Corneliu Cârlan: „Priviri indiscrete în bucătăria presei”

Recent, literatura jurnalistică s-a îmbogățit cu un nou op: cartea „Priviri indiscrete în bucătăria presei”, autor Corneliu Cârlan, un profesionist cu o jumătate de veac de experiență în jurnalism.

„Cartea de față­ – afirmă reputatul publicist și scriitor Neagu Udroiu – este rezultatul scotocirii prin sertare, unde în deplină neorân­duială, păstrăm fiecare din noi urme ale produc­ției proprii din vremuri mult trecute. Sunt de observat opțiunile sale definitorii. Pe deoparte, sunt creionări fulgurante ale mediului încon­jurător, locație, atmosferă, preocupări. Sunt sem­nele particularizatoare ale unor strădanii care juxtapun zile, nopți, înserări și iviri de zori din legătura cu cotidianul tutelar, respectiv, în scoaterea unor periodice după 1989. Produsul esențial al acestor pagini îl constituie experiența de teren, contactul cu realitatea, perceput de fiecare în felul său. Selecția autorului ne ajută să scanăm aspecte realmente interesante ale comportamentului – impus sau liber ales – în contact direct cu faptul zilei. Fac parte din experiența nemijlocită a unui gazetar pătimaș, stăruitor în convingerea că un lucru trebuie făcut într-un singur fel: bine. Atenție la aceste pagini de viață, tineri gazetari!”

Autorul își plasează lucrarea în contextul epocilor în care a funcționat pixul său și insistă a pune în evidență întâmplări și evenimente la care a fost martor și cronicar alături de confrați de marcă, printre care Viorel Sălăgean, Ion Marin, Sergiu Andon, Adrian Vasilescu, Neagu Udroiu, Mihai Ionescu, Ioan Erhan și mulți alții.

Temele abordate cel mai adesea serios , dar cu sinceritate, ori cu dezinvoltură sunt prezentate într-o paletă incitantă și amuzantă. Câteva exemple: „Explorări hazardate în jungla informaticii”, „Mangafaua sună la telefonul scurt!”, Cu bloc notes-ul printre coloși în ruine, „E dată dracului, clasa muncitoare!”, „Stofă de miner”, „Ziaristul din portbagaj”, „Ora doisprezece, etalonul inculturii! ”, „Presa scrisă moare!… dar nu se predă!”, „Aserțiuni despre mitul independenței”, „Investigația jurnalistică! Nimic mai simplu, dar al naibii de complicat”, „Ziaristul și breasla sa divizată”, spre a încheia cu schița despre „Ziua unui redactor șef”.

„Prin natura profesiei jurnalistul este sortit să înoate printre informații” – scrie la un moment dat Corneliu Cârlan. „Uneori, acestea zumzăie în jurul lui asemenea unui roi de albine (sau de viespi). Alteori, le caută cu lupa, ori cu internetul și se străduie să pună cap la cap ce i-a fost dat să afle, spre a le înșirui într-o coerență cât de cât credibilă.

Obsesia jurnalistului este credibilitatea surselor de documentare, pentru că – așa îi cere o regulă de aur a meseriei – treaba lui este să se asigure de veridicitatea unei informații din cel puțin două surse demne de luat în considerare. Iar dacă i se confirmă din a treia sursă ș.a.m.d., cu atât mai bine ar putea să doarmă liniștit după ce a expulzat în spațiul public concluziile investigațiilor sale.

Cât privește modul în care ajungi la surse și mai ales cât este recomandabil să crezi în ele repre­zintă în opinia mea, de gazetar bătrân, secretul esențial al profesiei. Cartea pe care o propun dezvoltă, încet, încet, această temă. Am simțit nevoia să-mi exprim câteva gânduri, sedimentate în timp, despre infor­mație, cunoaștere, inteligența și talentul de a discerne în mediul informațional oricare ar fi pro­fesia cititorului interesat. Mă adresez însă mai abitir reporterului de investigație, cu particula­rizare celui din domeniul economiei, finanțelor ori al afacerilor, de care m-am simțit mai apropiat în anii de gazetărie.”

Cartea a fost publicată de Editura Elfi, e-mail: editura@elfigrup.ro.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.