Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Comisia Europeană a deschis două proceduri de infringement împotriva României

Publicat: joi, 21 februarie 2013

Comisia Europeană a deschis, joi, împotriva României două proceduri de infringement privind încălcarea legislaţiei comunitare cu privire la sistemul discriminatoriu de impozitare a societăţilor străine şi neplata pensiilor către cetăţenii greci care au lucrat în ţara noastră.

În cadrul pachetului lunar de decizii privind procedurile de încălcare a legislației comunitare, Comisia Europeană inițiază acțiuni împotriva statelor membre care nu și-au îndeplinit în mod corespunzător obligațiile ce le revin în temeiul Tratatelor. Aceste decizii, care acoperă un număr mare de sectoare, vizează garantarea aplicării corecte a legislației comunitare în beneficiul cetățenilor și al întreprinderilor.

Comisia a adoptat 151 de decizii, între care 15 de avize motivate și 13 sesizări ale Curții de Justiție a Uniunii Europene, dintre care 2 includ sancțiuni financiare. Principalele decizii sunt prezentate pe scurt în cele ce urmează.

Pensii: Comisia solicită ROMÂNIEI să plătească pensii cetățenilor greci pentru perioada în care aceștia au lucrat în România

Comisia a cerut României să respecte Regulamentul (CE) nr. 1408/71 și Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială la calcularea drepturilor la pensie ale cetățenilor greci care au lucrat în România înainte de aderarea acesteia la UE. În prezent, autoritățile române refuză să ia în considerare perioadele lucrate de migranții greci înainte de aderarea României la UE. Acest refuz se bazează pe un acord bilateral semnat între România și Grecia în 1996. În contextul acordului respectiv, România a plătit Greciei o sumă fixă de 15 milioane USD, iar Grecia este responsabilă să plătească pensii corespunzând unui număr de maximum 15 ani lucrați. Aceasta înseamnă că lucrătorii au pierdut dreptul la pensie pentru perioadele care depășesc 15 ani. Comisia consideră că acordul bilateral nu poate fi utilizat pentru a-i lipsi pe unii cetățeni de drepturile care le sunt acordate în mod direct de dreptul UE și că România datorează lucrătorilor drepturile suplimentare la pensie, chiar dacă acestea corespund unor perioade anterioare aderării României la UE.

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat în cadrul procedurilor UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor. România are la dispoziție două luni pentru a transmite Comisiei măsurile luate în vederea punerii integrale în aplicare a regulamentelor. În caz contrar, Comisia poate decide să trimită România în fața Curții Europene de Justiție.

Impozitare: Comisia cere ROMÂNIEI să își revizuiască sistemul de impozitare a societăților străine

Comisia Europeană a cerut astăzi oficial României să modifice tratamentul fiscal discriminatoriu aplicat societăților străine.

În temeiul legislației fiscale române, o societate străină cu mai multe sedii în România face obiectul regimului fiscal al întreprinderilor pentru fiecare dintre sedii în mod individual, în pofida faptului că acestea nu au personalitate juridică separată. Imposibilitatea unui contribuabil străin de a consolida rezultatele tuturor sediilor sale din România se traduce printr-un un dezavantaj la nivelul fluxului de numerar sau prin impozite mai mari pentru entitatea juridică străină.

Potrivit Comisiei, această restricție contravine libertății de stabilire garantate de tratatele UE.

Solicitarea Comisiei ia forma unui aviz motivat. Dacă legislația în cauză nu este pusă în conformitate în termen de două luni, Comisia poate sesiza Curtea de Justiție a UE cu privire la această cauză.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=449

Publicat de la data feb. 21 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

13 decembrie 2019, 8:42
 

ENE
Precipitaţii
3°C
14 km/h
Perceput de temperatură: -4°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 100%
Vânt: 14 km/h ENE
Rafale de vânt: 14 km/h
UV-Index: 0
Răsarit: 7:43
Apus: 16:36
Prognoza 14 decembrie 2019
Zi
 

ENE
Noros
12°C
Vânt: 7 km/h ENE
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 0
Noapte
 

VNV
Nori intermitenti
4°C
Vânt: 7 km/h VNV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 0
More forecast...
 

RSS De la ANM:

  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 2 Nr. mesajului : 1 Intre orele : 02:00 si 05:00 In zona : Județul Caraş-Severin: Moldova Nouă, Oravița, Pojejena, Răcășdia, Grădinari, Sasca Montană, Coronini, Ticvaniu Mare, Ciclova Română, Vărădia, Socol, Berliște, Cărbunari, Naidăș, Vrani, Ciuchici; Se vor semnala : intensificări temporare ale vântului cu viteze la […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 13-12-2019 Ora : 0 Nr. mesajului : 2 Intre orele : 00:00 si 05:00 In zona : Județul Harghita: Miercurea Ciuc, Sândominic, Ciucsângeorgiu, Frumoasa, Sânsimion, Cârța, Siculeni, Mihăileni, Tomești, Ciceu, Sânmartin, Sâncrăieni, Dănești, Mădăraș, Tușnad, Sântimbru, Cozmeni, Leliceni, Păuleni-Ciuc, Racu; Se vor semnala : ceață care determină reducerea vizibilității local […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 3 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Bacău: zona joasă;Județul Botoşani: Albești, Ștefănești, Coțușca, Rădăuți-Prut, Călărași, Avrămeni, Manoleasa, Păltiniș, Santa Mare, Darabani, Durnești, Dobârceni, Mihălășeni, Viișoara, Hănești, Ripiceni, Românești, Mitoc, Adășeni;Județul Suceava: zona joasă;Județul Galaţi: Tulucești, Măstăcani, Frumușița, Cavadinești, […]
  • Tipul mesajului : Atentionare nowcasting
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 12-12-2019 Ora : 23 Nr. mesajului : 4 Intre orele : 23:00 si 05:00 In zona : Județul Sibiu: Cisnădie, Avrig, Tălmaciu, Șelimbăr, Boița; Se vor semnala : intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 60...70 km/h
  • Atentionare meteorologica
    COD : GALBEN Ziua/luna/anul : 11-12-2019 Ora : 13 : 00 Nr. mesajului : 1 Intervalul : 12 decembrie, ora 02 - 14 decembrie, ora 10 Zonele afectate : conform textului și hărții Fenomene : viscol în zona montană înaltă și strat consistent de zăpadă Mesaj : ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN  Interval de valabilitate: 12 […]

Loto

Horoscop

  • 248.375 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team