Cum văd eu lumea presei

17 octombrie 2013 ultimaora Niciun comentariu

Acum aproximativ opt ani de zile m-am gândit ce vreau sa fac în viață. Am trecut prin mai multe opțiuni, dar întotdeauna ajungeam la aceiași concluzie, jurnalismul. Evident, de mic mi-a plăcut să scriu și să citesc, drept urmare am ajuns să scriu mici nuvele, eseuri, care au abordat diverse subiecte și să citesc tot ce îmi trecea prin mână. Până acum trei ani de zile, am văzut jurnalismul ca fiind o profesie ușoară, pe care toată lumea, cu puțina muncă, putea să o abordeze. Perspectiva mi-a fost schimbată in momentul când am avut ocazia să stau de vorba cu persoane care au ales acest drum în viață.
Jurnalismul pentru mine nu este numai o metodă de exprimare subiectivă, ascunsă în paginile ziarului sau în spusele de la radio, dar și o metodă prin care pot sa schimb ceva, să fac o diferență. Sun a idealist, dar am învățat sa văd întotdeauna partea plină a paharului, indiferent cu este umplut acesta.
Marionetele din sistemul mass media de azi au avut și ele un vis la un moment dat, doar ca acel vis a fost calcat în picioare de realitatea cruntă cu care ne înfruntăm zilnic. Eu sper să nu ajung un faimos Pinocchio, ci să continui să scriu despre ce trebuie, nu despre ce mi se comandă.
Dacă ar fi să fac o comparație între jurnalism și un alt fenomen cred ca aș alege să folosesc o tornadă. La început pornește ca un vânt inofensiv dar pe măsură ce ia amploare, începe să radă totul în calea ei. La sfârșitul tornadei lumea se calmează și se începe reclădirea societății.
Văd în fiecare zi oameni care vorbesc, sau care scriu despre chestii așa mărunte și inutile încât mă întreb: Ce satisfacție au oamenii ăștia în viața? Înțeleg ca au nevoie de bani, iar subiectele mondene si de can-can aduc bani frumușei, dar tot nu văd care este rostul în a te conforma într-o așa manieră.
Ca să fiu sincer, am avut trageri de inimă înainte sa mă înscriu la jurnalism, nu știam ce mă așteaptă. Am ajuns însa la concluzia că niciodată nu știi ce se poate întâmpla și asta parca mă împinge de la spate. Vreau la un moment dat, poate în timpul unei anchete jurnalistice, sa îmi vină un nebun în cale și să înceapă să vorbească despre problemele pământului și cum pot fi ele remediate de clonare sau de alte baliverne conspiratorii. Vreau să cred că încă există ceva misterios in lumea asta și că acel mister așteaptă să fie dezgropat de cineva.
De ce sunt în halul acesta de optimist? Așa am fost de mic și nu am cum să schimb asta. Vreau să folosesc acest optimism nemuritor și să aduc o veselie nemaiîntâlnită într-o redacție. Poate daca se mai înveselește puțin colectivul, atunci devine si știrea mai bună, sau emisiunea mai prezentabilă, realitatea însa îmi dovedește in fiecare zi că acest lucru este aproape imposibil.
Visul de a avea o presă in totalitate libera este doar atât, un vis. În mașinăria economică și culturală din zilele noastre nu ne permitem să fim liberi într-o instituție care este controlată de interese politice și nu numai.
Ca să nu închei pe o notă tristă, vreau sa prezint un citat care mă inspiră de fiecare dată când îl citesc: „Daca ar fi să decid între a avea un guvern fără ziare sau presă fără guvern, nu aș ezita vreun moment să aleg cea de-a doua variantă.”
– Thomas Jefferson.