CINE ESTE, DE FAPT, DORU DINU GLĂVAN
În lupta internă din UZP, pe care facțiunea anti-Glăvan o duce cu mijloace dintre cele mai murdare, sunt postate pe internet „păreri ale unor ziariști cinstiți” din teritoriu, care, de fapt, nu fac, la ordinele șefilor lor, decât să-l împroaște cu noroi pe președintele Doru Dinu Glăvan. Una dintre aceste persoane așa-zis „cinstite” afirmă că DDG, ziarist cu o vechime de 57 de ani în această profesie, „nu este în stare să scrie un text coerent, fără greșeli gramaticale”. Alta, care se dă atotștiutoare, scrie că președintele DDG este „un șmecher, un neica NIMENI”, așa, cu majuscule, ca să ne intre bine în cap. Alta, care, probabil, se crede înțeleaptă și superioară, se întreabă retoric: „Unde e notorietatea lui Glăvan ?!?”
Păi să vedem cine este, de fapt, acest mult hulit Doru Dinu Glăvan…
A început să publice la vârsta de 14 ani în ziarele naționale pentru copii, iar la vârsta de 18 ani ajunge colaborator la presa locală și regională.
În 1965, la 19 ani, devine corespondent al foarte răspânditului ziar „Sportul popular”, cunoscut mai târziu sub numele de „Gazeta sporturilor”. În curând este angajat cronicar sportiv al Postului național de radio, continuând să publice și în presa scrisă. Calitățile sale de reporter sunt unanim recunoscute și apreciate, motiv pentru care Radio București l-a trimis să transmită și să comenteze Jocurile Balcanice, Campionatele și Cupele Mondiale de atletism, natație și gimnastică, Jocurile Olimpice de Iarnă de la Sarajevo. Transmite în România, cu mult profesionalism, din Europa, Asia și Australia.
Din inițiativa lui și a câtorva tineri entuziaști, la 8 august 1995 s-a constituit la Reșița Fundația Radio Caraș-Severin, inițiativă susținută și de autoritățile locale. Peste exact un an, la 8 august 1996, după o muncă tenace de pregătire, Radio România Reșița capătă statut oficial de post public local al Societății Române de Radioteleviziune și emite primul semnal în eter.
În decurs de câțiva ani, sub conducerea directorului Doru Dinu Glăvan, ziariștii postului se profesionalizează, Radio Reșița, dintr-un post mic, care acoperea doar o parte a municipiului de pe malul Bârzavei, ajunge cel mai important post regional de radio, cu cea mai mare audiență, acoperind nu numai întregul teritoriu al județului Caraș-Severin și părți importante din județele limitrofe, ci și teritoriile locuite de români în Voivodina și pe Valea Timocului, adresându-se unei populații de două milioane de locuitori.
Emisiunile se înmulțesc și se diversifică an de an, grila de programe devine flexibilă și se adaptează mereu cerințelor și nevoilor ascultătorilor, se emite 24 de ore din 24. Aparatura se modernizează, se digitalizează în întregime, se achiziționează echipamente IT de ultimă generație.
Se înființează mai multe subredacții în localități cu un mare potențial economic și turistic (chiar și în afara județului Caraș-Severin), se încheie contracte de colaborare (schimb periodic de emisiuni) cu Radio Zrenjanin din Voivodina – Serbia și Radio Tlaxcala din Mexic, se derulează, cu parteneri din Iugoslavia, „Proiectul transfrontalier Phare CBC – Cuvântul fără frontiere” care s-a finalizat cu amenajarea unui Centru Multimedia pentru Europa Centrală și de Est.
Se trasmit regulat emisiuni în limbile a opt minorități naționale, locuitoare în zonă (ucraineană, sârbă, maghiară, germană, rromani, croată, slovacă, cehă).
Toate acestea, și încă multe altele, datorită în primul rând strădaniilor neobositului Doru Dinu Glăvan, care și-a câștigat aprecierea unanimă atât a radio-ascultătorilor, cât și a specialiștilor din domeniu. În cei zece ani cât s-a aflat în fruntea postului, Radio România Reșița a primit numeroase distincții, premii și diplome, atât colective, cât și personale, dedicate slujitorilor postului. Voi aminti doar câteva dintre cele conferite personal lui Doru Dinu Glăvan: Diploma de excelență și Distincția Culturală „Gheorghe Bulic” acordate de Societatea Literar-Artistică Tibiscus „în semn de profundă recunoștință pentru contribuția la păstrarea și afirmarea identității cultural-naționale a românilor din Serbia; Premiul Internațional pentru Pace (International Peace Prize) acordat de Convenția Uniunii Culturale (United Cultural Convention) din Statele Unite ale Americii „pentru rezultate remarcabile în întreaga activitate depusă în slujba societății”; Distincția Academiei Olimpice Române „pentru promovarea Spiritului Olimpic”; titlul de Cetățean de Onoare al localității Uzdin din Voivodina-Serbia „în semn de profundă recunoștință pentrru colaborarea prietenoasă și benefică întru slujirea limbii, spiritului și a unirii cugetului umanist și românesc și pentru merite deosebite în promovarea valorilor localității Uzdin”.
Cât privește activitatea domniei-sale în fruntea Uniunii Ziariștilor Profesioniști, mă rezum să reiau o idee menționată deja într-un articol publicat anterior și anume că domnul Doru Dinu Glăvan a reușit – printr-o strădanie îndelungată și grea, neajutat de nici unul dintre cei care-l denigrează azi – ceea ce nici un alt președinte dinaintea lui nu reușise: să obțină pentru UZP statutul de „Uniune de creație de utilitate publică”, adică dreptul ziariștilor de a fi considerați creatori (precum scriitorii, actorii, muzicienii, artiștii plastici, arhitecții) și, în conformitate cu aceasta, dreptul lor ca după pensionare să beneficieze de o indemnizație lunară egală cu 50% din pensie. Și tot domnia sa este cel care a înaintat Parlamentului României propunerea de instituire a „Zilei Ziaristului Român”. Sub conducerea lui Doru Dinu Glăvan UZP are astăzi o activitate bogată, din ce în ce mai bine cunoscută și apreciată, așa cum nu a avut niciodată după 1990.
Puteți crede că acest Doru Dinu Glăvan nu știe să scrie coerent și fără greșeli gramaticale? Că acest Doru Dinu Glăvan este un neica nimeni? Că acest Doru Dinu Glăvan este lipsit de notorietate?
Judecați dumneavoastră!