Deputații se mai gândesc până săptămâna viitoare ce fac cu persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență

Deputații PSD au propus miercuri, în ședința comisiei juridice, ca persoanele condamnate pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență, precum și cele în stare de recidivă, să nu poată beneficia de posiblitatea măsurilor alternative de executare a pedepselor privative de libertate precum detenția la domiciliu sau detenția în zilele de sâmbătă și duminică. Aceștia au revenit astfel asupra propriilor amendamente prin care aceste persoane nu mai erau exceptate din categoria celor care pot beneficia de aceste măsuri, menite să decongestioneze penitenciarele.

Măsurile se aplică în cazul pedepselor de maximum 5 ani pentru cei care au săvârșit o fracție de 1/5 din pedeapsă. Pe de altă parte, miercuri, deputatul UDMR a propus 3 sau 4 ani maximum. Propunerea sa a fost amânată.

Comisia a amânat din nou o decizie finală pe acest proiect, până la ședința viitoare, cel mai probabil luni.

Noua propunere semnată de „grup PSD” prevede astfel:

Măsurile alternative NU se aplică în cazul persoanelor condamnate:

a) pentru infracțiuni cu violență sau profitând de starea de neputință fizică sau psihică a victimei;
b) pentru infracțiuni de corupție prevăzute la art. 289-291 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal sau pentru infracțiunile prevăzute la art. 254 – 257 din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal al României (vechiul cod penal – n.r.)
c) persoanelor aflate în stare de recidivă.

Care sunt măsurile alternative definite în proiectul de lege:

a) măsura de executare la domiciliu a pedepsei privative de libertate;

b) masura de executare fracționată a pedepsei privative de libertate în timpul săptămânii la domiciliu și in zilele de sâmbătă și duminică într-un centru special înființat pentru această măsură sau în penitenciar.

c) măsura de executare a pedepsei privative de libertate în regim mixt, de echivalent zile de muncă în folosul comunităţii şi de zile de executare sâmbătă şi duminică într-un centru special înfiinţat sau în penitenciar.

O altă modificare adusă miercuri este faptul că brățara electronică nu mai este obligatorie în cazul detenției la domiciliu. Cei de la PSD au propus și votat următorul amendament:

Măsura alternativă de executare a pedepsei privative de libertate a executării la domiciliu constă în executarea la domiciliu a pedepsei privative de libertate, cu supraveghere din partea Comisiei de Probațiune, cu sau fără brățară electronică.

Președintele comisiei juridice, deputatul Eugen Nicolicea, a anunțat de asemenea că nu se vor mai contopi toate proiectele ce vizeaza executarea pedepselor și se va lucra pe un singur proiect privind exclusiv măsurile alternative.

Sursa: HOTNEWS

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.