Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cinematograful de Acasă 15-21 martie 2019

Publicat: joi, 14 martie 2019

EXCLUSIVITATE

Nu-mi amintesc cu precizie când am intrat pentru prima dată într-o sală de cinema. Știu doar că se întâmpla pe vremea când încă eram ”fan” al biscuiților cu mere și al ceaiului cald de anason pe care, mama, cinefilul meu model, cu firească precauție, le pregătea atent de-acasă în ambalaje potrivite, înainte de a porni spre cinematograf.  Când pe ecran actorii mâncau sau beau, îmi venea și mie să fac același lucru în sală, poftele stârnite în felul acesta se cereau grabnic satisfăcute și mama, cu maximă discreție, intervenea deschizând ”rucsăcelul de cinematograf” din care extrăgea, după caz, biscuiții cu pricina ori termosul cu lichidul satisfăcător. Pentru moment echilibrul era restabilit, filmul putea continua nestingherit iar eu mă lăsam pe mai departe copleșit de imagini, fascinat de mișcările de pe ecran pentru că acestea ajungeau la mine în primul rând și nu textul subtitrărilor pe care încă nu-l știam desluși la cei aproape trei ani pe care  îi aveam pe-atunci. Curios este că, acasă, povestind tatălui meu cele văzute, deși descriam doar mișcările receptate de mine, subiectul pe care-l încropeam astfel era foarte aproape de cel real, al poveștii filmate (mai puțin nuanțele fine, desigur). Cumva instinctiv intuiam încă de atunci, ceea ce timpul și școala îmi vor confirma mai târziu, că cinematograful înseamnă în primul rând mișcare, personaje în acțiune, poveste și că fără ele filmul e compromis. ”Dacă poveste nu e, nici film nu e”, se poate afirma parafrazând o celebră formulă. De aceea, și de astă dată, am ales pentru Cinematograful vostru de Acasă povești cât mai consistente dramaturgic, cu caractere puternice, transferate pe ecran în formule cinematografice cât mai expresive și asta pentru ca și  în săptămâna 15-21 martie 2019 să aveți satisfacții cinefile maxime.

 

Subiectul acestei emoționante povești de dragoste se centrează pe relația dintre tânăra artistă Molly Jansen (Demi Moore), fantoma iubitului său ucis, Sam Wheat (Patrick Swayze) și un medium, Oda Mae Brown  (Whoopi Goldberg) ce intermediază raporturile dintre cei doi și face tot ce poate pentru a o îndepărta pe Molly de un pericol iminent, asemănător. ”Dragostea transcende moartea”, ”iubirea adevărată dure

ază etern”, sunt idei care străbat ca un fir roșu filmul semnat de Bruce Joel Rubin (scenariu) și Jerry Zucker (regie), amestec ingenios de groază și umor (mai prezent în scenele care o implică pe Goldberg), care are și accente de comedie sclipitoare dar și de thriller tensionat. Aici Jerry Zucker se întrece pe sine depășindu-și cu mult performanțele din filme anterioare (”Airplane”-1980 ori ”Top Secret”-1984). Cu inteligență, talent și o stăpânire desăvâșită a mijloacelor de expresie filmică, autorii au știut să transforme o poveste simplă într-una interesantă și atrăgătoare. Toți actorii sunt prezențe de neuitat pe ecran, însă dintre ei se distinge în mod cu totul special Whoopi Goldberg a cărei performanță a fost just apreciată la premieră și recompensată pe merit cu numeroase premii (Oscar, BAFTA, Globul de Aur). De neuitat rămâne scena în care Sam pătrunde în corpul mediumului Oda Mae și începe să o mângâie și să o sărute pe Molly, cum, deasemenea memorabilă, este și secvența olăritului ori cea de la bancă. Popularitatea filmului a avut de câștigat și de pe urma melodiei tematice ”Ghost” scrisă special de Maurice Jarre, care cu finețe și rafinament a integrat armonios motive din clasica piesă a anilor 50, ”Unchained Melody” (Alex North, Hy Zaret), cântec ce amplifică magia aparițiilor de pe ecran transformând în clipe sublime chimia incredibilă înfiripată între personajele principale, Sam și Molly. Toți cei implicați în această realizare au făcut o treabă extraordinară, filmul încasând și un ”oscar” pentru scenariu original, el fiind deasemenea nominalizat și la alte câteva categorii (machiaj, editare sau efecte vizuale). Considerat ”numărul 1” în 1990, filmul a avut un imens succes de public ajungând la cele mai mari încasări. El a generat și o versiune muzicală, ”Ghost-The musical” care s-a bucurat de mare succes pe scene din Londra (2011), precum și pe Broadway (2012) și a creeat în lumea întreagă numeroși fani printre amatorii de fantezii și povești de dragoste. Aproape de noi, în România, unul dintre aceștia o consideră pe Goldberg ”sarea și piperul filmului” iar despre film în întregul său vorbește ca despre o peliculă ce ”incită, amuză, te pune pe gânduri și emoționează.”

