Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Varianta Constituţiei propusă de Băsescu, respinsă de Parlament

Publicat: marți, 21 mai 2013

Camera Deputaţilor a respins proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei care prevede Parlamentul unicameral şi reducerea numărului de parlamentari la 300 de membri, „pentru” votând 41 de deputaţi, iar împotrivă 259.

În cadrul dezbaterilor generale, reprezentanţii UDMR, PSD, PNL şi cei ai grupului minorităţilor naţionale au anunţat că nu susţin această propunere.

“Nu vom vota această propunere deoarece nu ne-au fost aprobate amendamentele depuse”, au spus cei de la UDMR. De asemenea, Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, s-a pronunţat pentru o republică parlamentară, motiv pentru a nu susţine proiectul legislativ propus.

Nici cei din PNL nu au susţinut proiectul legislativ de revizuire a Constituţiei.

„Referendumul 2009, trebuie să reamintesc că acest referendum nu a fost unul pentru revizuirea constituţiei, nu negăm faptul că referendumul s-a desfăşurat în condiţii normale, dar el nu a fost supus în prealabil dezbaterii parlamentare. Drept care putem spune că cei care au votat într-o bună măsură nu au fost neapărat în cunoştinţă de cauză cu argumentele şi contraargumentele. Este şchiop faţă de ce realizăm acum, forum constituţional, comisie, dezbatere”, a spus deputatul PNL, Petre Roman.

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=6675

Publicat de la data mai 21 2013. Categorii Breaking News.

Zona comentariilor

Meteo în țară

4 iunie 2020, 10:07
 

VSV
Soare
17°C
11 km/h
Perceput de temperatură: 20°C
Presiunea: 1010 mb
Umiditate: 63%
Vânt: 11 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
UV-Index: 5
Răsarit: 5:32
Apus: 20:56
Prognoza 5 iunie 2020
Zi
 

SSV
Predominant înnourat
29°C
Vânt: 7 km/h SSV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
Noapte
 

SV
Precipitaţii
15°C
Vânt: 7 km/h SV
Rafale de vânt: 14 km/h
max. UV-Index: 10
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 300.697 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team