Cu Ion Marin între Cotroceni și Montmartre
Păstrez vie în amintire prima noastră întâlnire la Facultatea de Jurnalism, de pe dealul Cotrocenilor, când tânărul de atunci, Ion Marin, se prezentase pentru examenul de admitere.
Nu-i uit chipul luminos, accentuat de sprâncenele arcuite, bogate și negre ca și părul des și îngrijit, parcă dat cu cremă, dar mai ales îndârjirea cu care susținea dorința de a deveni ziarist, în ciuda insistenței mele, care eram în comisia de selecție, de a-l convinge să nu renunțe la studiile drept pe care le începuse de aproape doi ani.
I-am admirat spiritul de persuasiune, ceea ce mi-a lipsit mie și atunci când, la terminarea studiilor de presă, Ion Marin, fiind printre primii absolvenți, a fost ”acaparat” de ”Scânteia”, pe atunci primul ziar al țării și nu cum am insistat eu să fim colegi la redacția de tineret.
Am rămas în relații bune și i-am urmărit ascensiunea cu bucurie, citindu-i articolele incisive, interesante, confirmându-i calitățile de reporter de investigație și dăruirea cu onestitate pentru îndreptarea lucrurilor. Nu m-am mirat când a fost promovat ca redactor șef adjunct la ziarul care a devenit, după 1990, ”Adevărul”.
Curajoasă, dar firească, mi s-a părut înființarea și conducerea ziarului ”Ultima oră”, redacție în care a promovat mulți tineri, tribună de dezbatere competentă a problemelor curente, prioritare, ale țării, baza constituirii și a Fundației ”România 2000”, forum al elitelor, al cărui suflet a fost, organizând evenimente de notorietate.
Mi-a oferit prilejul să particip la galele de premiere ale Fundației, unde s-a relevat amprenta pregătirii și autorității omului de inițiativă și clarviziune.
I s-a potrivit, datorită calităților sale, fotoliul de decan al Facultății de Jurnalism a Universității ”Hyperion”. Și-a dus la bun sfârșit studiile juridice, obținând titlul de doctor în ordine publică și siguranță națională.
Noblețea cuvântului scris a cultivat-o în cărțile sale de proză, caracteristice temperamentului său dinamic și expresiv.
În ciuda multor abilități și recunoașteri meritorii și-a păstrat nonșalanța tinereții și firescul gestului prietenesc. Așa l-am ”simțit” la nunta sa, alături de frumoasa Teodora, dar mai ales în ”escapada” pariziană, oferită de compania Blue Air, la inaugurarea zborului spre Franța.
După conferința de presă, profitând de timpul la dispoziție, am plecat, din Piața Republicii, unde eram cazați, per pedes, pe străzile ispititoare ale Parisului, avizi să vedem cât mai multe.
Așa am descoperit Catedrala Sacre-Coeur și, nu departe, pe colina Montmartre, locul boem de întâlnire al artiștilor și scriitorilor, zăbovind aici până asupra serii, ”odihnindu-ne” la unul din primitoarele localuri de aici, încercând vinurile și proverbialele brânzeturi franțuzești, de care nu am fost prea entuziasmați
La ”coborâre” am ”nimerit” o inscripție pe o casă pe unde trecuse și scriitorul nostru Ion Vinea.
Întâmplător, ne-am aflat și în fața cabaretului Moulin Rouge, dar nu ne-am lăsat ispitiți de invitația insistentă a unor domni care ne arătau fotografii ale ”artistelor” de aici. Am preferat să căutăm Centrul Cultural ”Pompidou”, din păcate, închis, la acea oră.
Iscoditor și mai zglobiu, fiind mai tânăr cu peste zece ani decât mine, Ion Marin a venit cu propunerea procurării unui bilet de călătorie, în circuit, care dă posibilitatea vizionării obiectivelor turistice pe un traseu care poate fi întrerupt și reluat.
Așa am ajuns să vedem ”din mers” mai mult decât speram, între care marele Bulevard Champs Elysees, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel (în care am urcat), Catedrala Notre Dame, Muzeul Rodin, Domul Invalizilor, Opera Garnier și multe altele, ”suspinând” după Muzeul Louvre, pentru a cărui vizionare se aștepta la rând multe ore, de care noi nu dispuneam atunci.
Dar amintirea de neuitat rămâne în suflet, cu neprețuita ei valoare și nostalgia unei prietenii scurtate neprevăzut.
Vasile RĂVESCU