Serviciu  informatii in sistem RSS
RECOMANDĂRI ”ULTIMA ORĂ”
Ultima Oră

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova invalidează irevocabil rezultatul alegerilor municipale

Publicat: marți, 26 iunie 2018

Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova a confirmat luni deciziile instanţelor anterioare prin care au fost invalidate alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Chişinău. Aceasta a fost ultima instanţă de apel, iar opoziţia ameninţă cu proteste masive, informează Radio Chişinău.

Curtea Supremă de Justiţie a declarat inadmisibile recursurile depuse şi a lăsat în vigoare hotărârile primelor instanţe prin care au fost invalidate alegerile. Decizia este irevocabilă.

Andrei Năstase, lider al opoziţiei proeuropene şi câştigătorul recentelor alegeri la primăria Chişinăului, a îndemnat protestatarii să continue manifestaţiile împotriva acestei hotărâri pe care o consideră politică şi ilegală.

De asemenea, unii lideri ai manifestanţilor au ameninţat anterior că ar putea recurge la acţiuni paşnice de nesupunere civică.

Pe parcursul examinării dosarului, mai mulţi manifestanţi au protestat în faţa instanţei, cerând validarea mandatului de primar şi acuzând guvernarea că ar fi exercitat presiuni asupra justiţiei. Guvernarea a negat orice implicare.

Mai multe acţiuni de protest au avut loc şi săptămâna trecută, în special una de amploare duminică. Departamentul de Stat al SUA, Uniunea Europeană, dar şi un şir de misiuni diplomatice acreditate la Chişinău au transmis mesaje în care îşi exprimă îngrijorarea faţă de evoluţiile legate de validarea alegerilor.

Justiţia de la Chişinău a invalidat alegerile motivând că Andrei Năstase, dar şi contracandidatul său din turul doi, socialistul de stânga Ion Ceban ar fi făcut apeluri de mobilizare la vot în ziua alegerilor pe reţele de socializare. Aceste apeluri au fost calificate drept agitaţie electorală.

Nu este clar ce se va întâmpla în continuare cu alegerile pentru funcţia de primar al Chişinăului. Potrivit Codului electoral al Republicii Moldova, în caz de anulare, în decurs de două săptămâni este organizată votarea repetată, cu excluderea candidatului sau candidaţilor care au încălcat legea.

Pe de altă parte, membrul Comisiei Electorale Centrale, Iurie Ciocan, a invocat un articol care prevede că nu sunt organizate alegeri dacă funcţie rămâne vacantă cu mai puţin de un an înainte de alegerile la termen, care ar urma să se desfăşoare în iunie 2019.

La Chişinău au fost organizate alegeri anticipate pentru funcţia de primar, după ce fostul edil, Dorin Chirtoacă, a demisionat în luna februarie, întrucât este cercetat într-un dosar de corupţie, pe care el îl consideră ca fiind orchestrat politic.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Short URL: https://ultima-ora.ro/?p=99960

Publicat de la data iun. 26 2018. Categorii ACTUALITATE, ALEGEREA NOASTRA.

Zona comentariilor

Meteo în țară

15 septembrie 2019, 9:32
 

NE
Predominant înnourat
17°C
7 km/h
Perceput de temperatură: 18°C
Presiunea: 1030 mb
Umiditate: 48%
Vânt: 7 km/h NE
Rafale de vânt: 7 km/h
UV-Index: 1
Răsarit: 6:54
Apus: 19:27
Prognoza 16 septembrie 2019
Zi
 

VSV
Soare
29°C
Vânt: 7 km/h VSV
Rafale de vânt: 11 km/h
max. UV-Index: 5
Noapte
 

NNV
Senin
13°C
Vânt: 0 km/h NNV
Rafale de vânt: 7 km/h
max. UV-Index: 5
More forecast...
 

Loto

Horoscop

  • 228.854 vizite
Statistici T5 Ziarul online ”Ultima Oră” rulează pe o versiune ”Advanced Newspaper” realizată de Gabfire Team