Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Clubul de la Bucureşti a omagiat 120 de ani de social-democraţie în România

Publicat: miercuri, 10 aprilie 2013

La Casa Artelor din Sectorul 3 (singura locaţie disponibilă pentru găzduirea reuniunii) a avut loc, sub egida Clubului de la Bucureşti şi a PSD Sector 3, omagierea a 120 de ani de social-democraţie în România.

Fundaţia lui Ion Iliescu a invitat trei istorici şi un politician – C. Agrigoroaie, Adrian Niculescu, Constantin Buchet şi Ionuţ Vulpescu – să evoce tradiţia social-democraţiei începută în 1893 prin crearea partidului cu acelaşi nume şi continuată până în zilele noastre de partidul fondat de fostul preşedinte. Asistenţa, compusă din membri ai clubului şi colaboratori ai lui Ion Iliescu – între care Răzvan Theodorescu, Florin Georgescu, Gelu Voican Voiculescu, Gabriel Naghi, Dumitru Honciu, Florin Rotaru – se pregătea de plecare când şi-a făcut apariţia, surprinzător, chiar preşedintele Victor Ponta,  întârziat datorită unei şedinţe a Alianţei care a durat mai mult decât estimase. Acesta a mulţumit pentru invitaţie , cerând permisiunea ca apropiatul Congres al PSD să se desfăşoare sub sloganul „120 ani de social-democraţie în România”. Răspunzând apelului făcut de Ion Iliescu ca partidul să se „debirocratizeze”, printr-o mai pronunţată aplecare a liderilor săi spre creşterea nivelului analizei şi dezbaterii doctrinare, Ponta a ţinut să sublinieze faptul că  pentru prima dată din 2001 „suntem cu toţii în aceeaşi tabără”, iar preocuparea principală trebuie să se concentreze spre noul proiect al social-democraţiei în contextul actualei alianţe politice. „Unii cred că singurul nostru program politic trebuie să fie „Jos Băsescu!”. Avem nevoie de un nou proiect, pentru o Românie fără Băsescu”.

Mesajul lui Hannes Swoboda, liderul grupului politic Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, adresat cu prilejul aniversării a 120 de ani de Social-Democrație în România, Clubul de la București:
“Dragi prieteni,

Aș vrea să profit de această ocazie specială pentru Partidul dumneavoastră pentru a va adresa câteva cuvinte.

O aniversare este întotdeauna un prilej pentru o evaluare. Este timpul unei recapitulări obiective a reușitelor noastre. Este un exercițiu pentru memoria  noastră istorică și politică care ne amintește cine suntem și de unde venim.  Ne permite să tragem concluziile care ne vor ajuta sa ne construim viitorul.

Pentru Mișcarea Social democrată din Romania, la cea de-a 120-a aniversare, este mai presus de toate, o reflecție asupra realizărilor, atât din Romania cât și din Europa, ținând cont de actualele și viitoarele provocări. Mișcarea Social-Democrată din Romania a cunoscut de-a lungul anilor un constant proces de schimbare și reînnoire, câteodată tubulent, cu suișuri și coborâșuri, cu victorii și înfrângeri. Dar cele mai importante lucruri care trebuie să rămână constante sunt principiile comune împărtășite de către familia Social-Democrată Europeană.

Apelul nostru este pentru un stat al bunăstării, pentru accesul universal la educație și sănătate, pentru drepturile și libertățile individuale, elementele de bază ale societății noastre, însăși baza istoriei Social-Democrației.

Astăzi ne confruntăm cu una dintre cele mai mari probleme ale proiectului european. Politicile de austerite impuse  de conservatori de-a lungul ultimilor cinci ani distrug caracterul social al statelor noastre. Încrederea și sprijinul în Uniunea Europeană se diminuează, solidaritatea se estompează, iar valorile centrale sunt amenințate. În fața acestui proces, misiunea noastră comună este de a continua să ascultăm doleanțele, dar și speranțele oamenilor, și să încercăm să le modelam într-un proiect european care sa reflecte cel mai bine valorile progresiste menite să readucă speranța cetățenilor.

Pentru a convinge milioanele de votanți deziluzionați trebuie să creăm o platformă viabilă și unită care să ne dea oportunitatea de a promova fundamentele mesajului nostru. Însăși istoria Social-Democrației și Socialismului se bazează pe conceptul de participare în masa, transparență crescută și o fundamentală credință în principiile democrației. În acest context, reforma sectorului judiciar și lupta împotriva corupției sunt elemente importante ale procesului de transformare și modernizare al României și care vor constitui o prioritate pentru partidul dumneavoastră.

Ideea Social-Democrației este vie în Europa. În majoritatea cazurilor, principalele elemente – precum legitimitatea, calitatea serviciilor publice, echitatea și taxarea progresivă – au fost universal acceptate. Cu toate acestea, există o bătălie permanentă pentru a adapta aceste valori constante la o societate în continuă schimbare. Sper că noi, social-democrații europeni, putem rămâne uniți și perseverenți în această luptă.

Sunt convins că eforturile și angajamentele partidului dumneavoastră, cea mai mare și influentă forță politică a României, va continua să contribuie la implementarea țelurilor noastre comune și va revitaliza încrederea în proiectul european ca fiind calea către un viitor mai bun.”

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=4373

Publicat de la data apr. 10 2013. Categorii POLITIC.

Zona comentariilor

Meteo în țară

26 iunie 2019, 8:00
 

NNE
Soare
23°C
14 km/h
Perceput de temperatură: 23°C
Presiunea: 1020 mb
Umiditate: 64%
Vânt: 14 km/h NNE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 2
Răsarit: 5:32
Apus: 21:04
Prognoza 27 iunie 2019
Zi
 

VSV
Predominant însorit
34°C
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

NV
Predominant senin
21°C
Vânt: 7 km/h NV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Informare meteorologica
    Ziua/luna/anul : 25-06-2019 Ora : 10 : 30 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Zonele afectate : conform textului Fenomene : disconfort termic accentuat Mesaj : INFORMARE METEOROLOGICĂ Interval de valabilitate: 25 iunie, ora 11 – 27 iunie, ora 20 Fenomene vizate: disconfort termic accentuat          Vremea va […]

Loto

Horoscop

  • 216.826 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team