De Revelion, Oprescu "a incendiat" Casa Poporului VIDEO

În noaptea dintre ani, timp de un sfert de oră după miezul nopţii, Bucureştiul a strălucit, la propriu şi la figurat.

Oamenii prezenţi în Piaţa Constituţiei au aplaudat, au cântat şi au dansat. Se pare că au fost cam 40.000 cei care au ales să treacă în noul an sărbătorind în stradă. Spectacolul oferit de edilul-şef al Capitalei a fost de excepţie.

Ce a rămas în urmă, după numai câteva ore, este tipic… româneşte. În afară de confetti, ambalajele artificiilor – pe care le mai poţi trece cu vederea – sutele de sticle goale de şampanie, alături de nelipsitele pahare (din sticlă, în ultima vreme) şi-au făcut loc cu greu printre picioarele petrecăreţilor care au făcut un veritabil slalom pe bulevard la întoarcere.

Dar, cu siguranţă, angajaţii de la REBU ştiu ce au de făcut, chiar din această noapte.

Căci după focul de artificii, Revelionul din stradă s-a încheiat. Cel puţin cel din Piaţa Constituţiei. Ce a urmat nu a mai stârnit interes nimănui. Poate că la partea artistică mai avem de lucrat… Păcat de scena impresionantă…


 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.