Cu Voinţa "până la moarte”. Povestea unor suporteri îndrăgostiţi de echipă preferată
A ajuns până în Liga I unde s-a luptat cu mai marii fotbalului românesc. În timp ce fotbaliştii stelişti sau vasluieni câştigau de 6 ori mai mult decât sibienii, cei din urmă au învăţat să joace fotbal din pasiune. Şi din dragoste pentru suporteri. Povestea s-a sfârşit într-o zi ghinionistă de 13 noiembrie a anului trecut, când Voinţa Sibiu şi-a şters numele de pe harta FRF-ului. Însă suporterii nu au rămas fără privilegiul de a se bucura în continuare de fotbal sub culorile preferate: alb-verde. Astăzi, L. S. S. Voinţa Sibiu există datorită lor.
Au început ca să… poată sfârşi
Despre povestea Voinţei Sibiu s-a vorbit mult. Dar nu atât cât sau cum ar fi trebuit. Înfiinţată în 2007 din dorinţa preşedintelui societăţii ATCOM Sibiu de a crea o echipă care să ducă mai departe tradiţia sportului rege şi în oraşul nostru, Voinţa Sibiu a crescut şi a uimit de la an la an. Astfel, pornind din Liga a IV-a, nou-înfiinţata echipă sibiană a reuşit ceea ce niciun alt club din România nu mai reuşise, şi anume, trei promovări consecutive. Astfel, ne vedem ajunşi în 2010, iar ca printr-o minune pe care nimeni nu o aştepta, întrucât sfârşitul sezonului a găsit echipa antrenată din vară de Alexandru Pelici pe locul 4, datorită unor probleme de licenţiere, FRF a decis ca un baraj de promovare să aibă loc între cele mai bine două clasate ale eşalonului secund. Astfel, CSU Voinţa Sibiu a promovat în Liga I, după ce a câştigat barajul ce s-a disputat în dublă manşă împotriva celor de la Săgeata Năvodari, 0-0 la în deplasare şi 2-0 la Sibiu, în faţa a 14.000 de spectatori pe „Municipal”. Perindarea prin Liga I a fost o provocare, dar totodată, un vis atât pentru jucători, cât şi pentru suporteri. Impulsionaţi parcă din prima etapă de egalul pe care l-au obţinut din meciul contra Stelei, cu scorul de 1-1, sibienii au prins curaj şi s-au aruncat cu toate armele împotriva celorlalte echipe. Văzută ca o echipă mică pe scena fotbalului românesc, Voinţa Sibiu nu dispunea de un buget substanţial, astfel că echipa nu a făcut deplasarea cu avionul în cantonamentul din Antalya, ci a mers cu autocarul, fotbaliştii sibieni nu se plimbau pe Bulevardul Victoriei cu Range Rover, însă veneau cu mare dragoste pe „Municipal”, acolo unde erau ca acasă, dar au arătat în drumul lor că pe lângă „voinţă”, au caracter şi putere. Cei mai mulţi dintre ei erau slab evaluaţi de transfermarket.ro, însă jocul celor mai mulţi dintre ei a crescut de la etapă la etapă. Este cazul lui Iulian Popa. Declarat cel mai bun fotbalist al ligii secunde, Iulică, aşa cum fanii obişnuiau să îl numească, s-a descurcat excelent în duelurile cu cei mai buni fotbalişti ai ţării, ridicându-se de multe ori peste nivelul acestora. A venit cu Voinţa din Liga a IV-a şi perioada de timp petrecută la Sibiu a fost apogeul carierei sale. „Am crescut foarte mult în joc, am avut meciuri foarte bune şi am realizat şi goluri frumoase”, a spus Iulian Popa, ţinând să precizeze că „despărţirea de Sibiu a fost foarte dureroasă, chiar dacă am plecat la mai bine. Am lăsat acolo amintiri, oameni la care ţin mult, regretul că nu am avut continuitate în Liga I”. Astfel, a urmat transferul la FC Braşov, iar pentru fotbalistul născut în Victoria a fost ca o reîntoarcere acasă. Cel care a purtat mantia antrenorului pe umeri încă din 2010 a fost Alexandru Pelici, acesta fiindu-le mentor, dar, mai înainte de toate, prieten, aşa cum a povestit acelaşi Iulian Popa: „Îmi este ca un frate mai mare. Relaţia noastră se bazează în primul rând pe respect, recunoştinţă, dar sunt şi momente în care suntem foarte apropiaţi şi atunci dispare bariera antrenor-jucător”.
Continuarea materialului pe tribuna.ro
Ana Maria MĂTUŞOIU, Sibiu