 

În această a 22-a serie a francizei, James Bond (Daniel Craig), ”M” (Judi Dench) și Camille (Olga Kurylenko), o frumusețe misterioasă și exotică, detectează o tentaculară rețea internațională de putere și corupție condusă de Dominic Greene (Mathieu Amalric), aparent un dezvoltator de tehnologie ”verde”, care intenționa în fond să exploateze până la epuizare resurse naturale foarte importante de pe glob. Acest film continuă într-un fel acțiunea începută în precedentul, ”Casino Royale”, agentul 007 având acum ocazia să afle de ce a fost trădat de iubita sa, Vesper Lyndt și să constate că organizația care o șantaja pe aceasta era cu mult mai periculoasă decât se credea inițial. Dacă în primul film se putea vorbi și de o poveste de dragoste, aici avem doar un film de acțiune frenetică, extrem de ritmată, în care contează punerea în practică a unui minuțios plan de răzbunare. În ritm susținut suntem teleportați într-o mulțime de țări (Bolivia, Rusia, Austria, Italia), unde Craig execută coregrafii spectaculoase alături de Kurylenko, sub ochiul critic al excesiv de severei Judi Dench care nu ratează ocazia de a se manifesta aproape ”matern” față de el când îi recomandă repetat ”să-și bage mințile în cap”. James Bond-ul lui Craig este un ”personaj rece, nemilos care a sacrificat eleganța și inteligența debutului în favoarea unei dinamici convenționale” (The Guardian). Actorul s-a pregătit fizic insistent, prin exerciții speciale, redobândindu-și suplețea atât de necesară secvențelor extrem de dinamice în care a fost implicat. Dar, în ciuda magnetismului său și a efortului actoricesc lăudabil pe care l-a făcut, mușchii lui Craig nu au acea doză de charm cu care ne obișnuise Brosnan, de pildă, acestui Bond lipsindu-i personalitatea cunoscută. Văzând filmul, Roger Moore, al treilea Bond al seriei, și-a exprimat nostalgia pentru momentele de umor atât de prezente în caracterul personajului din episoadele anterioare. Spre deosebire de personajul lui Brosnan, mai rafinat chiar dacă un pic fantezist, cel desenat de Craig aici este mai brutal, neîncrezător, dornic de răzbunare cu toate că acțiunile în care este implicat sunt mult mai plauzibile.

Filmul debutează printr-o secvență dinamică impresionantă, cu multe focuri de armă și ciocniri de automobile, marcând încă de la început caracterul general al întregii pelicule. Unghiurile insolite, cadrele extrem de scurte, mixate ritmat, ce nu îi lasă spectatorului timp să respire, fac evidentă viziunea proaspătă a operatorului Robert Schaefer. După unii analiști acest film este cel mai violent din întreaga franciză; dacă ”Dr.No”(Terence Young, 1962) însuma 109 secvențe considerate triviale sau violente, acesta conține nu mai puțin de 250 de reprezentări ale violenței. Cu toate acestea, ca încasări el ocupă locul 4 între filmele cu James Bond și locul 7 între filmele anului 2008. Deși, după unii critici, filmul e lipsit total de pretenții, fiind considerat doar o dramă pentru adolescenți, el are totuși o idee solidă de acțiune și mișcare. Comentând filmul, T. din Cluj afirmă: ”Eu nu sunt critic și calific filmele în ”plăcute” sau ”neplăcute”. Acesta, de pildă, trebuie văzut ca un bun film de acțiune, și atât. Nu-l analizați prea tare că ratați tot farmecul!” Scurt pe doi! Ce atâta vorbă?!

