DE RÂSUL CURCILOR !

O nouă premieră mondială ! Lupii au ocupat, acum 28 de ani, stâna mioritică, printr-o lovitură de stat dată noaptea. Ca hoții. Acum, urlă ! „- Săriți, ne omoară oamenii cinstiți !” Nu degeaba a fost lună plină.

A fost anunțat, cu surle și trâmbițe, primul miting de proporții faraonice (500.000 de susținători) pentru apărarea lupilor în blană de oaie, care nu prididesc să-și voteze pe bandă rulantă, legi care să le acopere fărădelegile. Numai săptămâna trecută, socialiștii români, căci despre ei e vorba, împreună cu pretinii, liberalii roșii ai lui Călin, file de basm conjugal, și-au votat o nouă mină de aur. De unde vor extrage miliarde de euro.
Fondul Suveran de Investiții și Dezvoltare. Vă aduceți aminte de „FNI veghează la liniștea dumneavoastră !” sau muribundul Fond Proprietatea, care vor fi mici găinării pe lângă FSID.
33 de mari companii ale statului vor fi mulse periodic în interesul unor oameni de „bună credință”. Legea a fost trecută fulgerător la vot, fără minima dezbatere pe fond, deoarece nu aveau cum să răspundă unor întrebări elementare ale specialiștilor: „De ce nu au așteptat opinia Eurostat ? De ce au majorat peste noapte aportul în numerar la constituirea fondului, de la 1,85 miliarde lei la 9 miliarde lei ? De ce au pus pe lista de companii care vor forma fondul și societăți cu pierderi mari, care ar putea trage în jos pe cele cu profit ? Care sunt concret investițiile pe care ar urma să le facă fondul ? Cine garantează că banii nu vor dispărea în găurile de la buget sau pe afaceri de partid total neprofitabile ? În ce condiții vor putea fi vândute acțiuni și active ale companiilor din Fond ? Cine va răspunde pentru un eventual eșec al fondului, eșec care ar însemna o catastrofă pentru economia românească ?”
Desigur, există fonduri suverane și în alte țări, însă diferența este ca de la cer la pământ. Exemple, Norvegia cu cel mai mare fond suveran din lume fructifică veniturile din exporturile petroliere la fel ca și cele Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită sau Iran.
La noi, sunt amestecate companii cvasifalimentare (CFR, Poșta Română …) cu altele, mai mult sau mai puțin, profitabile (Electrica, OMV Petrom, Antibiotice SA, Loteria Română, Oil Terminal, Cuprumin, SN Apelor Române, Compania Națională Administrația Porturilor Dunării Maritime, Romgaz, Hidroelectrica, Nuclearelectrica ș.a.), străinii find invitați să cumpere … acțiuni. Pe care credeți că le vor cumpăra străinii ? De fapt, aici e marea șmecherie. Vânzarea activelor și perceperea comisioanelor ! La vedere sau pe sub mână ! Astfel, două ministere, al economiei și energiei, cu mii de salariați, nu-și vor mai justifica existența, dar, cu siguranță vor fi păstrate pentru hrănirea protejaților Puterii.
Culmea ! Guvernele PSD, Grindeanu, Tudose și chiar al Veoricăi cea docilă, nu și-au asumat responsabilitatea acestui proiect, parfumul de Jilava fiind evident. Directiva a fost dată de cei doi manageri în Parlamentului României.
Tot zilele astea, s-au votat, pe repede înainte, alte pensii speciale și, atenție, liber la afaceri pentru aleșii locali. Pensii acordate fără vreun criteriu al performanței, al rezultatelor muncii lor. La fel ca la parlamentari, unde somnul multora din timpul mandatului / mandatelor este răsplătit acum, lunar, cu mii și mii de lei. Din buzunarele românilor, deoarece ei nu au contribuit la fondul de pensii.
S-au dat publicității și date statistice despre creșterea economiei României în primele 3 luni. Motorul creșterii a fost tot consumul. Din păcate, produsul intern brut în trimestrul I 2018 s-a menţinut, în termeni reali, la acelaşi nivel cu cel înregistrat în trimestrul IV 2017, creșterea trimestrială fiind zero, ceea ce înseamnă involuție. Exporturile sunt pe o linie descendentă față de importuri.
Nori negri se adună la orizont. Mai ales că se fac din nou tot felul de împrumuturi pentru acoperirea găurilor. Briza crizei, prezise de specialiști, bate tot mai tare. Doamne ferește, de o tornadă !
La capitolul „realizări”, consemnez declarația prim ministrului țării de punerea în funcție (sic!) a unei stații de pompare a apei prin ținutul vrâncean. Ce poți să mai comentez ? Zi-i, Vasilica, și gata ! Nu-i zi să nu apară și să nu dea de gard cu biata limbă strămoșească !…
Apare și bilanțul realizărilor „primarului general al României” (sic!), conform propriei declarații) la doi ani de mandat. https://www.hotnews.ro/stiri-administratie_locala-22489486-bilan-doi-ani-gabriela-firea-prim-ria-capitalei-marile-proiecte-pentru-bucure-promis-realizat.htm#.WxeQak92CZU.facebook Sumbru. Din promisiunile făcute, abia viitorul pare roz. La fel ca în campania electorală, unde gogoșile sfârâiau pe toate canalele. Aștept toamna, poate se mai mișcă ceva.
Ca o prefață la mitingul celor 500.000, Curtea Constituțională a României  sesizează Comisia de la Veneţia pentru „atacurile virulente” împotriva sa. Asta, după propria decizie total abuzivă, prin care CCR îi ordonă președintelui Iohannis să demită procurorul șef al DNA, Codruța Kovesi. Și aici, tot un fel de „hoții strigă hoții”, îmi șoptește lelea Safta.
Bine a remarcat, miercuri, la București, Donato De Rosa, economist-şef la Banca Mondială, într-o conferinţă de presă cu ocazia lansării Diagnosticului Sistematic de Ţară: „Aveți două Românii: una dinamică, urbană şi bine integrată în Uniunea Europeană (UE), dar dacă ieșiți din București și mergeți în zonele rurale, veți întâlni cealaltă Românie – săracă şi izolată, unde trei sferturi dintre locuitori trăiesc sub pragul de sărăcie.”. Ei, bine, tocmai din aceste zone ale sărăciei au fost aduși la mitingul „contra abuzurilor”, organizat cu metode abuzive, „susținătorii” socialiștilor de tip nou. Altfel li se taie ajutoarele sociale !

