Copii din Sectorul 2 rămân fără lapte praf

Necesarul de lapte praf aferent lunii aprilie 2013, care ar trebui să fie distribuit începând cu data de 1 aprilie, nu a fost asigurat de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului  Bucureşti, motiv pentru care copiii din Sectorul 2 nu vor primi laptele praf necesar.

Potrivit unui comunicat de presă, primăria Sectorului 2 a făcut toate diligenţele privind urgentarea procedurilor necesare derulării acestei activităţi de către D.S.P.M.B., însă, în lipsa unui buget aferent, directia nu a demarat procedurile de achiziţie a laptelui praf prin licitaţie publică.

Potrivit prevederilor legale, Primăria Sectorului 2 asigură distribuirea laptelui praf către cei aproximativ 120 de beneficiari/lună, domiciliaţi pe raza sectorului 2, în conformitate cu Legea nr. 321/2001 „privind acordarea gratuită de lapte praf pentru copiii cu vârste cuprinse între 0-12 luni, care nu beneficiază de lapte matern”, aprobată prin Ordinul nr. 267/1.253 al ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor.

   Pentru beneficiarii domiciliaţi pe raza sectorului 2, Primăria Sectorului 2 a decis ca laptele praf să fie distribuit lunar de la sediul Centrului de Îngrijire şi Găzduire „Neghiniţă” situat în Str. Traian nr. 144, Sector 2, fiind acordat copiilor, pe criterii medicale, conform legislaţiei în vigoare.

  La nivelul sectorului 2, lapte praf aferent lunii martie 2013 a fost asigurat, fiind distribuit în bune condiţii,  însă necesarul de lapte praf aferent lunii aprilie 2013, care ar trebui să fie distribuit începând cu data de 01.04.2013 nu este asigurat de către Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului  Bucureşti.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.