 

 

John (Brad Pitt) și Jane Smith (Angelina Jolie) duc o viață tipică de cuplu, până când află surprinși că fiecare dintre ei este un ucigaș bine instruit, angajat să îl omoare pe celălalt. În această tentativă de anihilare reciprocă în care își pun la bătaie formidabile capacități și își supun legătura la un test suprem, ei ajung să se cunoască mai bine și mai intens decât i-ar fi ajutat să o facă mulți ani de căsnicie. Ca și în ”The Bourne identity”, regizorul Doug Liman își manifestă și aici opțiunea pentru secvențele de acțiune, cu urmăriri spectaculoase în ritm susținut, pentru caracterele puternice, pentru construcția narativă solidă, repere ce rețin și captează spectatorul. Apariția cuplului Pitt-Jolie conferă filmului un plus de interes, între cei doi înfiripându-se o relație specială; chiar dacă uneori conflictul dintre ei pare lipsit de sens, dincolo de această aparență se ascund inepuizabile rezerve de sentiment ce trădează o conexiune foarte profundă. Dialogul precis și realist trădează conflictul, îl întreține, și pune în lumină subtil chimia incredibilă născută între cei doi; astfel, fără a se bizui pe un scenariu consistent, filmul iese totuși îmbogățit depășind aspectul ușurel al filmelor tipice de acțiune. Deși au existat păreri critice după care filmul a fost ”o oportunitate ratată”, el conține și lucruri bune ce nu trebuie ignorate: multe răsturnări șocante de situație, secvențe memorabile (înfruntarea celor doi din propria casă, de exemplu), efectele speciale de înaltă clasă, cascadoriile incredibile, fotografia uimitoare din multe locuri, toate acestea făcând posibilă concluzia că ”filmul este totuși o reușită care ne distrează”. ”Este un film reconfortant, de văzut la sfârșitul unei zile obositoare”, spune Mihaela din București. ”Te binedispune dar te face să te gândești dacă nu cumva, metaforic, o relație dintre doi oameni poate arăta și ca o luptă pentru supraviețuire”, adaugă M. din Vaslui. Rostul ascuns pe care îl nutrește pentru filmul său orice autor este și acela de a provoca întrebări. Filmului pe care tocmai vi-l propun i-a reușit din plin…

 

 

Inspirat de propria biografie publicată inițial sub forma a două romane grafice, filmul lui Marjane Satrapi abordează cu îndrăzneală dificultățile din Orientul Mijlociu. Deși nu înțelege amploarea evenimentelor pe care le observă la început cu ochi de copil, micuța crește odată cu amplificarea opresiunii politice, a tiraniei, după revoluția islamică din 1979. Ochii sensibili și inocenți văd cum speranțele oamenilor sunt zdrobite pe măsură ce fundamentaliștii preiau puterea. Inteligentă, neînfricată, copila învață să îi evite pe ”gardienii sociali” și, riscând, intră în contact „ nepermis și compromițător” cu valori occidentale. Împreună cu Vincent Paronnaud (scenariu), regizoarea aplică în această versiune animată a propriilor memorii soluții vizuale de mare simplitate dar extrem de eficiente pentru comunicarea sensurilor vizate: opțiunea pentru secvențele alb-negru, cu mare forță de comunicare, când e vorba de situații evocatoare din trecutul său iranian și alegerea imaginilor color pentru prezentul dintr-un final occidental. Prin imagini unice foarte expresive autorii construiesc o narațiune convingătoare, pigmentată inspirat pe alocuri cu multe momente de umor, în timp ce în alte părți copleșitoare este intensitatea sentimentelor dramatice. ”Am râs în hohote ca în secvența ”eye of the tiger”, dar am și plâns”, comenta cineva la premieră. Prin desene stilizate de mare rafinament (Marc Jousset, director artistic) narațiunea capătă fluență, surprinde și șochează: împușcarea unuia dintre protestatari al cărui corp rămâne pe pământ în timp ce sângele i se prelinge în jur, contopindu-se cu mediul, are mare relevanță emoțională mai ales în alb și negru. Secvențele fanteziste ce definesc profilul psihologic al eroinei au darul de a ne transporta, ca într-un magnific spectacol de umbre chinezești, într-un spațiu mirific, de vis și magie.

Deși filmul i-a cucerit pe critici și a fost încununat cu 28 de premii și 54 de nominalizări, în țările Orientului Mijlociu proiecția lui a fost descurajată. Guvernul iranian considera că el ”nu reflectă în mod corect realizările revoluției islamice”, în timp ce, în Liban, unde a fost deasemenea interzis era considerat ca fiind ”periculos pentru stat”, o lucrare ce ”violează valorile sacre , perturbând ordinea publică”. Aceste afronturi la adresa libertății de exprimare nu au putut însă împiedica succesul internațional al filmului. Când, în 2007, a fost recompensată cu ”premiul juriului” la Cannes, autoarea a spus: ”Să nu-i uităm pe iranienii care au murit în închisori, pe cei uciși în războiul contra Irakului, ori pe cei siliți de regimul opresiv să-și părăsească familiile și țara. Deși filmul este universal, le dedic premiul lor, tuturor.”

