La pas prin : Castelul Huniazilor
Castelul Huniazilor numit și Castelul Corvinilor sau al Hunedoarei este o cetate medievală cu arhitectură gotică de mare importanță din România. Este cel unul dintre cele mai frumoase castele din lume, lucru ce l-a situat în „top 10 destinații de basm din Europa”. Castelul este cea mai mare construcție cu dublă fortificație, civilă și militară, din România.
Castelul a fost construit în secolul al XV-lea de către Ioan de Hunedoara, pe o stâncă la poalele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție prevăzută cu turnuri, bastioane și donjon iar acoperișurile sunt acoperite cu țiglă. De-a lungul vremii construcția a servit drept punct strategic și reședință feudală. Diverșii stăpâni, care au domnit în castel, au modificat înfățișarea adăugându-i turnuri, săli și camere de onoare, doar donjonul și galeria rămân neschimbate. În curtea castelului se află o fântână adâncă de 30 de metri. Conform unor legende, această fântână ar fi fost săpată de către trei prizonieri turci cărora li s-a promis libertatea dacă vor ajunge la apă, dar după 15 ani, când au terminat fântâna, stăpânii nu s-au ținut de cuvânt.
Mai multe fotografii aici.
Pentru ziarul online Ultima Oră, Daniela Eremia