Centenarul Marii Uniri: un eşec monumental al actualei puteri
Săptămâna trecută, noul Ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, a recunoscut ceea ce Comisia de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL a consemnat în «Cartea Neagră a guvernării PSD», şi anume existenţa eşecului monumental al celui mai important proiect cultural din ultimii ani ai României şi anume proiectul :Centenarul Marii Uniri.
PNL a atras atenţia de la începutul anului 2017 şi pe parcursul acestuia asupra faptului că schimbarea, de mai multe ori, a unei structuri menite să pregătească şi să implementeze programe culturale cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la Marea Unire din 1918 are drept scop doar crearea de noi posturi şi poziţii administrative pentru clientela PSD şi nimic mai mult.
Presa naţională a reflectat în mod corect angajarea unui număr de 21 de persoane fără vreo legătură cu domeniul managementului cultural (aceştia provenind de la societăţi de pază şi protecţie, confecţionare mobilă şi articole de fierărie, firme de construcţie, service auto etc.). Un fapt care spune totul despre expertiza celor chemaţi să pună în valoare istoria naţională cu un asemenea prilej important.
Rezultatul acestui import suplimentar de incompetenţă, indiferent cum ar fi el justificat astăzi de fostul ministru al culturii, a avut drept rezultat, după un an de zile de la preluarea guvernării, zero proiecte aprobate, zero proiecte finanţate şi zero proiecte implementate la nivel naţional după trei luni de la începerea acestui an.
Mai grav este din punctul nostru de vedere faptul că a trebuit să treacă un an pentru ca, în sfârşit, un responsabil al guvernului Dragnea III să recunoască că, în acest moment, nu avem criterii de evaluare a proiectelor, teme bine conturate, obiective coerente sau reprezentative şi, prin urmare, nici o listă finală a proiectelor finanţabile.
Declaraţia noului ministru al Culturii nu este decât o recunoaştere a faptului că PNL a avut dreptate în clipa în care a tras mai multe semnale de alarmă cu privire la direcţia greşită în care este îndreptat proiectul Centenarului şi, mai ales, asupra incompetenţei şi obtuzităţii politice a celor care au condus în numele PSD destinele culturii române în ultimul an.
Cine răspunde în acest moment pentru faptul că nu avem o fundamentare a ideilor şi proiectelor propuse, nu există o bază cu fişele tehnice ale evenimentelor şi nici o documentaţie adecvată pentru vreun proiect, pentru a face posibilă şi legală evaluarea proiectelor şi finanţarea acestora? Toate acestea fac parte dintr-o recentă declaraţie a actualului Ministru al Culturii.
Astăzi, din păcate, schimbarea unui secretar de stat paraşutat de la cabinetul senatorului PSD Nicoale Bădălău şi reorganizarea pentru a nu ştim câta oară a Departamentului Centenar, aşa cum ne anunţă noul ministru al Culturii, ne duce cu gândul mai mult la o reglare de conturi în PSD şi la nivel ministerului Culturii şi mai puţin la găsirea cu adevărat a unor soluţii pentru că rezolvarea situaţiei existente prin impunerea unor măsuri administrative nu credem să poată rezolva mare lucru.
În proiectul Centenarul Marii Uniri nu este vorba despre onorabilitatea unui ministru sau altul care face schimbări de personal. Vorbim aici despre onorabilitatea unui minister care nu gestionează corespunzător proiecte în condiţiile în care operatorii culturali şi-au făcut datoria şi au trimis peste 2000 de propuneri!
Liviu Brătescu
coordonator Comisia de Cultură, Culte şi Minorităţi a PNL |