Derby-ul „răniților” câștigat de alb-roșii

Primul derby al anului din fotbalul românesc a fost pus în scenă în cea de-a treia zi de primăvară. Cu o echipă aflată în insolvență și plină de copii, Rapidul avea să întâlnească pe teren propriu, formația Dinamo, colegă de suferință, dar și de clasament.

Dinamo venea în Giulești după victoria de pe teren propriu contra Brașovului, scor 2-1, iar alb-vișinii porneau cu un moral ridicat după victoria de sub Copou, împotriva Iașiului, scor 0-1.

Cu un stadion plin în spate și o atmosferă de meci mare, rapidiștii au arătat că situația financiară sau jucătorii din teren nu afectează un derby de tradiție.

Înaintea fluierului de început s-a ținut un minut de reculegere în memoria fostului lider al galeriei Rapidului, Constantin Mincea.

Prima parte a meciului a aparținut giuleștenilor, Nicolae Grigore și Roman i-au dat primele emoții lui Bălgrădean, însă dinamoviștii au revenit în joc prin Luchin, Alexe și Dănciulescu, fiecare trecând pe lângă deschiderea scorului.

La fel ca în startul meciului, și sfârșitul primei reprize a fost în favoarea Rapidului, dar fără nicio schimbare pe tabela de marcaj.

Repriza secundă a aparținut, fără doar și poate, alb-roșilor. Dinamo a avut o posesie îndelungată, iar mai mult de atât, a avut și ocaziile importante de gol. În tot acest timp, Rapidul s-a mulțumit cu contraatacul și cu faza defensivă bine organizată.

Unicul gol al derby-ului a fost marcat de Ionel Dănciulescu în minutul 64. Apărarea giuleștenilor a fost prinsă pe picior greșit, iar Curtean din flancul stâng a trimis o centrare perfectă în careul mic de unde Danciu a reluat cu capul decisiv în poarta lui Pecanha.

Până la finalul întâlnirii, Dinamo putea duce scorul la 2-0 prin Dandea și Curtean, în timp ce pentru formația rapidistă doar Dică a ripostat printr-un șut trimis la o palmă de poarta lui Bălgrădean.

 În urma acestui rezultat, echipa antrenată de Cornel Țălnar a acumulat 36 de puncte și a urcat poziția a șasea în clasamentul Ligii 1, în timp ce giuleștenii au rămas la cota 29 și se află pe locul 8.

Alin GRIGORE

Comments

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.