Fericiţi cei săraci cu duhul… – Alexandru RUȘI
Căci a lor este împărăţia cerurilor! Dogma religioasă a trimis milioane de suflete în împărăţia cerurilor care caută cu disperare calea revenirii pe pământ dar….?! Documentele aflate la dispoziţia doritorilor atestă un aspect revoltător, anume acela al totalei nepăsări a sistemului cunoscut sub denumirea de “stat” faţă de oamenii aflaţi la hotarul despărţirii de viaţă, prin actul sinuciderii. Persoanele cu tendinţe sinucigaşe sunt ignorate de autorităţi deoarece, culmea cinismului, “aşa prevede legea”!
Puţină lume ştie, bunăoară, că “în România, sinuciderile reprezintă 25% din totalul morţilor violente (necauzate de boli), aproape la fel de multe ca decesele survenite în urma accidentelor rutiere (28 la sută), se afirmă într-un recent raport al Institutului Naţional pentru Medicină Legală. Anul trecut, în ţara noastră au fost înregistrate 2.784 sinucideri, media fiind de aproape opt sinucideri zilnic, potrivit aceluiasi raport. O rezoluţie a Parlamentului European adoptată in 2009 subliniază că sinuciderea rămâne o cauză majoră a morţii premature pe continent, numărul deceselor în UE ridicându-se la peste 59.000 pe an”.
În anul 2010 au fost înregistrate 3050 sinucideri, în anul 2011 au fost ceva mai puţine, doar 2874 cazuri. Potrivit datelor furnizate de IML, metoda cea mai des uzitată de sinucigaşi este spânzurarea (80%), apoi otrăvirea (9%) şi, pe ultimul loc, înecul (3%). Acelaşi institute de specialitate a stabilit şi profilul sinucigaşului bărbat: sub 45 de ani, nefericit din motive financiare sau dezamăgit în dragoste. Ca un mecanism ce nu-şi dezamăgeşte vechea definiţie de ”maşinărie de asuprire”, statul nostru profound ataşat ideilor nobile şi generoase ale “democraţiei de tip occidental” apreciază că potenţialii sinucigaşi nu fac parte din priorităţile sistemului românesc de sănătate ignorându-i cu desăvârşire.
Colegiul Psihologilor a organizat, recent, o conferinţă de presă pentru a trage un semnal de alarmă. „Cu toate că statisticile naţionale indică o creştere alarmantă a cazurilor de depresie, precum şi a altor tulburări psihice grave, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează şedinţele de psihoterapie realizate de către psihologi, punând în pericol sănătatea mintală a populaţiei României”, a declarat Laurenţiu Stefan, purtătorul de cuvânt al Colegiului. Aşa se face că România se află pe locul 33 în clasamentul mondial al numărului de sinucigaşi la suta de mii de locuitori. Pe primul loc este Lituania! Media sinuciderilor, pe oraşe, este după cum urmează: Bucureşti 10,97, Timiş – 15,69, Mureş – 22,62, Iaşi – 17,27, Dolj – 15,05, Cluj – 9,71, Vrancea – 11,36, Vâlcea -12,89, Vaslui – 14,62, Tulcea – 20,30, Teleorman – 13,96, Suceava – 10,73, Sibiu – 12,29, Satu Mare – 25,94, Sălaj – 13,76, Prahova – 11,28, Olt – 13,77, Neamţ – 14,61, Mehedinţi – 10,98, Maramureş – 8,85, Ilfov – 29,09, Ialomiţa – 17,76, Hunedoara – 17,44, Harghita – 31,21, Gorj – 11,89. Este de semnalat faptul că judeţele din Secuime înregistreaza cea mai mare rată a sinuciderilor similară cu cea existentă în Ungaria.
În judeţele din Secuime se înregistreaza o rata de sinucideri de 25 de cazuri la 100.000 de locuitori, similară cu rata existentă în Ungaria.
Cei mai optimişti români, cu cea mai mică rată a sinuciderilor sunt cei din judeţele Alba, Prahova şi Mehedinţi. Categoria care prezintă cel mai mare risc de suicid este compusă din tinerii cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, dintre care mulţi fac parte şi din curentul emo. Iată o altă problemă pe care autorităţile o ignoră cu desăvârşire, astfel că acest segment social este lăsat de izbelişte să-şi trăiască drama până la capătul funiei strânsă în jurul gâtului, a laringelui ars de toxicul îngerat ori a sufocării prin înec. Domnii zilelor noastre au alte priorităţi, nefericirea celor care aleg calea suicidului nu priveşte organizaţia statului care are alte probleme importante la ordinea zilei. Aceşti oameni de lângă noi ce aleg calea morţii voluntare nu se bucură nici de dispensa religioasă a unui serviciu modest de câteva minute.
De parcă moartea ar fi de două sau mai multe feluri. Oare dr. Kevorchian, cel care a asistat şi ajutat la moartea asistată a peste 150 de nefericiţi, a primit ori nu dispensă de la biserica oamenilor pentru faptele sale, a fost ori nu îngropat cu asigurarea serviciului religios? Dar criminalii cei sângeroşi, aflaţi la final de “carieră” sunt iertaţi de păcate şi primesc sfânta împărtăşanie? Statul poate primi “iertarea nefericiţilor” care, nemaigăsindu-şi loc printre vii, aleg calea morţii voite?