Cinci sfaturi pentru a ne menține sănătatea toamna aceasta

Pe măsură ce temperaturile se schimbă, semn că toamna se apropie, și rutina zilnică privind sănătatea trebuie adaptată. Pe lângă varietatea de fructe și legume proaspete, vara ne oferă și mult soare, iar în sezonul de toamnă lucrurile arată un pic diferit, organismul nostru având nevoie de un plus de îngrijire. Trecerea la zilele cu mai puțin soare și mai aglomerate poate fi o provocare.

Din fericire, câteva modificări simple în ritualul zilnic pot aduce îmbunătățiri semnificative pentru starea noastră de sănătate.

Recolta de toamnă include o varietate de legume, rădăcinoase și fructe, ideale pentru a crea mese reconfortante pe măsură ce vremea începe să se răcească. În plus, legumele și fructele de toamnă sunt bogate în nutrienți, iar acest lucru reprezintă un plus pentru sănătatea organismului.

„Câteva lucruri simple pe care să le includem în ritualul zilnic, pot face diferența pentru a ne pregăti adecvat pentru acest sezon.

Toamna este perioada în care este necesar să acordăm o atenție suplimentară organismului pentru a-l ajuta să se adapteze, fie că vorbim despre schimbările de temperatură sau zilele mai scurte.

Alimentația este foarte importantă indiferent de sezon, deoarece alegând alimente pline de nutrienți, cum sunt cele de sezon, struguri, nuci și legume din familia cruciferelor, organismul primește un boost din cele mai bune vitamine”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.      

Iată cinci sfaturi care îți pot ajuta organismul toamna aceasta:

Optează pentru o dietă variată

Potrivit Cleveland Clinic[1], o dietă variată, care să conțină legume și fructe, proteine de calitate, cereale și leguminoase, contribuie la sănătatea și protejarea inimii.

O alimentație sănătoasă este esențială pentru starea generală de sănătate, indiferent de anotimp. Legumele, cerealele integrale și grăsimile sănătoase oferă organismului toți nutrienții de care are nevoie.

Legumele de sezon, cum ar fi broccoli, varză, dovlecei, spanac și, desigur, dovleacul sunt alimente pline de vitamine și oferă o serie de beneficii pentru sănătate.

Pregătind supe, tocănițe și alte feluri de mâncare calde cu ingrediente nutritive, nu numai că ne oferă un confort în acest sezon rece, ci totodată, ne ajută să îi oferim organismului vitaminele și mineralele de care are nevoie.

Asigură-te că ai suficientă vitamina D

Vitamina D ajută corpul să absoarbă calciul, controlează nivelul glicemiei și chiar crește imunitatea. Vara, organismul primește natural aportul de vitamina D de care are nevoie, deoarece soarele este o sursă cheie. Toamna, zilele scurte și ploioase de toamnă ne determină să petrecem mai mult timp în interior, astfel că nivelul de absorbție a vitaminei D poate să scadă. În timp ce alimentele bogate în vitamina D, cum ar fi peștele, pot fi o sursă viabilă, un supliment cu vitamina D poate oferi impulsul zilnic necesar și poate preveni o deficiență.

Hidratarea este esențială

Pe măsură ce temperatura scade, organismul nu mai simte acceași nevoie de hidratare cum este pe timpul verii. Însă, acest obicei sănătos este la fel de important, indiferent de sezon.

Deși consumul recomandat de apă poate să difere de la o persoană la alta, în funcție de greutate, gen, vârstă sau nivelul de efort depus, consumul zilnic ar trebui să se situeze între 1,5 l și 2 l de apă pe zi.

Băuturile calde precum ceaiul, sunt o modalitate de hidratare reconfortantă, care oferă și alte beneficii organismului. Totodată, și berea poate fi o opțiune de hidratare, fiind o băutură fermentată, cu un procent relativ scăzut de alcool.

Datorită ingredientelor sale naturale, apă, cereale, hamei și drojdie, atunci când este consumată moderat, poate furniza organismului vitamine și minerale, fiind o sursă de compuși bioactivi, precum polifenolii.

Fii activ

Exercițiile fizice practicate cu regularitate pot ajuta la scăderea sau gestionarea greutății, precum și la bunăstarea generală, atât din punct de vedere fizic, cât și psihic.

Deși poate fi tentantă canapeaua confortabilă de acasă, exercițiile fizice sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții. Ieșiți cu câinele la plimbare, faceți drumeții prin pădure, plimbați-vă în pas alert prin parc pentru a vă ridica puțin pulsul.

De asemenea, antrenamentele precum yoga, pilates și chiar sesiunile de fitness online pot fi modalități excelente de a face mișcare și în interiorul casei.

După sport, nu uitați de hidratare, aportul de apă zilnic trebuie să crească atunci când faceți mișcare, deoarece corpul va pierde apa prin transpirație.

În plus, și berea fără alcool poate fi o soluție de rehidratare viabilă după activitatea fizică. Cu peste 90% apă în compoziție, berea poate furniza organismului minerale și antioxidanți, substanțe care ajută corpul să se refacă după efort fizic. Berea conține și carbohidrați, sodiu, potasiu și magneziu, care pot contribui la atenuarea senzației de oboseală musculară.

Nu uita să te speli pe mâini

Ne aflăm în plin sezon al răcelilor, astfel că păstrarea mâinilor curate pe tot parcursul zilei poate ține virușii la distanță. Acest pas de igienă elementar și esențial este extrem de important, cu atât mai mult în acest context actual.

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

 Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

[1] https://my.clevelandclinic.org/health/articles/17380-heart-healthy-power-foods

Comments

comments

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.