Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Cirque du soleil – povestea Alegria, la final

Publicat: duminică, 11 august 2013

Unul dintre cele mai aplaudate și emoționante spectacole din istoria Cirque du Soleil, Alegría a ajuns la final de drum. După 20 de ani, acesta este ultimul an în care Cirque du Soleil mai susține reprezentații ale producției. Românii au ultima șansă de a vedea acest superb spectacol zilnic de pe 5 pe 8 Septembrie inclusiv, la Romexpo, Pavilionul Central, București.

Din momentul în care Alegria și-a început turneul european în august 2011, camioanele Cirque du Soleil ce transportă această producție au călătorit peste 1,100,000 km în Europa și Rusia. Pe scurt, peste 200 de orașe, peste 40 de țări, peste 20.000 de camere de hotel. Până la showul final din cadrul acestui turneu (pe 18 decembrie), Alegría va fi fost prezentat de peste 6600 de ori în fața a peste 14 milioane de spectatori. Din București, circul va pleca la Bratislava, după care mai urmează 12 orașe: Sofia, Minsk, Newcastle, Leeds, Liverpool, Nottingham, Lille, Bordeaux, Valencia, Gijon, Santander și, finalmente, Madrid. Un omagiu discret, simbolic, adus Spaniei – Alegría, numele producției, este un termen spaniol care înseamnă optimism, bucurie, veselie. Spectacolul a fost prezentat pentru prima dată în 1994, la Montreal. Cu o durată de 2 ore și jumătate (cu pauză), spectacolul dispune de o distribuţie internaţională de 55 de artiști din 15 ţări și prezintă 11 numere fascinante: Trapez Sincron, Dansul Cuțitelor de Foc, Power Track, Balans, Gimnastică ritmică, Zburătorul, Barele Rusești, Contorsionism, Bare Aeriene și Cerc.

Acoperită cu o cupolă uriașă și decorată cu coloane și balustrade stilizate, scena Alegría este un monument impunător. Structura nu reprezintă o clădire anume, dar forma domului este un simbol arhitectural specific mai multor instituții ale puterii, precum biserici și clădiri guvernamentale. Rampele spiralate de ambele părți ale scenei conduc privirea spectatorilor în jos, simbolizând necunoscutul. Pe podeaua cu pete impresioniste de lumină și culoare se poate desluși un cap de salamandră. Iluminatul este conceput să reflecte o atmosferă nostalgică potrivită unui bal din secolul al 17-lea, cu tonuri de toamnă ce creează obscuritate.

Biletele pentru Alegria se pot cumpăra online pe eventim.ro, sau prin reţeaua Eventim (magazinele Orange, Germanos, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, librăriile Cărtureşti). Biletele pot fi achiziţionate şi în două rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polonă nr. 15.

Cirque du Soleil mulţumeşte Orange, sponsor oficial al turneului din România, precum şi companiei Events, organizatorul evenimentului.

Pornind de la un grup de 20 de artişti de stradă, la începuturile sale din 1984, Cirque du Soleil este astăzi o importantă organizaţie cu sediul în Québec, ce oferă divertisment de înaltă ţinută artistică. Compania are 5.000 de angajaţi, incluzând mai mult de 1.300 de artişti din aproape 50 de ţări diferite.

Peste 100 de milioane de spectatori din aproape 300 de oraşe din aproape 40 de ţări de pe şase continente s-au lăsat uimiţi şi încântaţi până acum de Cirque du Soleil. Mai multe informaţii despre Cirque du Soleil sunt disponibile pe www.cirquedusoleil.com.

Orange este lider de piaţă în România cu 10,200 milioane de clienţi şi venituri de 449 milioane de euro la 30 iunie 2013. Orange România este parte a grupului Orange, una dintre cele mai mari companii de comunicaţii din lume, cu peste 231.5 milioane de clienţi pe cinci continente.

Program (5-8 Septembrie):

Joi, 5 Septembrie, orele 20:00

Vineri, 6 Septembrie, orele 20:00

Sambata, 7 Septembrie, orele 20:00

Duminica, 8 Septembrie, orele 13:00 şi 17:00

Preţuri bilete:

– pentru adulţi: VIP – 500 RON; Premium – 350 RON; Tribune – 250 RON, 230 RON, 210 RON, 190 RON, 150 RON, 110 RON

– pentru copii (până la 12 ani, inclusiv): VIP – 350 RON; Premium – 245 RON; Tribune – 175 RON, 161 RON, 147 RON, 133 RON, 105 RON, 77 RON

Reducerea e valabilă pentru copii cu vârste până la 12 ani, inclusiv; accesul se face doar însoţit de un adult, pe baza unui act valid ce stabileste vârsta copilului: certificat de naştere, carnet de elev, paşaport). Biletele cu reducere pentru copii sunt disponibile în număr limitat.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=12065

Publicat de la data aug. 11 2013. Categorii EVENIMENT.

Zona comentariilor

Meteo în țară

20 octombrie 2019, 15:30
 

E
Soare
21°C
4 km/h
Perceput de temperatură: 22°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 4 km/h E
Rafale de vânt: 4 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 7:36
Apus: 18:24
Prognoza 21 octombrie 2019
Zi
 

ENE
Predominant însorit
24°C
Vânt: 4 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
Noapte
 

ENE
Parţial înnourat
10°C
Vânt: 0 km/h ENE
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 3
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 234.911 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team