Cristi Chivu a dat fotbalul pe tenis!
Prezent la Sports Festival unde a jucat alături de ”Generația de Aur” în meciul cu „Legendele Barcelonei”, Cristi a demonstrat că e polisportiv și a participat și la un meci de tenis demonstrativ din cadrul evenimentului.
Alături de Hagi, Popescu, Stelea sau Petrescu, din echipa ”tricoloră” a făcut parte și Cristi Chivu fostul căpitan al primei reprezentative. Ca să fie în formă maximă la meciul contra legendelor Barcelonei, Chivu a intrat pe terenul de tenis, unde a făcut pereche cu Andrei Pavel în duelul cu cuplul format din Mike Bryan și Goran Ivanisevic. Marele Ghiță Mureșan a asistat la meci.
”Tenisul este un sport care mă pasionează și îmi doresc să învâț cât mai bine, dar la fotbal nu renunț. Mereu prefer să fac mișcare în aer liber, să joc tenis, să alerg după o minge, să o lovesc, decât să stau închis într-o sală de forță și să mă apuce nebunia” – Cristi Chivu, fost căpitan echipa națională de fotbal a României.
Spre surprinderea spectatorilor prezenți în Sala Polivalentă din Cluj, Cristi Chivu a jucat foarte bine ș s-a ridicat la nivelul profesioniștilor din tenis care s-au aflat pe teren alături de el. ”Am primit un tricou din colecția toamnă-iarnă, la cât de rău am transpirat, dar mă bucur că m-am mișcat, poate mai slăbesc un pic. Am obosit, dar e soția cu mine și-mi va reda ea energia. A fost o onoare pentru mine să joc împreună cu cei mai buni tenismeni ai lumii. Pe Andrei Pavel îl știu de mult timp, pe Goran la fel, pentru că avem prieteni comuni, iar acum mă bucur enorm că l-am cunoscut și pe Mike Bryan” – Cristi Chivu.
” Cristi este un băiat fantastic, un adevărat gentleman și mă bucur mult că a fost alături de noi. Lui îi pace tenisul, joacă și foarte bine. Până să se mute în Italia ne întâlneam des la București și jucam” – Andrei Pavel, fost tenisman.
Ar face schimb de experiență
Deși mulți ar spune că fotbalul și tenisul nu au în comun mai mult decât că ambele sporturi se joacă cu o minge, atât Pavel, cât și Chivu vin să contrazică acest lucru și recunosc că vor să descopere și mai multe din tainele acestor sporturi.
”Avantajul celor care practică sporturi cu mingea este că devin foarte mobili și pot trece de la un sport la altul. Andrei se descurcă foarte bine și la fotbal, îi face plăcere să joace în echipă, se bucură, pentru că o viață întreagă a stat singur și a vorbit de unul singur în pauze, pe scaun. La fotbal mai ai 10 coechipieri, e și antrenorul, e publicul care te încurajează, sunt alte condiții” – Cristi Chivu, fost căpitan echipa națională de fotbal a României.
”Nu am avut niciodată crampoanele în picioare, am jucat o singură dată fotbal pe teren mare, dar cu teniși normali. Mi s-a părut foarte greu, nu-mi găseam locul. Așa, dacă joc o miuță pe teren redus sau pe unul de handbal mă descurc” – Andrei Pavel, fost tenisman.
Chivu o laudă pe Simona Halep
Fostul căpitan al echipei naționale a României, câștigător al Ligii Campionior cu Inter Milano, știe cât de greu este să ajungi să fii cel mai bun din lume în sport și are numai cuvinte de laudă la adresa Simonei Halep, românca lider în tenisul feminin mondial.
”M-am bucurat pentru Simona și l-am felicitat pe Andrei (n.r. Pavel – unul dintre antrenorii ei) pentru ce au reușit să facă împreună. Sper din tot sufletul să o ducă și mai departe către mai multe turnee câștigate, atât trofee de Mare Șlem, cât și celelalte competiții de alte categorii” – Cristi Chivu, fost căpitan echipa națională de fotbal a României.
” Este meritul Simonei și al lui Darren că s-a reușit câștigarea Roland Garros-ului. Sunt mândru de ce a realizat Simona și cred foarte mult în viitorul ei. Sunt convins că vor mai urma și alte succese” – Andrei Pavel, fost tenisman.