Cele mai ridicole interdicții impuse de Guvernul chinez

Cântecele de hip-hop și artiștii acestui gen care au tatuaje sunt, toate, interzise în China.

Interdicția a fost emisă prin intermediul Administrației de Stat pentru Presă, Publicație, Radio, Film și Televiziune, care a argumentat cu faptul că artiștii hip-hop au refuzat să urmeze linia Partidului Comunist Chinez.

Nici agențiile media nu au voie să prezinte artiști care folosesc versuri vulgare sau „fără gust” și artiști a căror „inimă și moralitate” diferă de cle ale a puterii.

Filmele și emisiunile de televiziune care prezintă călătorii în timp au fost interzise în China de zece ani.

Guvernul a declarat că interdicția este necesară deoarece peliculeele care descriu călătoriile în timp sunt inexacte din punct de vedere istoric și sunt pline de… feudalism, superstiție și reîncarnare, toate fiind capabile să distorsioneze și insultând istoria Chinei.

În iunie 2017, mai multe bloguri chineze și conturi de socializare care se concentrau pe bârfele celebrităților au dispărut în mod misterios de pe internetul chinezesc.

Ulterior s-a dezvăluit că au fost închise la ordinele guvernului, care a chemat reprezentanți ai mai multor companii chineze de internet la o întâlnire și le-a dat o listă de 60 de bloguri și conturi de socializare pe care dorea să le închidă. Interdicția a fost considerată necesară deoarece blogurile și conturile de pe rețelele de socializare erau de „gust slab” și nu promovau „valori socialiste”.

Reîncarnare cu aprobare

China a interzis și reîncarnarea. Oricine dorește să se reîncarneze sau pretinde că a fost reîncarnat trebuie să solicite aprobarea Guvernului și să respecte regulile enumerate de Administrația de Stat chineză pentru afaceri religioase.

În ciuda hilarității sale, interdicția se adresează în special tuturor budiștilor tibetani, în frunte cu Dalai Lama, liderul spiritual și politic al poporului tibetan și adepții săi, care cred că liderul se poate reîncarna. Tibetul a fost invadat de China, care a anexat teritoriul, silindu-l pe Dalai Lama să trăiască în exil.

Jocurile de cuvinte sunt interzise în China. Guvernul a susținut că interdicția este necesară deoarece erodează cultura chineză și pot induce în eroare oamenii (în special copiii) sau pot provoca „haos cultural și lingvistic”.

În 2018, Congresul Național Popular al Chinei a votat eliminarea legii care limitează guvernarea președintelui la două mandate de cinci ani. Guvernul a ținut toate pregătirile secrete și a sugerat amendamentul cu doar două săptămâni înainte de implementare. Dar unii cetățeni s-au opus amendamentului și l-au criticat deschis pe rețelele de socializare.

Mulți au au folosit expresia „Nu sunt de acord”, pentru a-și arăta dezaprobarea. Așa că Guvernul de la Beijing a interzis propoziția. Pe lângă „Nu sunt de acord”, guvernul a interzis și „Ferma animalelor”, popularul roman al lui George Orwell, precum și expresia „a urca în avion”, întrucât este similară cu o frază chineză care înseamnă „urcarea pe tron”.

Pelerinaj la Mecca doar pentru vârstnici

Guvernul chinez a interzis și personajul pentru copii Winnie-the-Pooh, după ce și-a dat seama că cetățenii îl compară pe personajul fictiv cu președintele Xi Jinping.

O altă victimă a cenzurii chineze este religia –  China se autointitulează o națiune ateistă., așa că, în timp ce pe de o parte se propovăduiește libertatea religioasă, pe de altă parte, membrilor în funcție și pensionari ai Partidului Comunist Chinez li se interzice să aibă o religie, ba chiar sunt obligați să acționeze împotriva anumitor religii pe care guvernul le clasifică drept culte malefice.

Guvernul deține, de asemenea, un monopol asupra distribuției Bibliilor, stabilește cine devine un lider bisericesc și reglementează sărbătorile creștine. Guvernul chinez negociază inclusive cu Vaticanul pentru a se determina cine poate deveni episcop, iar la un moment dat, autoritățile de la Beijing interziseseră inclusiv Crăciunul.

Nici musulmanii nu au scăpat – în 2017, China a interzis funcționarilor publici musulmani să postească în timpul Ramadanului, poziționând gardieni la clădirile guvernamentale, zi și noapte, pentru a se asigura că interdicția a fost aplicată.

Guvernul a cerut, de asemenea, ca orice musulman din China care dorește să facă pelerinajul la Mecca trebuie să aibă între 50 și 70 de ani și să jure loialitate față de statul chinez.

Roxana Istudor

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.