Certificatul de urbanism pentru Sala Polivalentă din București, aprobat de Primăria de sector 2
Cea mai modernă sală multifuncţională din Bucureşti va fi ridicată în Complexul Sportiv Naţional “Lia Manoliu” şi va avea o capacitate de 12.000 de locuri, o amprentă la sol de 10.000 m.p., un regim de înălţime de S + P + 3 E şi o suprafaţă totală necesară pentru toate funcţiunile de circa 40.000 m.p.
Sala polivalentă face parte din proiectele Capitalei şi va fi finanţată de Primăria Municipiului Bucureşti.
În interiorul sălii polivalente se vor putea desfăşura activităţi sportive ca: tenis de câmp, baschet, handbal, fotbal în sală, box, atletism, gimnastică, tir sportiv, scrimă, tenis de masă şi alte sporturi datorită modularităţii şi mobilităţii suprafeţei de joc şi a spaţiilor anexe. Această flexibilitate garantează exploatarea la capacitate maximă a arenei, în timp ce multifuncţionalitatea constituie elementul cheie pentru entuziasmarea spectatorilor care vor asista la transformarea rapidă din arenă sportivă în scenă de concerte sau centru de congrese.
Acoperişul sălii multifuncţionale va avea o deschidere impresionantă, realizată pe o structură metalică spaţială care va contribui substanţial la îmbunătăţirea imaginii zonei sportive a Complexului Sportiv Naţional “Lia Manoliu”.
De asemenea, sala polivalentă va permite desfăşurarea unor evenimente de masă, pe lângă cele sportive fiind posibile şi susţinerea unor concerte, congrese şi alte asemenea manifestări de amploare.
Prin realizarea celei mai moderne săli polivalente din Bucureşti se estimează că se vor organiza în medie circa 100 de evenimente cu un public de cel puţin 7.500 de spectatori la fiecare dintre acestea (capacitatea maximă a sălii fiind de 12.000 de persoane), astfel încât pe an vor fi aproximativ 750.000 de spectatori care vor vizita zona şi vor spori încasările serviciilor publice din Capitală.
„Construcţia sălii multifuncţionale moderne şi impresionante, presupune utilizarea celor mai noi tehnologii, în vederea facilitării unei transformări funcţionale rapide, din arenă sportivă în scenă de concert, sau centru pentru congrese. (…) Trecerea rapidă de la o manifestare la alta presupune posibilitatea reamenajării în cel mai scurt timp. Astfel, este esenţial să fie avută în vedere şi optimizarea costurilor de reamenajare”, se precizează în proiect.
„Pentru începerea lucrărilor de construire a unei săli polivalente cu instalaţii moderne care permit schimbarea rapidă a funcţiunilor din arenă sportivă în scenă de concerte sau centru de conferinţe, primarul Neculai Onţanu a semnat miercuri certificatul de urbanism.”, se arată într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.
Noua investiţie va crea, în afară de numeroasele activităţi sportive, culturale şi sociale şi noi locuri de muncă.