Conferința Națională în domeniul Educației – ediția a IV-a

Asociația “Ține de Noi” împreună cu Fundația Hanns Seidel – România vă adresează invitația de a participa la cea de-a IV-a ediție a Conferinței Naționale în domeniul Educației. Evenimentul este realizat în colaborare cu Universitatea din București, Organizația Umanitară Concordia, World Vision RomâniaAsociația ROI, Asociația „Educația pentru toți”, Asociația Română de Literație, Asociația AD-REM și Asociația „Hai să Facem”.

În cadrul conferinței vom evalua sistemul educațional românesc dintr-o perspectivă europeană, prin realizarea unei radiografii asupra unor puncte nodale, cum ar fi formarea cadrelor didactice, nivelul de digitalizare al învățământului românesc, dar și pașii premergători digitalizării, printr-o analiză realistă a resurselor materiale de care dispun școlile în prezent, profilul absolventului de liceu, incluziunea educațională și educația timpurie.

Conferinţa va fi urmată în acest an de cinci panel-uri secundare care se vor desfăşura în paralel și care vor trata tematici specifice. La aceste ateliere sunt invitați să participe specialiştii implicaţi, dar și orice persoană interesată de unul din cele șase domenii, beneficiari direcți sau indirecți:

  1. Școala incluzivă – utopie sau  realitate a învăţământului românesc – susținut de către World Vision România prin Mariana Arnăutu și Asociația Română de Literație prin Liliana Romaniuc
  2. Învățământ vocațional în România – susținut de către Organizația Umanitară Concordia prin Diana Certan și Asociația ROI prin Simona Crisbășanu
  3. Educația timpurie – o necesitate imperativă pentru dezvoltarea durabilă a României, susținut de către Răzvan Orășanu și un reprezentant al Universității din București
  4. Planurile-cadru pentru liceu – susținut de către Asociația Educația pentru toți prin Paloma Petrescu
  5. Calitate și reformă în învățământul preuniversitar – susținut de către dl Rector Mircea Dumitru și Gabriel Bădescu

Sunt invitați să participe toți actorii din sistemul educațional, pentru a reprezenta, din perspective diferite, sistemul de educaţie: profesori, elevi, părinţi, specialişti în educaţie din societatea civilă sau din instituţii publice.

Participarea în cadrul acestei conferințe este gratuită.

Pentru a vă înscrie, transmiteți un email la adresaoffice@tinedenoi.ro

Program panel principal:

Mircea Dumitru
Diana Certan
Mircea Miclea (tbc)
Gabriel Bădescu
Daniela Vișoianu
Alexandra Anton
Andrei Popescu

Moderator: Răzvan Orășanu

În ultimii trei ani, sub diverse formule organizatorice, cu sprijinul Fundației Hanns Seidel, al Federației Coaliția pentru Educație, au fost organizate trei ediții ale conferinței, aducând laolaltă în total peste 600 de actori relevanți din domeniul educației: profesori, reprezentanți sindicali, directori, reprezentanți ai Ministerului Educației și agențiilor din subordine, precum și un număr de persoane publice implicate în decizii asupra sistemului educațional, dintre care și Președintele României și Ministerul Educației.

Asociația “Ține de Noi” este o organizație care își propune să creeze comunități active în domeniul politicilor publice economice, educaționale și în domeniul energiei și constituirea unui spațiu de dezbatere în societate legat de problemele guvernării României. Obiectivul principal este de a crea în jurul acestei organizații un adevarat laborator de idei orientate spre societate și un nucleu pentru politici publice viitoare. Promovăm valorile democratice și euro – atlantice ca o șansă pentru modernizarea României.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.