Serviciu  informatii in sistem RSS
Ultimele titluri
Ultima Oră

  Ciprian Tatomir, medicul fascinat de universul acvatic

Publicat: luni, 08 octombrie 2018

 Cu câțiva ani în urmă, eram la Bașcov, la câțiva kilometri de Calafat. Se terminase evenimentul la care participasem și, împreună cu cantautorul Dan Vană și colaboratoarele sale, am realizat că toate mașinile prietenilor noștri plecaseră. Noi nu aveam mașină. Dan a propus să fim calmi și să bem o bere pentru că vom găsi o soluție. S-a apropiat un domn care auzise discuția și m-a întrebat dacă nu vreau să ne ducă cu barca. Am fost nedumerită, nu îl cunoșteam și i-am spus că noi trebuie să ajungem la restaurantul O.K. din Calafat. Mi-a întors nedumerirea din privire și mi-a spus că până în mijlocul orașului Calafat nu ne poate duce cu barca, dar până pe țărm, la Baba Lupa, da. Am râs și Dan Vană, calafetean fiind, a făcut prezentările. Așa l-am cunoscut pe domnul doctor Ciprian Tatomir. Medic stomatolog și posesor de șalupă cu motor.

  ,,Îmi place apa sub toate formele de agregare cu condiția să alunec pe ea”

   Am urcat în șalupă, pentru mine era prima experiență. Domnul Ciprian Tatomir ne-a purtat prin măreția universului său acvatic atât de familiar, cu o bucurie greu de descris. Oprea în mijlocul Dunării, ne povestea ce e în stânga și ce e în dreapta, ne-a dat veste de protecție pentru a sări în fluviu fără teamă, era entuziast, sincer, plin de bucurie. Iar eu priveam unduirea apei și mi se părea că aud inima Dunării. De atunci, de la prima întâlnire am înțeles adevărul din cuvintele domniei sale: ,,Îmi place apa sub toate formele de agregare cu condiția să alunec pe ea.”

   Urma să aflu că fiind născut în Calafat, un oraș înconjurat din trei părți de apă, partea de tihnă a copilăriei și-a petrecut-o privind bărcile și vapoarele care îl fascinau. Simțea o atracție ireversibilă și irepresibilă către a spinteca și simți măreția apelor. Tatăl său i-a spus să își dorească cu destulă tărie ca într-o zi să aibe propria barcă. Copilul de atunci privea cu jind cele trei bărci cu vâsle, ale pescarilor.

   Destinul avea să se scrie, încet dar sigur, pe toate planurile. În anul 2002, tânărul Ciprian Tatomir a absolvit Universitatea de Medicină și Farmacie (specialitatea stomatologie) din Craiova. Primul oraș în care a profesat ca medic a fost Tulcea. O forță nevăzută îl lua de mână și îl așeza tot lângă apă. Povestește cu drag că în Tulcea : ,,Toată lumea avea barcă, toată lumea avea permis, prin urmare, în cele șase luni cât am stat acolo, am urmat cursurile și am obținut prima categorie de permis, categoria D, pentru ape fluviale și interioare.” Se apropia, astfel, de împlinirea visului și pasiunii sale .

  Povestea s-a scris frumos mai departe

  A reușit să achizioneze prima sa barcă, o șalupă stil papuc. A obținut și categoria C de permis, pentru ape de coastă maritimă până la șase mile marine. Apoi, o șalupă cu motor de mare viteză. Astfel, omul responsabil care a profesat constant ca medic stomatolog în cabinetul său din Calafat a reușit să trăiască plenar bucuria și fascinația de a fi în fiecare zi pe apă. În fiecare zi cât este sezon, din mai până la 1 noiembrie, împătimitul domn Ciprian Tatomir își ia porția de adrenalină conducând zeci de kilometri de-a lungul Dunării și practicând sky nautic. Un om fericit, cu o familie frumoasă care muncește mult și cu spor pentru ca în a doua parte a zilei să spintece măreția fluviului.

   Da, am văzut și români fericiți, despre unul dintre aceștia scriu acum. Dar ce m-a impresionat mult și adânc la acest om este sinceritatea și dăruirea cu care iubește artiștii. Are un respect până la cer pentru creatori și o rară smerenie în fața actului artistic. S-a întâmplat să îl revăd și să îl privesc de la distanță, de-a lungul unor ediții ale ,,Taberei internaționale de poezie și muzică folk” de la Calafat. Obosit, nedormit, rezista până în zori să asculte artiștii lumii , aflați în miezul verii, pentru 10 zile, în orașul său.

