De ce a eșuat piața muncii
Un documentar excelent publicat de PressOne documentează cu precizie starea teribilă în care a ajuns piața forței de muncă din România: angajatorii sunt forțați să renunțe la contracte pentru că nu mai găsesc destui angajați cu care să le execute.
Cazul extrem – un antreprenor din construcții care se vaită că a rămas cu doi angajați din 20 pentru că restul au plecat la muncă în Vest pe salarii mai mari. Și care acum se pregătește de faliment.
La nivel de soluții propuse, cam toate sunt undeva între caraghios și tragic: „să facă statul ceva”! Să nu mai dea deloc ajutoare de șomaj, de parcă cei 60 de mii de șomeri (care au contribuit pentru ele!) ar putea acoperi cumva milionul de muncitori lipsă. Sau cei 250.000 de beneficiari de venit minim garantat, inclusiv copii.
Nici o vorbuliță despre soluția de piață, cinstită, capitalistă: hai să le dăm salarii destul de mari cât să-i convingem să stea. Că dacă-s productivi în Vest pe 1000-2000 de euro, de ce n-ar fi și aici pe măcar 500-1000?
Legile cererii și ofertei spun un lucru simplu: când nu găsești ce cauți la prețul pe care ești dispus să-l oferi, e cazul să licitezi până găsești. E prea scump? Poate, dar când e vorba de petrol de exemplu nu mai comentează nimeni: plătește sau închide prăvălia. Altfel, când prețul e prea mic față de cerere, apare penuria.
Forța de muncă este acum ieftină în România cam cum era carnea pe vremea comunismului: nu o găsești decât foarte rar, cu rație și după ce îți petreci o bună parte din viață la coadă.
Cum s-a ajuns aici?
Se poate spune, cinstit, că România a avut un noroc chior. Acum un deceniu, proaspăt ieșită din lumea a treia, a intrat direct în UE adică cea mai puternică economie a lumii. Cu toate libertățile fundamentale venite aproape grămadă: a persoanelor, a mărfurilor, a capitalului și a forței de muncă.
Pentru că diferențialul de venituri la vremea respectivă era enorm (aproape de 1 la 10!), s-au activat câmpuri de forță uriașe: investițiile au fost tentate să se mute aici iar angajații să fugă acolo.
Primul lucru s-a întâmplat în destul de bună-măsură, dar numai până la punctul în care a început să se vadă situația de care vorbeam mai sus: degeaba e munca ieftină dacă nu se găsește!
În timpul ăsta, forța de muncă a continuat să plece, nemulțumită de creșterea „prea lentă” a veniturilor, ceea ce desigur a acutizat problema.
Iar acum nu mai este loc de vreo rezolvare graduală – suntem în plin cerc vicios: cele trei milioane de români plecați nu se mai întorc pentru doar 100 de euro în plus la salariu.
Pe cei rămași, 100 de euro poate i-ar convinge să rămână – dar angajatorii sunt puși în situația să facă un calcul cinic: Decât să măresc toate salariile cu 100 de euro, adică 20-30%, mai bine îmi asum că pierd 10% din angajați în fiecare an, chiar și cu prețul unei părți din contracte.
Când hemoragia de angajați depășește cu mult prognozele, atunci intervine mai întâi angoasa (plâng după puținii șomeri și „asistați sociali” care nu muncesc la mine pentru că le aruncă statul ceva firimituri meschine) iar apoi depresia (nu mai muncește nimeni pentru mine, nu mai am cu cine să onorez contractele, dau faliment!).
E destul de complicat și să decizi de capul tău să mărești salariile – în teoria jocurilor situația se cheamă: „game of chicken”. Cine cedează printre primii pierde, dacă nu cedează nimeni pierde toată lumea. Ca jucător rațional ai două opțiuni: fie te bazezi pe un plus de competitivitate și mărești salariile în mod oarecum strategic (am tot dat exemplele Lidl și Kaufland) fie aștepți să o facă alții înainte și să piardă – dacă așa ți-o fi norocul. În România majoritatea covârșitoare au ales varianta a doua iar acum rând-pe-rând încep să suporte consecințele.
Și în literatura economică există un termen simplu pentru asta – „market failure”. O situație similară – să zicem – cu piața taximetriei din București, unde tarifele sunt sub orice nivel acceptabil dar dacă mai încearcă câte o companie să ridice tarifele tot șoferii încep să se plângă că nu mai au comenzi și sunt de fiecare dată ultimii care pleacă din stație.
integral pe riscograma.ro