Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

Cate Blanchett va prezida juriul Festivalului de la Cannes în 2018

Publicat: vineri, 05 ianuarie 2018

Actriţa australiană Cate Blanchett, laureată de două ori cu premiul Oscar, va prezida juriul celei de a 71-a ediţii a Festivalului de la Cannes care va avea loc între 8 şi 19 mai, au anunţat joi organizatorii, care au dorit să aleagă o figură emblematică a luptei împotriva hărţuirii, relatează AFP.

Cate Blanchett, care tocmai a lansat alături de vedete ca Natalie Portman şi Meryl Streep fundaţia „Time’s Up” pentru a le ajuta pe victimele hărţuirii sexuale, este cea de a 12-a femeie căreia i se încredinţează preşedinţia juriului de la Cannes, la patru ani după regizoarea neozeelandeză Jane Campion.

În vârstă de 48 de ani, Cate Blanchett îi urmează la preşedinţia juriului regizorului spaniol Pedro Almodovar, care a decernat anul trecut Palme d’or suedezului Ruben Ostlund pentru filmul „The Square”.

„Vin la Cannes de ani de zile ca actriţă, ca producătoare, pentru serile de gală şi pentru vizionările de filme în competiţie (…). Dar nu am venit până acum numai pentru plăcerea de a profita de abundenţa de filme de la acest mare festival”, a reacţionat vedeta australiană într-un comunicat.

„Suntem foarte fericiţi să fim gazda unei artiste rare, al cărei talent şi convingeri pot fi văzute atât pe ecranele cinematografelor, cât şi pe scenele de teatru. Conversaţiile noastre, din această toamnă, ne promit că va fi o preşedintă angajată, o femeie pasionată şi o spectatoare generoasă”, au declarat Pierre Lescure, preşedinte al Festivalului de la Cannes, şi Thierry Frémaux, delegat general.

Alegerea, care pare logică atât din punct de vedere artistic cât şi mediatic, poate fi interpretată şi ca o dorinţă a Festivalului de la Cannes de a susţine lupta împotriva hărţuirii în această profesie, după pe scandalul Weinstein a zguduit cea de a 7-a artă toamna trecută, notează AFP.

Cate Blanchett a fost una dintre primele celebrităţi care a luat deschis poziţie împotriva producătorului Harvey Weinstein, acuzat începând cu 5 octombrie anul trecut de agresiuni sexuale şi viol de peste o sută de femei.

Actriţa a câştigat un Oscar în 2005 pentru rol secundar în „The Aviator”, în care a interpretat rolul lui Katherine Hepburn, iar apoi a ridicat statueta acordată celei mai bune actriţe în 2014, după rolul din „Blue Jasmine”, regizat de Woody Allen.

În 2007, Cate Blanchett a câştigat şi premiul pentru cea mai bună actriţa la Mostra din Veneţia, cu filmul „I’m not There” al lui Todd Haynes, în care interpretează rolul unui Bob Dylan androgin.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=89281

Publicat de la data ian. 5 2018. Categorii Cultură, CULTURA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

18 august 2018, 12:13
 

NE
Soare
30°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 31°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 37%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 4
Răsarit: 6:22
Apus: 20:17
Prognoza 19 august 2018
Zi
 

NE
Parţial însorit cu furtună
33°C
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
Noapte
 

NE
Parţial înnourat cu furtună
19°C
Vânt: 4 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 6
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 17-08-2018 Ora : 11 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22 Zonele afectate : conform textului; Fenomene : intervale de timp cu manifestări de instabilitate atmosferică; Mesaj : ACTUALIZAREINFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 17 august, ora 13 – 19 august, ora 22Fenomene vizate: […]

Loto

Horoscop

  • 121.760 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team