  Generozitatea creează destinul

  Revin la primele rânduri, în care povesteam că l-am întâlnit pe domnul Tatomir, pe o terasă de la plaja din Bașcov. Ne-a adus cu drag și mare bucurie de a ne împărtăți pasiunea domniei sale, la Calafat. I-am mulțumit frumos, știam că am trăit clipe unice, așa, picate din cer. Daruri neașteptate când îți spui a mia oară că Dumnezeu lucrează prin oameni, chiar și necunoscuți. Atunci, ne-a rugat să îi spunem pe nume, Ciprian. Și a adăugat că ar fi tare fericit și onorat dacă i-aș prezenta colegi poeți sau folkiști pe care să îi plimbe cu șalupa. Pentru că îi prețuiește pe toți, dar nu îi cunoaște și ar vrea să le ofere fiecăruia bucurii și trăiri frumoase, în șalupa sa fermecată care îmblânzește Dunărea. I-am spus că așa voi face. Și de atunci, în arșița începutului de august, șalupa cu artiști râde, cântă și pare veselă. Poate că e mult pentru ea, poate uneori duce greu în pântec, de mai multe ori pe zi, oameni și oameni. De combustibil și cârmă se ocupă Ciprian, în splendida sa generozitate. Oi fi și eu vinovată că nu l-am prezentat cum se cuvine pe domnul Ciprian Tatomir.

Mi-a spus recent, cu zâmbet trist, că pentru unii a fost doar ,,Ciprian cu barca”. Cel puțin el așa simțit. Am tăcut împreună câteva clipe și încerc să repar acum. Domnul doctor Ciprian Tatomir este un om rar la mia de locuitori. Nu concepe fericirea sa fără să o împartă cu semenii. Acum e toamnă și, probabil, nu îl vom revedea până vara viitoare. Îl știu la Calafat, visându-se pe șalupă singur, cu ajutorul său, modestul Mari sau cu prieteni adevărați. Îl știu dedicat muncii sale preazilnice și plin de îngăduință. Îl aud spunând: ,,știi, eu nu vreau să supăr pe nimeni, dar…”

  De pe mal, în aceeași barcă

  Uneori, prezentul e plin de trecut frumos, ca acum când scriu. Nu m-am priceput să scriu poemul unui om pentru care voluptatea apei înseamnă pasiune și destin. Este mare lucru să admiri, să îți dorești, să muncești și să îți vezi visul împlinit. Este un miracol să te bucuri în fiecare zi. Iar atunci când anotimpurile nu îți permit să ieși în largul apelor să știi că ai ce aștepta.   Să știi că deși pare același traseu spintecat de aceeași șalupă, un alt miracol ți se oferă. Libertatea și forța de a descânta și îmblânzi duhurile apelor.

  Îl văd pe Ciprian Tatomir înfruntând viața cu demnitate, pe șalupă, între furtuni și curcubee. Și îl asigur că suntem în aceeași barcă, chiar și atunci când privesc și fac cu mâna de pe un mal al Dunării. De pe plaja de la Calafat.

 

Clara Mărgineanu

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=104696

Publicat de la data oct. 8 2018. Categorii CALEIDOSCOP, LIFE & STYLE, LIFESTYLE, MASS-MEDIA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

19 octombrie 2018, 19:51
 

NNE
Senin
18°C
0 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 67%
Vânt: 0 km/h NNE
Rafale de vânt: 0 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:35
Apus: 18:25
Prognoza 20 octombrie 2018
Zi
 

NV
Predominant înnourat
18°C
Vânt: 4 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
Noapte
 

VNV
Parţial înnourat
11°C
Vânt: 0 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 1
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 9 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 09:00 si 11:00 In zona : Județul Constanta;Județul Tulcea; Se vor semnala : - ceață care determină vizibilitate scăzută, local sub 200 m și izolat sub 50 m
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 19-10-2018 Ora : 7 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 07:20 si 10:00 In zona : Județul Suceava: Vatra Dornei, Dorna Candrenilor, Poiana Stampei, Coșna; Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității, local sub 200 m și izolat sub 50m

Loto

Horoscop

  • 140.093 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team