu tu bituli”. ”Ako odam vo bitolă” (după Petar Georgiev Kalica), diferite de cele binecunoscute, de dans.
Așadar, după sensibilul ”Autograf de cantautoare” din vara lui 2017 și de ”Colindele cu aromă de Sărbători” din iarna aceluiași an, casa de discuri Eurostar ne propune acum o nouă colecție de compoziții proprii aduse la rampă de vocea cu irizări de cristal a acestei artiste atît de delicate și, din păcate, atît de modeste (azi nu se mai ”poartă” așa ceva, bunul-simț și discreția au devenit defecte!). Corina Elena Badea ne poftește cu ospitalitate în casa armânească, unde ne așteaptă pe masă cu celebrele plăcinte (deja îmi lasă gura apă cînd scriu aceste rînduri!), iar ea, cu chitara la piept, deapănă dintr-un colț al camerei, așezată pe un scăunel, cîntece atît de calde, care ne aduc o lacrimă în colțul ochilor: ”Casa este aranjată/ Miroase atît de bine a plăcintă…/Bunica în tinerețea ei/ Cu baticul legat/Cu fir frumos de lînă/ Mă așteaptă cu furca în mînă/ De cîte ori mă întorc de departe…” (”Casa noastră armânească”). Străbate ca un fir roșu mîndria de a fi armân, frumos, demn, neîngenuncheat: ”Armânul este născut din munte/ Cu soarele pe frunte/ El ține în palme/ Rîuri de dragoste de neam…/ Dumnezeu i-a făcut pe armâni din soare/ Să trăiască cu dorul de înaintași/ Nimic nu îl sperie/ Lupta nu-l doboară/ Ca pe un fir de nisip, vîntul îl poartă/ Să-l piardă de-a lungul timpului/ Dar dragostea armânească/ Nu îl lasă să se topească/ Pentru a lui menire/ Armânul nu piere!” (”Armânul este…!”). Dar mai presus de toate sînt tulburătoare cîntece de dragoste, în care despărțirile, pentru o etnie în permanentă pribegie, au uneori accente sfîșietoare: ”Soarta m-a alungat departe/ Dar iubirea față de tine mă cheamă/Să-ți regăsesc tinerețea/ Frumoasa mea/ Te-am lăsat ca pe o mică floare albă/ Din ochii tăi curgînd rîuri de lacrimi…”, la care ea îi răspunde la fel de dramatic: ”Nu te-ai gîndit, dragul meu/ Ori m-ai uitat/ Cum mă doreai ca pe o stea/ Să fiu mireasa ta, dragul meu/ Unde te-ai pierdut, soarele meu?” (”Cîntec pentru o mireasă”). Sau ce poate fi mai emoționant decît declarația de iubire a unui tînăr ”picurar” (păstor, îndeletnicire tradițională la armâni, din cele mai vechi timpuri), care este gata să lase totul, chiar și turma sa de oi, pentru a cîștiga inima iubitei și încrederea părinților ei, educația familială, mai ales în trecut, fiind foarte strictă la armâni: ”Lungă-mi pare calea…multă nea și ploi/ Draga mea deschide-mi poarta/ Să mă odihnesc la voi…/ De dor, bietul de mine/ Singur sus la stînă/ Oile m-au simțit/ Sau de mila mea/ Au pornit către tine/ M-am luat după ele/ Și așa am ajuns la casa ta…/ Poate părinții tăi/ Nu doresc ca eu să rămîn/ Eu nu am avere decît oile/ Și dragostea mea de tînăr bărbat armân/ M-aș întoarce din cale/ Aș uita de oile mele/ Doar dacă ai vrea să fie a ta/ Dragostea mea de tînăr bărbat armân” ( ”Dragostea mea de tînăr bărbat armân”).
Discul de față este unul foarte echilibrat sub raport muzical și poetic, cu înregistrări de calitate și colaboratorii muzicali valoroși pe care i-am întîlnit și la precedentele albume. Poate el va fi lansat la Tulcea, ca și anterioarele, în spectacole de caritate, pentru că artista este și o persoană extrem de generoasă și cu suflet bun. Am prezentat unul din aceste concerte și m-am convins cu cîtă afecțiune și cu cît respect este privită Corina Elena Badea de către tulceni, așa cum, cu bucurie, am asistat la afluența de public la lansările ei de la magazinul ”Muzica” din București. Am fost și promit să fiu și în viitor alături de această artistă cu inimă de aur și voce diafană la toate evenimentele muzicale ce o privesc, pentru că o apreciez sincer și cred în talentul ei rar. Nemaivorbind că mă regăsesc și în unele din versurile ei, avînd eu însumi ascendență armână, după bunicul matern, ceea ce face să simt aceeași emoție intensă ca bunii mei prieteni aromâni cînd aceștia cîntă cu însuflețire, cu mîna la inimă: ”Părintească dimîndare/ Nă sprijură cu foc mare/ Frați di mumă și di tată/ Voi români di eta toată/ Blăstemare s-aibă-n casă/ Cari di limba lui s-lasă/ Cari-și lasă limba lui/ S-lu ardă pira focului!”. Așadar, porunca părintească ne înconjoară cu foc mare, indiferent de vîrstă, fiind mai mult decît clară: fie blestemat și să ardă-n para focului cel care-și uită limba! E cît se poate de valabil și pentru românii plecați în străinătate sau care aici, acasă, adoptă tot mai mult o ”romgleză” care i-ar face să intre (încă o dată) în pămînt pe marii făuritori de dulce limbă românească…Revenind la albumul pe care-l țineți acum în mînă, nu putem decît constata că protagonista pronunță și cîntă la fel de curat și de literar și în română, și în aromână, fiind un adevărat om de cultură pe care-l cinstim ca atare.
Octavian URSULESCU