Cum se mai laudă politicienii locali pe banii contribuabililor. La Botoşani

În timp ce unii primari uită să-şi publice raportul de activitate, Ovidiu Portariuc, primarul municipiului Botoşani, face un spectacol din această obligaţie. Pe motiv că oamenii aşteaptă să vadă care sunt realizările sale, primarul vrea să tipărească o broşură cu raportul primului său an de activitate, pe care să o distribuie gratuit cetăţenilor. Şi nu oricum, ci cu bani de la bugetul local.

Oamenii vor primi în cutiile poștale raportul structurat pe mai multe secțiuni, editat în 30.000 de exemplare, fiecare a câte 32 de pagini.

Edilul susține că a îndeplinit aproape un sfert din promisiunile din mandat. Însa, în raport, la capitolul „Realizări”, a trecut și lucruri pe care nu le-a făcut, cum ar fi: combaterea corupției, crearea de noi locuri de muncă, rezolvarea problemei câinilor comunitari, informatizarea serviciilor primăriei sau construirea de locuințe pentru tineri.

În ceea ce priveste „Proiectele majore”, edilul a bifat Parcul de Agrement Cornişa (proiect pe care l-a contestat în campania electorala), finalizarea amenajărilor la Centrul Vechi și realizarea lucrărilor de infrastructură rutieră, dar si relații comerciale și diplomatice cu diverse oraşe.

Primarul a precizat că va organiza o licitație pentru a desemna firma care se va ocupa de tipărirea celor 30.000 de exemplare.

digi24.

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.