 

Bazându-se pe cartea cu același titlu a jurnalistei de televiziune Virginia Vallejo (Penelope Cruz), filmul insistă pe relația pasională dintre aceasta și ”lordul” drogurilor, Pablo Escobar (Javier Bardem), care avea sub control un întreg imperiu al crimei din Columbia precum și piața pe care erau distribuite drogurile peste graniță, în Statele Unite, importantă sursă de bani și putere pentru traficant. Întreaga poveste, foarte precis conturată (co-scenarist este însuși regizorul, Fernando León de Aranoa), ne este relatată empatic, prin ochii iubitei lui Escobar, pe care acesta, într-un exces de romantism o numește chiar ”biograful meu”. Prezență de-a dreptul captivantă pe ecran, Bardem, pe cât de carismatic pe atât de cinic, convinge în rolul malefic al traficantului fără scrupule . Regizorul îl privește direct, printr-o prezentare veridică pe acest monstru de om pentru care nu există limite, nici când cumpără complicitatea unor politicieni corupți, nici când, cu sânge rece, îi elimină în modul cel mai violent pe toți cei ce i se opuneau. Vallejo, feminină și naivă, din aliat și susținător la început, devine cu timpul, pe măsură ce îi revine luciditatea, dușman de moarte pentru Escobar. Ea ajunge să susțină cu convingere eforturile celor de la CIA pentru capturarea traficantului și extrădarea lui.   Prezența pe ecran a celor doi mari actori, Bardem și Cruz, care ating aici  performanțe extraordinare,  este unul dintre atuurile importante ale acestui film.  Cu componente de thriller, povestea este captivantă, intensă și plină de suspans. Permanent, asupra tuturor pare a pluti amenințarea unui pericol iminent (foarte convingătoare furia actorului în timpul scenelor de violență). Autenticitatea multor secvențe este întărită de filmarea realistă, aproape documentară (imaginea, Alex Catalan), cum se întâmplă, de pildă,  și în scena cu munții de gunoaie populați de dezmoșteniți ai sorții, unde Escobar, dominator și mândru, își etalează proiectele. Privit superficial acest film pare a fi unul comercial, de ”public”, dar la o analiză mai atentă el de fapt vorbește despre drama unei țări scindată de ”clivaje sociale și corupție”. Sună cunoscut, nu?… ”Este o poveste intrigantă căreia merită să îi dedicați un ceas din viață”, spunea un cinefil după premieră. Subscriu…

 

Regizorul Henri Decoin și scenaristul Laurent Devries au preluat elemente din romanele ”Cei trei muschetari” și ”Vicontele de Bragelonne”, semnate de Alexandre Dumas pe care le-au amestecat în mod îndrăzneț obținând într-un final această poveste romanțată în care istoria Franței tratată ”a la legere” creează fundalul pentru un film de acțiune antrenant, cu dueluri seducătoare și momente de umor. D’Artagnan (Jean Marais) și binecunoscuții săi prieteni au misiunea de a-l recupera pe geamănul regelui Franței, prizonier pe o insulă îndepărtată, al cărui chip nu a fost văzut de nimeni până acum fiind silit să poarte o mască ce întreține misterul din jurul identității sale. (Se pare că acest personaj misterios a existat în realitate, chestiune încă dezbătută de istorici care au emis numeroase teorii ce i-au inspirat în timp pe mulți scriitori și cineaști.) Pentru că regele Ludovic al XIV-lea, grav bolnav, periclita planurile cardinalului Mazarin și viitorul Franței se dorea îndepărtarea lui de pe scena istoriei cu mare discreție.  Într-un stil colorat și spectacular, filmul abundă în acțiuni înflăcărate, intrigi și aventuri, fiind populat de numeroase personaje cu aură romantică. Nu lipsesc povestea de dragoste, săbiile încrucișate, ritmurile alerte. La aproape 50 de ani, încă în plină formă, cu farmecul binecunoscut, Jean Marais e în stare de acrobații surprinzătoare înzestrând toate momentele în care apare cu un plus de atracție. Împreună cu Jean Rochefort (Lastreaumont), Enrico Maria Salerno (Mazarin) și Sylva Koscina (Marion), el face parte dintre aparițiile care ne-au încântat adolescența și tinerețea multora dintre noi și care, sunt sigur, nu îi va lăsa indiferenți nici pe cei de azi. (Jean Marais a fost într-o relație specială cu scriitorul și regizorul Jean Cocteau care, după propria-i mărturie, i-a marcat în mod decisiv cariera actoricească; numele său figurează pe genericele multor filme ale celebrului scenarist-regizor: ”Frumoasa și bestia”-1946, ”Părinții teribili”-1948 sau ”Orfeu”-1950) Filmul de capă și spadă, un gen aflat în plin avânt în anii  ’50, ’60, a fost onorat cu deplin succes de către foarte popularul Jean Marais și în pelicule precum: ”Cocoșatul” (1959), ”Miracolul lupilor” (1961), ”Căpitanul Fracasse” (1961) ori ”Misterele Parisului” (1962). La premieră, filmul a fost primit cu rezerve din partea criticii. Au fost remarcate interioarele și exterioarele luxoase și rafinate dar, deși lui Henri Decoin  i-a fost recunoscută calitatea de ”bun meseriaș”, i s-a reproșat totuși lipsa unei anumite intensități a acțiunii, precum și ”ezitarea între comedie și adevărata aventură”  din unele momente. Un critic mai puțin exigent afirma după premieră că ”deși are unele defecte, filmul nu e lipsit totuși de bune intenții” iar la noi, pe meleaguri mioritice, vorbind despre prezențele de pe ecran din acest film, un cinefil nostalgic spunea cu duioșie: ”Actori cu dicție impecabilă din vremuri pe care avem motive să le regretăm.” …

