Cupa Generaţiilor la şah în Sectorul 6
Sub egida Primăriei Sector 6, în data de 13 aprilie 2013 va avea loc în incinta Clubului Seniorilor, din Calea Plevnei nr.234, evenimentul şahistic „Cupa Generaţiilor„, destinat persoanelor aflate în îngrijirea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6.
Ajunsă la cea de-a treia ediţie, competiţia va începe la orele 10.00, atunci când iubitorii sportului minţii – seniori şi copii – se vor înfrunta în faţa tablelor cu 64 de pătrate.
Un număr de 25 de şahişti (12 seniori, 10 copii şi 3 persoane cu dizabilităţi) vor intra în competiţia care îi va răsplăti cu diplome, cupe şi premii.
Invitat special al evenimentului, Dragoş Panait (10 ani), laureat al Campionatului de şah al Capitalei la Juniori, ediţia 2013, va avea ocazia să îşi demonstreze talentul şi să ofere revanşa celor pe care i-a învins în ediţia a doua a competiţiei ”Cupa Generaţiilor”, desfăşurată în luna decembrie a anului trecut.
Micul şahist frecventează programul ”Lumea celor 64 de pătrate”, derulat de DGASPC Sector 6 în scopul promovării talentelor şi prevenirii situaţiilor de risc la copii şi adolescenţi.