Vom afla peste un secol de ce nu avem astăzi grâu?
Într-o intervenţie dramatică în faţa Senatului, dl. prim-ministru, Theodor Stolojan, argumenta recent urgenţa cu care se impune un masiv import de grâu. Altfel vor rămâne rafturile goale, cetăţenii fără pâine. Cum s-a ajuns la această situaţie într-adevăr intolerabilă? Este mai puţin important cine se face vinovat, susţine dl. prim-ministru. Poate peste o sută de ani se va vedea.
Noi credem însă că ar fi grav şi absolut nedrept dacă ar trebui să lăsăm această misiune urmaşilor urmaşilor noştri. Mai cu seamă că există câteva indicii care ar putea să clarifice de pe acum răspunderile. Şi câteva certitudini care chiar o impun.
la 20 martie a.c., în cadrul unei conferinţe a partidului din care face parte (PDAR), dl. ministru al agriculturii, Petre Mărculescu, a furnizat populaţiei o veste liniştitoare: „avem grâu până la noua recoltă. Şi nu s-a umblat la rezerva de stat”.
În paginile ziarului nostru am arătat că aceasta este o dezinformare tipică fostului regim, o „raportare” falsă, menită să inducă în eroare nu numai populaţia, dar şi guvernul, conducerea ţării, care se vor afla, curând, în faţa unei situaţii irezolvabile. Cât priveşte rezerva de stat, adevărul era cel binecunoscut, inclusiv de cei pe care încearcă, chipurile, dl. ministru să-i deruteze: se umblase şi încă masiv. Ceea ce s-a făcut şi ulterior acestei sforăitoare declaraţii. Pentru că România nu mai avea grâu de pe atunci. Se orchestrează însă o susţinută campanie de impunere a punctului de vedere ministerial ce culminează cu răspunsul dat de acelaşi domn ministru reprezentantului ziarului nostru la o altă conferinţă de presă – a guvernului – organizată la sfârşitul lunii aprilie. De data aceasta, dl. Mărculescu afirmă fără să clipească, de-a dreapta primului-ministru: „La această oră, grâul necesar este asigurat. Se derulează un contract care a făcut destulă vâlvă în presă, dar care este un contract ce ne-a acordat posibilitatea să luăm grâu fără bani”. (Se referea la grâul adus – cu bani grei, la preţurile cele mai mari – prin intermediul „Agroexport”-ului, nescăpând prilejul să justifice încă o dată neregulile de acolo).
Între timp, situaţia se complică rău. Sunt judeţe unde problema pâinii a devenit acută. În toată ţara, disponibilul este de ordinul zilelor. Se apelează din nou la rezerva de stat, ceea ce, în situaţia internaţională şi regională dată, constituie un act ce poate avea consecinţe greu de evaluat.
În data de 3 şi 8 aprilie a.c. la Departamentul Industriei Alimentare se organizează o licitaţie pentru importul a 750.000 tone de grâu. A fost câştigată de trei firme care au oferit preţuri socotite tătă concurenţă. Dar şi fără finalizare. „Eurocomision” s-a angajat să importe 300.000 de tone cu numai 122 dolari tona, „Max Vector”, 250.000 tone cu 138 dolari şi „Pupa” SRL – 200.000 tone cu 142 dolari. Imediat, de la Consiliul canadian al grâului – grâul licitat era de provenienţă canadiană – a sosit o scrisoare prin care se arăta că asemenea preţuri, atât de scăzute, nu sunt posibile. Scrisoarea a parvenit Ministerului Agriculturii prin intermediul „Agroexport”-ului care a participat la licitaţie, de data aceasta fără nici o şansă. Preţurile oferite de cele trei firme sunt cu 30-40 dolari mai mici decât preţul grâului adus de „Agroexport” cu creditul COFACE.
În ciuda avertismentelor, interesate sau nu, operaţiunile precontractuale şi-au urmat cursul la nivelul cel mai înalt. Prin Hotărârea nr. 273 din 1992, guvernul aprobă importul şi stabileşte modalităţile de decontare şi plată la intern. Era în ziua de 22 mai 1992, acum mai bine de o lună. Timp suficient spre a evita, cel puţin în parte, problemele grave ce au apărut. În 3 iunie, Banca Naţională, împreună cu Ministerul Economiei şi Ministerul Comerţului şi Turismului, sub semnăturile d-lor Isărescu, Danielescu, Grasu şi Fota, transmite documentul de garanţie Băncii Române de Comerţ Exterior pentru deschiderea acreditivului în sumă de 70 de milioane dolari, la care se adaugă suma de 29,5 milioane dolari pentru plata la extern a cheltuielilor de transport, asigurare, dobânzi şi speze bancare. Şi iată că, deşi preţurile sunt incredibile iar celelalte condiţii favorabile, deşi există garanţia statului şi hotărârea guvernului, deşi importul este, cum a arătat recent dl. prim-ministru, vital, B.R.C.E. nu deschisese acreditivul până la ora când am fost noi sesizaţi. De ce? Cine va răspunde pentru situaţia creată? Şi când? Peste o sută de ani?
Guvernul vcare a dat o hotărâre vizând o strigentă necesitate a ţării nu poate determina banca română (totuşi) de comerţ exterior să semneze mai grabnic acest act. Când a fost vorba de creditul COFACE, prin care a adus grâu „Agroexportul”, banca l-a acceptat de urgenţă.
Acum însă se vede că împrejurările sunt altele. Şi dl. Stolojan a fost obligat să semneze din nou spre a se scoate de la rezerva de stat încă o sută de mii de tone – după ce fusese solicitată o cantitate şi mai mare. Cantitate care, oricum, va fi şi ea scoasă, chiar dacă BRCE-ul va catadicsi să deschidă acreditivul în al 12-lea ceas. Primele vapoare cu grâu nu vor putea intra în ţară înainte de cel puţin două săptămâni. Din noua recoltă, la care se gândea dl. ministru Mărculescu când informa cu aplomb că „avem grâu” nu se va putea măcina nimic înainte de sfârşitul lunii august, după necesara perioadă de maturare.
Dar abia o dată cu mult invocata recoltă viitoare va începe tragedia grâului şi a pâinii, drama „grânarului” Europei. Anul trecut, în silozurile statului a intrat o cantitate de circa 3 milioane tone de grâu şi s-a ajuns la situaţia actuală. Producţia a fost de peste 3000 tone de pe o suprafaţă de 2,5 milioane hectare. Anul acesta se estimează o producţie mai mică şi se ştie sigur că s-a semănat pe o suprafaţă mai mică cu un milion de hectare. Anul acesta se va recolta grâu de pe mai puţin de 1,5 milioane hectare. Ceea ce înseamnă că este nevoie de un import cel puţin dublu. Cu ce bani? Cine sunt vinovaţii? Ce interese sunt aici şi de ce natură? Pentru că sociale şi mai ales naţionale nu pot fi numite.
Iar în această situaţie dramatică şeful executivului împinge elucidarea cauzelor şi a responsabilităţilor peste un secol. (30 iunie 1992)
