Cătălin Predoiu şi Dreapta hologramă

Ca şi când ar fi nişte păpuşi într-o cutie, alegătorii Dreptei sunt poftiţi să se lase manevraţi într-un soi de „na-ţi-o ţie, dă-mi-o mie”. Mai precis, candidatul liberal Cătălin Predoiu, supărat foc că a trebuit să intre în lupta pentru Primăria Capitalei, îi dă ultimatumuri unul reprezentant (foarte bine plasat) al societăţii civile să se declare de Dreapta, că e bai! Ba să se facă şi sondaj şi care e mai cu moţ dintre cei doi în cercetările sociologice să-i „ia” şi pe votanţii celuilalt. Ce face omul care vrea să voteze cu Nicuşor Dan chiar dacă acesta nu „dă bine” în sondajele liberale? Treaba lui! Va trebui să voteze musai cu Predoiu (sau cum?).

Candidatul PNL pare hotărât să se răzbune chiar pe ai săi pentru că a trebuit să se lupte pentru Primăria Generală. Altfel nu se explică de ce nu a comis altceva în campanie decât mesaje media neinspirate sau deraieri ca aceasta din urmă, cu „până la ora 21:00, să ne spui cu cine eşti!”. Să nu înţeleagă un aşa inteligent şi răsfăţat de politică precum domnia sa că nu are legătură problematica bucureştenilor cu coagularea Dreptei? În fond, nu jumătatea liberală a USL s-a grăbit „să-l aleagă” pe Sorin Oprescu? Câţiva ani mai târziu, se coagulează de partea cealaltă cu… fostul PDL şi cu ultimatumuri de un penibil absolut, în plus ofensatoare pentru electoratul celuilalt, care poate nici nu-l agreează pe dl. Predoiu (că oricum n-a zis mare lucru până aici de ce-l „arde” pe bucureştean!). În plus, dumnealui are în spate vajnici reprezentanţi ai Dreptei ca Halaicu, Lis, Băsescu sau Videanu, deci reţinerea e maximă la mare parte din electorat. Unul mai inspirat poate chiar ar fi lăsat-o mai moale cu această unificare a Dreptei în oraşul lu` Radet, Metrorex sau RATB! Dreapta a ajuns o hologramă când vine vorba despre Primăria Generală şi, până la urmă, a fost o evoluţie firească; ce treabă are doctrina cu construcţia sau cu corupţia? La fel este şi în cazul PSD, dar la ei n-are ce să se coaguleze, încolonarea e beton!

Aşadar, cu câteva zile înainte de marea ştampilare, alternativa stângii nu are altă treabă decât să dea deadline-uri, folosind termeni fermi şi un ton bărbătesc carevasăzică. Este, nu-i aşa, tot ceea ce aşteptam, ca locuitori ai Capitalei, de la un candidat pentru funcţia de viitor Primar General: să se arate mai întâi de Dreapta şi apoi bucureştean, întâi politician şi apoi administrator, întâi socotitor de voturi şi apoi gospodar. Dacă dl. Predoiu şi-a pus în cap să scufunde liberalii la scrutinul de pe 5 iunie, poate merge la culcare înainte de fatidica oră la care l-a chemat la raportul coagulării pe Nicuşor Dan; i-a ieşit perfect!

Roxana ISTUDOR

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.