Mişcările anti-politicieni bântuie guvernările europene
Societatea civilă strânge rândurile. Din Spania în Ungaria, mişcările sociale contestatare se coagulează într-o voce unitară a guvernaţilor care acuză felul în care sunt conduşi de către clasa politică. Anul 2016 a marcat un vârf al acestui tip de manifestare publică.
Dintru început trebuie punctat faptul că mişcările sociale autentice anti-politicieni nu trebuie confundate cu simpatizanţii extremiştilor şi formaţiunilor de această factură. Sunt pur şi simplu reţele ale oamenilor de rând, care se unesc pentru a protesta faţă de extremele capitalismului, de lipsa de democraţie, de distribuirea total inechitabilă a avuţiei şi a facturii crizei economice. Enormele inegalităţi sociale, imigraţia masivă, puterea nemăsurată a multinaţionalelor, care au ajuns să dicteze politicile statelor, sunt doar câteva dintre aspectele pe care mişcările sociale europene le solicită rezolvate. Copleşiţi de problemele de fiecare zi şi de lipsa de viziune a clasei politice, europenii iau atitudine în stradă şi nu cer disoluţia UE, ca naţionaliştii, sau transformarea Europei într-o fortăreaţă, cum fac extremiştii, ci pur şi simplu soluţii pentru un trai mai bun şi o proiecţie corectă, viabilă, asupra viitorului.
Prăbușirea încrederii în guvernanți
Totul porneşte de la certitudinea că nici natura şi nici societatea umană nu mai pot duce mult timp sistemul actual de leadership. O atestă prăbuşirea din ultimii ani a încrederii în clasa politică în ansamblul ei. În date concrete, acest tablou arată că între 2008 şi 2011, partidele politice din Spania au pierdut încrederea electoratului până al un nivel de 12%, în Grecia până la 5%, iar în Italia până la nouă procente. Spre deosebire de politicieni şi partide, care fac afirmaţii generale pentru a susţine promisiuni fără acoperire, cei care compun mişcările sociale ad-hoc se referă la aspecte concrete, cum ar fi autostrăzile, barajele, salariile*. În completare, cer implementarea unei democraţii reale, singura în măsură să ajusteze marile discrepanţe ale societăţii contemporane. În ciuda diferenţelor dintre ele, aceste mişcări nu resping proiectul european per total, ci doar rigiditatea şi ineficienţa politicilor economice.**
Fireşte că mişcările de acest tip au cele mai importante manifestări acolo unde societatea civilă este mai puternică şi mai vocală prin tradiţie. În Marea Britanie, de pildă, mişcarea numită „Respect” a convins cu destul succes electoratul că partidele clasice nu au soluţii pentru criza capitalismului şi efectele ei asupra britanicilor. Chiar dacă mulţi consideră că a devenit un partid politic cu „o agendă socialistă”, „Respect” este în creştere de influenţă şi are în prim-plan „organizarea unei societăţi cât mai deschise şi participative posibil”. În Franţa se înregistrează o acţiune de masă care arată că francezii s-au săturat de tot ce înseamnă clasa politică, indiferent că este vorba despre partidele de stânga sau de dreapta. Cetăţenii îşi exprimă dorinţa pentru un nou tip de politică prin intermediul unei mişcări începute la Paris, extinsă apoi către oraşele din provincie. În fiecare seară, sute de persoane s-au adunat în Piaţa Republicii din capitală pentru a-și manifesta toate nemulţumirile, cum ar fi cele legate de corupţie, de nivelul de trai, de violenţele poliţiei, de complicitatea elitelor, de dificultatea de a găsi o locuinţă etc. „Ideea este să creăm o nouă agora în spaţiul public, să exprimăm saturaţia generală împotriva guvernului, să luăm politica în mâinile noastre”, sintetizează un participant la mişcarea căreia i s-a dat numele „Nuit Debout” (foto). Ceea ce evidenţiază acţiunile franceze este faptul că un politician de vârf a „prins trendul”: ministru al Economiei până în vara acestui an, Emmanuel Macron a anunțat lansarea unei noi mişcări, „nici de dreapta, nici de stânga”, pe care a denumit-o „En Marche”. Fost bancher, oficialul nu se adresează, totuşi, publicului reprezentat de militanții „Nuit Debout”… dovadă faptul că și-a anunțat intenția de a candida la alegerile prezidențiale din 2017.
