Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cehia: Demisia guvernului Andrej Babiš 

Publicat: joi, 18 ianuarie 2018

Guvernul ceh condus de prim-ministrul Andrej Babiš   demisionează miercuri, potrivit unui purtător de cuvânt citat de Reuters. Cu o zi înainte, marți, camera inferioară a Parlamentului ceh a refuzat votul de încredere solicitat de prim-ministru.

Guvernul Babis va rămâne în funcţie ca executiv interimar până la formarea unui nou cabinet, însă negocierile ar putea dura săptămâni sau chiar luni în condiţiile în care partidele parlamentare refuză să colaboreze cu miliardarul ceh, acuzat de fraudă din fonduri ale Uniunii Europene.

Discuţiile s-ar putea prelungi inclusiv din cauza posibilei plecări a lui Milos Zeman de la conducerea statului după consumarea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, care va avea loc pe 26-27 ianuarie. Chiar dacă a obținut cele mai multe voturi în primul tur, Miloș Zeman ar putea pierde în fața contracandidatului său, Jiri Drahos, după cum arată sondajele.

Andrej Babis, a cărui mişcare populistă ANO a câştigat detaşat alegerile parlamentare din luna octombrie, neagă acuzaţiile de fraudă, susţinând că sunt motivate politic. El a anunțat miercuri că îi va solicita o întrevedere preşedintelui Milos Zeman pentru a-i înainta personal demisia.

Conform purtătorului de cuvânt al preşedinţiei cehe, președintele Zeman va accepta până la sfârşitul acestei săptămâni demisia cabinetului minoritar Babis.

Parlamentul de la Praga urmează să decidă vineri dacă îi ridică sau nu imunitatea lui Babis. Acesta a fost anchetat şi acuzat de fraudă înaintea alegerilor legislative din toamna anului trecut, dar a fost protejat de imunitate după ce a fost reales deputat.

Celelalte partide parlamentare au respins până acum orice formă de cooperare cu ANO. Victoria detaşată a acestei formaţiuni în alegeri îi face însă aproape sigură prezenţa în orice guvern viabil, cu sau fără Babis la conducere.

Câteva partide au semnalat că ar putea lua în discuţie o guvernare alături de ANO, fără Babis ca prim-ministru, o condiţie respinsă însă de acesta până acum.

Sursa: cursdeguvernare.ro

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=89744

Publicat de la data ian. 18 2018. Categorii EXTERN, UNIUNEA EUROPEANĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

11 decembrie 2019, 0:59
 

NE
Predominant senin
3°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 0°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 86%
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:42
Apus: 16:36
Prognoza 12 decembrie 2019
Zi
 

NE
Precipitaţii
7°C
Vânt: 11 km/h NE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

ENE
Precipitaţii
4°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 10-12-2019 Ora : 13 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 13:00 si 15:00 In zona : Județul Bacău: Bacău, Sascut, Răcăciuni, Mărgineni, Cleja, Faraoani, Gârleni, Podu Turcului, Luizi-Călugăra, Răchitoasa, Căiuți, Corbasca, Nicolae Bălcescu, Stănișești, Buhoci, Filipești, Horgești, Letea Veche, Orbeni, Glăvănești, Motoșeni, Pâncești, Urechești, Parincea, Valea Seacă, Săucești, Măgura, […]

Loto

Horoscop

  • 247.880 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team