 

În această comedie spumoasă, plină de invenție și rafinament, scrisă de John Cleese și regizată de Charles Crichton,  atrăgătoarea Wanda (Jamie Lee Curtis), își pune în joc farmecele personale pentru a intra în posesia bijuteriilor furate de iubitul său. Ea intenționează apoi să fugă cu nebunul Otto (Kevin Kline) cu care însă va intra în cele mai hilare situații. Acțiunea este doar un simplu pretext pentru această comedie de top. Scenariul inteligent, de o perfecțiune cristalină,  ne spune o poveste ce decurge într-un mod aproape imprevizibil, încât deseori ne vine greu să anticipăm mișcările ce urmează. In distribuția fină de actori întâlnim nume de primă clasă pentru genul comic, garanție sigură pentru umorul de calitate ce caracterizează filmul de la un capăt la celălalt. Personajele ne captivează prin trăsături și acțiuni. John Cleese, poate unul dintre cei mai mari comici britanici din toate timpurile, este tipul gentlemenului englez, reprimat sexual, temător și reținut care joacă fantezist rolul avocatului Archie Leach (întâmplare sau nu, acesta e numele real al lui Cary Grant). În contrast cu el, Jamie Lee Curtis (Wanda) este extrem de hotărâtă să se descotorosească fără menajamente de oricine ar împiedica-o să-și atingă scopul. Kevin Kline (Otto), a cărui fibră comică nu a fost încă suficient valorizată, are un caracter hiperactiv, ușor dereglat și extravagant; grimasele, mișcările, monologurile sale nu pot lăsa indiferent nici pe cel mai insensibil spectator (pentru rolul de aici el a și câștigat un binemeritat ”oscar”). Michael Palin (Ken), de un comic absolut genial în tentativa de a omorî un martor cheie oferă și el o interpretare plină de haz. Glumele perfect dozate, livrate rapid și fără cusur sunt provocate în primul rând de spectacolul comic fabulos oferit de cei patru. Totodată multe dintre ele apar și din melanjul surprinzător dintre elemente culturale britanice și americane. Depășind cu mult nivelul artistic al unor vulgare și de prost gust comedii americane din epocă, acest film, la care se râde în cascadă, a fost întâmpinat de multe cronici favorabile. După premieră se puteau auzi afirmații de tipul: ”este inteligent scris, bine regizat și solid turnat”, ”personajele excentrice și acțiunea încântător de absurdă distrează maxim”, ”era să cad de pe scaun râzând…” sau ”nu doriți ca acest film să se termine și sigur veți fi dezamăgiți când se va întâmpla;  făceți-vă o favoare și urmăriți-l!”  Dăm curs îndemnului…

 

 

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=109192

Publicat de la data mart. 14 2019. Categorii ALEGEREA NOASTRA, CINEMATOGRAFUL DE ACASĂ, Cultură, Recomandări ULTIMA ORĂ.

Zona comentariilor

Meteo în țară

17 octombrie 2019, 9:46
 

VSV
Ceaţă
10°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 11°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 0 km/h VSV
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:32
Apus: 18:29
Prognoza 18 octombrie 2019
Zi
 

E
Înnourat
23°C
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Senin
9°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 17-10-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 00:05 si 03:00 In zona : Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceaţă care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m şi izolat sub 50 m

Loto

Horoscop

  • 234.261 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team