Cristian Preda: Iau în calcul autosuspendarea din PDL

Europarlamentarul PDL Cristian Preda a declarat, marți, că ia în calcul autosuspendarea din partid, motivând că este stupefiat de lucrurile care se petrec în PDL.

„E foarte trist că se întâmplă aşa şi nu vă ascund că iau în considerare chiar autosuspendarea din partid, pentru că e totuşi dincolo de limita imaginabilului ca în situaţia în care ne aflăm să avem o conducere care ea în primul rând nu respectă Statutul!”, a spus Preda.

Acesta a adăugat că o posibilă desemnare a lui Mihai Răzvan Ungureanu drept candidat la președinție din partea PDL ar fi dezastruoasă.

 „Acesta este paradoxul pe care-l asumă în acest moment conducerea PDL, şi anume, după ce au început o confruntare cu Traian Băsescu, au continuat o confruntare cu Mihai Răzvan Ungureanu, deşi Traian Băsescu şi Mihai Răzvan Ungureanu sunt mai bine plasaţi decât liderii PDL în anchetele sociologice care sunt făcute şi, în loc să fie folosite resursele pe care le reprezintă preşedintele Băsescu şi Mihai Răzvan Ungureanu pentru construcţia centrului-dreapta, aceste resurse sunt puse deoparte sau sunt considerate irelevante.

E o alegere strategică dezastruoasă, după părerea mea. Sunt stupefiat de asemenea calcule! În loc să reuneşti, să cauţi să aduni toate energiile care pot să fie convocate, pentru a da expresie centrului-dreapta, aceste resurse sunt lăsate deoparte”, a mai spus europarlamentarul.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.