Ce se întâmplă în Franţa a aprins scânteia civică şi în Belgia, unde „Noaptea manifestanţilor” i-a criticat zilnic, mult timp, pe politicieni, sistemul monetar şi capitalist, ca şi repartizarea inechitabilă a bogăţiei. „Ideea este de a relua discuţiile despre democraţie, despre politică. «Noaptea manifestanţilor» înseamnă o agora. Aici fiecare poate lua cuvântul. Toată lumea vorbeşte şi ascultă”, spunea atunci Stéphane, unul dintre organizatori, citat de „RTBF”.
Şi scena socială din Italia este marcată de ascensiunea mişcării „Cinci stele”, a lui Giuseppe („Beppe”) Grillo, care a stârnit un adevărat cutremur în politica peninsulară. Spre deosebire de formaţiuni considerate extremiste, ca Liga Nordului sau Refondarea Comunismului, „Cinci stele” militează constant pentru mai multă democraţie în societate şi nu intră în rândul euroscepticilor, ci doar se manifestă critic la adresa guvernării UE. Susţinerea de care se bucură ideile pe care le promovează Grillo este atât de extinsă, încât pagina sa de internet este, potrivit „The Times”, „între cele mai influente bloguri din întreaga lume”.
Mişcările civice din Spania au, la rândul lor, o tot mai mare anvergură. În anul 2011, 400 de grupuri reunite de platforma digitală „Democracia Real Ya” organizau un uriaş protest în Madrid, sute de mii de oameni acuzând abuzurile sistemului bancar, austeritatea, politicienii. De atunci, manifestaţiile celor cunoscuţi sub denumirea de „Indignados” au cuprins 50 de oraşe din toată ţara. Aşa cum era de aşteptat, partea mai radicală a grupării s-a coagulat în formaţiunea politică „Podemos”, care a încurcat mult socotelile electorale din Spania. Mai mult, partidele politice din toate spectrele au încercat să fragmenteze mişcarea, prin atragerea unor membri spre platformele lor, dar per ansamblu, membrii „Indignados” refuză să se înregimenteze sau să-şi susţină cerinţele prin intermediul canalelor politice. Şi-au creat propriile reţele de acţiune – „Juventud sin Futuro”, „Yayoflautas”, „Plataforma de Afectados por la Hipoteca”, „Procés Constituent” sau „Frente Cívico” – şi au rămas voci ale poporului, care cer în continuare o mai largă participare a cetăţenilor la procesul decizional.
Europa de est ține pasul
În estul Europei sunt active de câţiva ani mai multe mişcări care militează pentru un alt fel de a face politică. În Ungaria funcţionează „Lehet mas a Politika”, formaţiune „verde” care are ca nucleu o mişcare socială. Adepţii ei consideră că alternanţa doctrinară stânga-dreapta a devenit irelevantă în lumea contemporană şi îşi propun să reformeze sistemul politic ungar actual printr-o lărgire a participării societăţii civile la viaţa publică. Iar în Polonia, platforma civică „Palikot”, devenită şi aceasta partid, este promotoarea unei societăţi liberale cu accente sociale. De remarcat faptul că, aşa cum aminteam, şi această formaţiune este pro-europeană, aşadar nu contestă blocul comunitar, ci maniera în care este guvernat.
Cât priveşte SUA, se poate spune că mişcarea „Occupy” a fost un punct de referinţă pentru acest tip de manifestaţii. Imaginea ei s-a răspândit uluitor: în doar două luni, cuprinsese 600 de comunităţi în interiorul Statelor Unite, iar în exterior 951 de oraşe din 82 de ţări. Fenomenul s-a stins între timp, dar „demonstrează puterea şi dimensiunea revoltei anti-sistem”, sintetizează „Forbes”.
Roxana Istudor