CCR declară NECONSTITUȚIONALĂ şi ordonanța de urgență de modificare a legii pensiilor
Curtea Constituțională a declarat neconstituțională încă o ordonanță de urgență, după cea privitoare la Codul insolvenței. De această dată, ordonanța nu a mai fost declarată neconstituțională în întregime, ci numai anumite prevederi. OUG declarată parțial neconstituțională a fost adoptată de Guvernul Ponta la începutul anului și se referea la modificarea legii pensiilor. Potrivit unui comunicat al CCR, judecătorii au dezbătut ordonanța 1/2013 fiind sesizați cu excepţii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.III alin.(2) şi (3) de către mai mulți cetățeni: Gheorghe Gârbovan, Aurel Barz şi Adrian Nicolae Ghilea, părți în mai multe dosare aflate pe rolul Tribunalului Arad – Secţia civilă. „În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile art.III alin.(2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice sunt neconstituţionale”, se arată în comunicatul CCR. Argumentaţia reţinută în motivarea soluţiei pronunţate de plenul Curţii Constituţionale va fi prezentată în cuprinsul deciziei, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Potrivit pesurse.ro, textele de lege declarate neconstituționale sunt următoarele: „(2) Indicele de corecţie prevăzut la alin. (1) se aplică şi punctajelor medii anuale calculate pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis începând cu luna ianuarie 2011. (3) În situaţia persoanelor prevăzute la alin. (2), indicele de corecţie se aplică asupra punctajului mediu anual cuvenit sau aflat în plată în luna intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă” (alin. (1) la care face trimitere alin. (2) prevede că în anul 2013 indicele de corecţie care se aplică punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr 263/2010, cu modificările şi completările ulterioare, este 1,06”.