ULTIMA ORĂ !

În Hong Kong un loc de parcare s-a vândut pentru 760.000 de dolari. Pentru mitingiștii de sâmbătă, parcarea se va face în curțile Casei Poporului. Gratuit !
*
Primarul PSD din Cavnic. Vladimir Petruț: „Acest miting e pentru condamnatul penal Liviu Dragnea. Cum să folosești oamenii ca pe niște animale ?” Am mai spus. Sunt și la PSD oameni raționali și lucizi, socialiști de tip european, nu second hand de Moscova ! Iraționalii au fost sâmbătă în fața propriului guvern, ca o turmă dezorientată.
Spectacol Cântarea României cu Firea urlând ca o bezmetică ! – V-a adus cineva cu forța ? – Muuuuuuuuuu !

 
 
1.000.000 ! 500.000 ? 250.000 ?
Nu cred nici în ruptul capului. În iarnă, mercenari de la Antena 3 demonstrau, cu tehnologii de ultimă oră, că în piață nu încap mai mult de 60 de mii de oameni. Acum, cică au fost 450.000 ! Sursele vorbesc de cca 100.000. Până și Jurnalul.ro (tot Antena 3) nu dă mai mult de 200.000.
Culmea ! Unii protestatari dădeau vina pe abuzurile guvernului. În urma lor mizerie, cât cuprinde !
 
 
Diferența între cele două proteste este uriașă. O România alfabetizată față în față cu una analfabetă ! Și ne mirăm de ce batem pasul pe loc !?!
*
La Roland Garros, antrenorului lui Fognini i s-a furat geanta în care avea banii. Hoțul nu a fost prins. O fi vreun primar pesedist care n-avea bani de transport și hrană pentru mitingiști !?!
*
Hopa ! Nu merg „ai noștri” la Veneția, vine Veneția la noi ! Tot e sezonul ploilor de vară. Cod roșu la Legile justiției !?!
*

În timpul mitingului am fost în Piața Universității unde am sărbătorit victoria uriașă a Simonei la Roland Garros. Am constat că miticii bucureșteni nu știu să se mai bucure de marile victorii ale românilor.

Cluj-Napoca a dat o lecție usturătoare administrației Firea ! Toate bune !?!

Sergiu Găbureac

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.