Cum se formează stima de sine și cum influențează aceasta starea noastră de sănătate și fericire, în opinia psihologului Cyril Tarquinio

Acesta apreciază în cartea Bolile nu apar chiar din senin. Impactul evenimentelor negative asupra sănătății noastre că primul și cel mai important rol îl au tipul de atașament și modul în care copilul percepe siguranța și iubirea oferite constant de adulții din viața sa.

Fără nicio îndoială, una din primele traume pe care le putem trăi este cauzată de lipsa dragostei”, este de părere psihologul Cyril Tarquinio. Iar dragostea este principala și primordiala componentă a atașamentului sănătos pe care copilul îl dezvoltă în prima sa etapă de viață, în relația cu o figură parentală.

Cum se formează mai exact acesta, ce tipuri de atașamente există și cum ne influențează, pozitiv sau negativ, stima de sine și starea de fericire ca viitori adulți, autorul cărții „Bolile nu apar chiar din senin, publicată la Editura Trei în colecția „Psihologia pentru toți”, explică pe larg într-un ghid al funcționării noastre psihice și emoționale, expus pe înțelesul tuturor și însoțit de povești, bogate referințe cinematografice, studii și dezvăluiri din propria existență.

Pe lângă experiențele trăite ca adulți, în relațiile cu ceilalți, în interacțiunile sociale, personale și profesionale care structurează și modelează stima de sine, nivelul său subtil de formare are loc în primele contacte din copilărie.

Subtil, spune autorul, pentru că atunci începe să se formeze raportarea la sine, prin care o persoană se va vedea mai târziu ca cineva care contează pentru cei din jur și care merită, astfel, dragostea, prețuirea și atenția celorlalți.

Sau, în sens opus, care poate conduce la credința eronată ca este o persoană lipsită de relevanță și, prin urmare, fără nicio valoare sau calitate.

Multă vreme s-a crezut că sugarul nu are decât nevoi primare și că nu este decât un fel de <tub digestiv> care trebuie hrănit, fără nicio altă grijă. Contrar ideilor general admise, aceste legături de atașament nu au doar rolul de a asigura hrana sugarului”, precizează Tarquinio, evocând unul dintre cele mai surprinzătoare rezultate ale cercetărilor specialiștilor în psihologie infantilă, printre care și Henry Harlow.

Acesta a realizat un experiment prin care, într-o primă etapă, a despărțit puii de maimuță de mama lor pentru a le observa reacțiile.

Într-o a doua etapă, le-a dat fie posibilitatea să interacționeze printr-un grilaj metalic care, printr-un sistem ingenios, le dădea micuților acces la lapte, fie să intre în contact cu un dispozitiv alcătuit din pături și jucării de pluș (deci mai moale și mai confortabil), dar fără să aibă acces la hrană.

În toate cazurile, puiul de macac a preferat să se cuibărească lângă manechinul mai pufos și liniștitor, mergând apoi repede, doar din când în când, să se hrănească lângă structura metalică.

Acest studiu ne-a arătat că legătura primordială nu este alimentară. În realitate, suptul (de la sân sau din biberon), prin contactul senzorial creat între copil și mamă sau persoana care îl hrănește, urmărește mai presus de orice găsirea unei legături afective și a unui contact fizic real”, o formă de atașament securizant prin care se creează și un raport cu sine. Care va fi plin de speranță și de energia necesară pentru a se îndrepta, ulterior, către exterior.

Ce se întâmplă însă când forma acestor atașamente este una nesigură, atunci când mama, tatăl sau alte figuri parentale nu au un comportament prezent, stabil și care să ofere contact permanent copilului? Atunci acesta va înțelege că lumea în care a venit și mediul în care se află sunt un loc nesigur, potențial periculos, în care e posibil să fie abandonat.

Se va simți, prin urmare, singur și lipsit de protecție. Iar odată cu trecerea timpului va integra o stimă și o reprezentare de sine negative. Va fi convins că el nu contează, că locul lui nu e acolo și că, orice ar face, nu va reuși să atragă atenția adulților care ar trebui să îl iubească și să aibă grijă de el, și de la care așteaptă un gest sau o privire care nu vin niciodată, doar întâmplător sau foarte rar. Va integra convingerea că nu merită nici dragostea, nici prețuirea lor.”

Iată cum, aceste legături emoționale și calitatea lor nu influențează doar capacitățile noastre relaționale și reglarea emoțiilor. Ci și percepția despre sine. Mai precis despre existența propriilor resurse care să ajute la împlinirea anumitor obiective și la implicarea în acțiuni, în acest scop. Felul în care cineva primește încredere, oferă capacitatea de a avea încredere în propriile forțe, iar în acest proces se află cea mai importantă resursă de adaptare în situații stresante și, nu în ultimul rând, de a fi fericit și a de trăi experiențe și o viață cu sens.

După cum atestă unele studii, fericirea nu este rezultatul unei goane frenetice în căutarea plăcerii, ci al eforturilor de care suntem capabili pentru atingerea unor țeluri de viață în acord cu propriile noastre valori. Factorul care prezice cel mai bine fericirea pare a fi sentimentul de a da un sens vieții, de a-ți fixa obiective și de a le realiza”, afirmă Cyril Tarquinio.

Din experiența sa, de mai bine de douăzeci de ani ca psihoterapeut, el le mărturisește cititorilor că a dobândit convingerea că dragostea și emoțiile pozitive dezvoltate și cultivate conștient la maturitate, sunt capabile să repare, ca soluții, lipsurile sau suferințele din prima parte a vieții.

Este de la sine înțeles că nu se va putea repara totul doar cu gânduri bune, cu frumoase intenții pozitive… Însă una dintre modalitățile prin care am putea contrabalansa loviturile dure pe care ni le rezervă viața uneori este să încercăm să găsim alternative și să creăm în jurul nostru condiții capabile să trezească (sau să retrezească) în noi emoții pozitive. Cu ajutorul acestora, am putea să ne umplem din nou de bucurie, de speranță, de optimism și, poate, de dragoste”, oferind o serie de exemple și modalități prin care se pot crea astfel de experiențe pozitive, care vin însoțite de o stare de bine și de echilibru.

De la cultivarea unor relații semnificative și autentice, a capacității de a pune limite sănătoase, exersarea compasiunii și autocompasiunii, folosirea umorului, relativizarea vocii interioare critice și a gândurilor excesiv ruminative despre situațiile negative trăite și până la întâlnirile semnificative și profund transformatoare din cabinetul de psihoterapie.

Cyril Tarquinio este psiholog, profesor de Psihologia sănătății și Psihologie clinică la Université de Lorraine (Metz), fondator al Centrului Pierre Janet de la Université de Lorraine și supervizor EMDR (Eye Movement Desensitization and Reprocessing). A scris numeroase lucrări de psihologie clinică și psihoterapie.

Comments

comments

One thought on “Cum se formează stima de sine și cum influențează aceasta starea noastră de sănătate și fericire, în opinia psihologului Cyril Tarquinio

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.