Deputaţii francezi renunță PARȚIAL la utilizarea hârtiei, de la 1 ianuarie 2018

Tabletele vor înlocui hârtia în camera inferioară a parlamentului francez începând de la 1 ianuarie 2018. Fiecare dintre cei 577 de aleşi ai Adunării Naţionale vor dispune de o tabletă fixată în interiorul pupitrului din Hemiciclu, conform ziarului Le Monde.

Decizia a fost luată de chestorii Adunării Naţionale pentru a moderniza activitatea deputaţilor şi pentru a evita consumul a tone de hârtie utilizate pentru a scoate la imprimantă propunerile de amendamente legislative.

Înainte de a face această alegere, cei trei chestori au vrut iniţial să constrângă fiecare deputat să se doteze cu o tabletă pentru a urmări examinarea modificărilor în timpul şedinţelor. Dar această pistă a fost abandonată repede: dacă unul dintre ei uită să-şi aducă tableta, acest lucru ar putea reprezenta o problemă constituţională, fiecare deputat trebuind să aibă cunoştinţă de modificările înregistrate … Chestorii s-au gândit apoi să includă noua tabletă direct în pupitrul de lemn, variantă care a necesitat lucrări de lungă durată şi a umflat factura.

”Este o investiţie care se va amortiza până în 2022”, a declarat unul dintre chestori, care, în pofida economiilor rezultate din suprimarea consumului de hârtie şi a imprimării, nu se aşteaptă totuşi să fie prea mari pentru bugetul instituţiei. După cinci ani de utilizare, va fi necesară reînnoirea echipamentului, în timpul viitoarei legislaturi. Să nu mai vorbim de costurile de întreţinere.

Sursa: AGERPRES

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.